După ce o dronă s-a prăbușit vineri, 29 mai, peste un bloc din Galați și a provocat o explozie urmată de un incendiu, șeful DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență) ,Raed Arafat, a transmis că oamenii nu trebuie să ignore mesajele RO-Alert. Arafat avertizează că este al doilea incident de acest fel produs în ultima lună și explică ce trebuie să facă oamenii pentru a se proteja atunci când primesc astfel de alerte.
„Noi am emis mesaj RO-Alert, era al doilea mesaj care l-am emis în noaptea respectivă, pentru că înainte a fost un mesaj emis pe județul Tulcea. După care s-a emis al doilea mesaj care a inclus Brăila și Galați, la câteva minute înainte de prăbușirea acestei drone asupra blocului respectiv. La acest moment pagubele sunt, din fericire, fără victime umane.
Avem apartamentul care a fost afectat grav de un incendiu care a fost stins de pompieri. Avem două case de scări la două blocuri afectate, pentru că sunt două blocuri lipite de fapt și au fost afectate două case de scări, o casă de lift și cinci autoturisme. Deci avem două persoane rănite ușor și care au fost asistate la fața locului”, a precizat Raed Arafat.
Citește și:O dronă s-a prăbușit azi noapte pe un bloc din Galați și a explodat. Două persoane au fost rănite
Șeful DSU a anunțat că locatarii nu se vor putea întoarce deocamdată în apartamente, până la finalizarea tuturor verificărilor efectuate de autorități.
„Momentan locatarii rămân evacuați până la verificările care se vor face de către colegii de la Ministerul de Interne, de la SRI, inclusiv asupra structurii blocului, dacă va fi nevoie, înainte să se întoarcă înapoi la apartamentele lor”, a mai spus Raed Arafat.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că populația trebuie să trateze serios alertele, mai ales în contextul în care incidente similare s-au repetat în ultima perioadă.
„Protocoalele de intervenție există, numai că aici singurul lucru care rămâne este ca populația să înțeleagă că mesajele care le dăm sunt necesare. Probabilitatea este mică, dar uitați-vă că se întâmplă. Suntem la doilea incident într-o lună, așa că aceste mesaje trebuie să fie luate în serios.
Cel puțin trebuie să se îndepărteze de geamuri, pereți, să se pună în mijlocul apartamentului ca să fie protejați de pereții exterior și dacă se poate chiar sub o structură, sub o masă, dacă este posibil sau dacă au adăpost în blocul respectiv, să meargă în adăpostul respectiv unde pot să ajungă rapid”, a declarat Raed Arafat, citat de digi24.ro.
Citește și: O dronă s-a prăbușit azi noapte pe un bloc din Galați și a explodat. Două persoane au fost rănite
În egală măsură, purtătorul de cuvânt al MApN, Cristian Popovici, a declarat , pentru sursa citată, că armata a urmărit permanent traiectoria dronei cu ajutorul radarelor și că autoritățile au emis mesaje RO-Alert după ce exista posibilitatea ca aceasta să pătrundă în spațiul aerian al României.
Potrivit acestuia, la ora 01:54, un semnal radar a indicat intrarea dronei dinspre Reni în spațiul aerian național. Aparatul a pierdut treptat altitudine, a efectuat mai multe viraje, iar ulterior a dispărut de pe radar în sudul municipiului Galați. La scurt timp, autoritățile au fost alertate prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu după prăbușirea dronei pe un bloc de locuințe.
Întrebat de ce nu a fost doborâtă, Cristian Popovici a explicat că armata poate deschide focul doar în anumite condiții și numai dacă nu pune în pericol populația.
„E o întrebare legitimă și cetățenii trebuie să știe că noi facem tot ce putem, însă Armata are limitări foarte stricte în această situație, pentru că nu putem risca să creăm mai multe amenințări decât putem preveni”, a declarat reprezentantul MApN.
