Cea de-a patra ediție Karpatia Pony Show revine de Ziua Internațională a Copilului, într-un format extins și ofertant, pentru copiii de toate vârstele, dar și pentru adulți. În perioada 1-5 Iunie Domeniul Cantacuzino din Florești va fi din nou gazda iubitorilor de natură și frumos, a pasionaților de cai și de activități interactive pentru toți membrii familiei.
Ediția din acest an a evenimentului debutează cu o paradă a raselor de cai și ponei pentru familiarizarea publicului cu protagoniștii competițiilor și show-urilor, ce se vor derula în cele 4 zile de activități ecvestre.
Există peste 150 de rase de ponei în lume și pe o parte dintre ei îi veți putea admira la Karpatia Pony Show. Cele mai cunoscute rase sunt Shetland, Welsh, Connemara și Pony of Americas, dar printre cele mai „exotice” exemplare sunt poneii din Timor, Burma și Bali. La Karpatia spectatorii vor putea admira exemplare din rasele Connemara, Welsh, Hafflingen, Brittish Spotted, Shetland și ponei olandez.
Poneii, așa numiți cai miniatură (din cuvântul francez poullenet) ori “Equus ferus caballus” (latina) sunt folosiți în zilele noastre în scopuri ecvestre. Unele rase, precum Hackney, sunt folosite pentru mini-atelaje, alte rase, de exemplu Connemara originară din Irlanda și recunoscută pentru versatilitatea sa) sau cele australiene sunt utilizate pentru echitație.
Poneiul Welsh folosește ambelor scopuri! Welsh și este o rasă de ponei din Tara Galilor ideală pentru competițiile ecvestre, excelând în disciplinele de dresaj, obstacole și atelaje. Exemplarele mai mici sunt folosite în echitația pentru copii.
În lume există numeroase cluburi de ponei. Acestea sunt destinate celor care dețin astfel de animale, celor care vor să învețe să călărească un ponei, să conducă un atelaj tras de acești „cai în miniatură” sau să participe la diverse evenimente ecvestre. Printre cele mai populare cluburi sunt cele din Marea Britanie, Canada, Irlanda, Australia, SUA sau Hong Kong.
La nivel internațional există în jur de 30 de astfel de organizații cu câteva sute de membrii înscriși. Numeroși călăreți și-au început activitatea ca membrii ai cluburilor de ponei, cum ar fi de exemplu reprezentanții echipei de British Eventing.
Poneii pot fi folosiți și în scopuri terapeutice. Există numeroase centre de bătrâni care primesc adesea vizita poneilor. Persoanele în vârstă declară că poneii le-au făcut ziua mai frumoasă și le-a adus un zâmbet pe chip, deși înainte, unora dintre ei, le era chiar teamă de cai!
Poneii mai sunt folosiți și pentru a reduce stresul: în urmă cu câțiva ani aeroportul din Cincinnati, Ohio s-a decis să își ”destreseze” pasagerii cu ajutorul poneilor. Cei 34 de ponei “piloți” proveneau de la o fermă și stăteau de două ori pe lună în zonele de Check -in. Mii de oameni de peste tot din lume pierd curse din cauza măsurilor de securitate, așa că aeroportul din Ohio a decis să le reducă stresul trimițând clovni, muzicieni, snack-uri, dulciuri, și… ponei!
Doar până pe 30 mai poți achiziționa un bilet cu discount de până la 60%! Dacă nu te-ai hotărât ce să faci în mini-vacanța de 1 Iunie sau ți s-au anulat planurile, noi te invităm la Karpatia Pony Show, Unde vei avea parte de cinci zile de acțiune și distracție pentru întreaga familie pe Domeniul Cantacuzino, Florești.
Anul acesta, organizatorii extind concursul la patru zile de competiții și show-uri ecvestre, ce se vor desfășura pe două arene.Concursul Internațional de Probă Completă 1* (CCI 1*), Concursul de obstacole, Concursul Național de Probă Completă, Working Equitation, spectaculoase provocări “tip derby” în premieră la Karpatia Pony Show, dar și probe în oglindă, vor fi competițiile ce vor contura și întregi evenimentul. Programul competițional este completat de spectacole de acrobații călare (Jigit), show-uri ecvestre pline de adrenalină și demonstrații cu câini.
Pentru mai multe detalii despre acest eveniment puteți accesa site-ul evenimentului: https://pony.karpatiahorse.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/karpatiapony
Instagram: https://www.instagram.com/karpatia.pony.show/
Pentru bilete accesează: https://pony.karpatiahorse.ro/bilete-karpatia-pony-show-2023/
Vezi Program eveniment: https://pony.karpatiahorse.ro/program/
GALERIE FOTO