12 comune și orașe din Prahova au rămas fără apă potabilă. Producătorul de apă ESZ dă vina pe turbiditatea crescută din cauza ploilor, dar și pe volumul redus de apă din barajul Paltinu, care este golit parțial și controlat pentru lucrări de reparații. Stația de tratare a apei de la Voila, din care se alimentează localitățile respective, este nefuncțională.
La acest articol au contribuit Roxana Tănase, Corina Matei și Luiza Toboc.
Din articol
Criza apei în Prahova a început ieri, după ora 15:30 și ar trebui să dureze cel puțin 24 de ore. Sunt afectați locuitorii din Câmpina, Breaza și Băicoi, Adunați, Poiana Câmpina, Șotrile, Bănești, Brebu, Telega, Florești (parțial), Vărbilău și Aluniș.
Detalii aici: Cum au rămas 12 comune și orașe din Prahova fără apă
Observatorul Prahovean a contactat autoritățile din localitățile afectate.
Fără apă la Câmpina. Oamenii au epuizat stocurile de apă plată din magazine
„Hidro Prahova a remis un comunicat. Mai multe decât au precizat ei in acea informare, nu știm ce altceva să transmitem populației. Primăria a pus la dispoziție operatorului de apă cinci containere mari și am asigurat apă pentru spitalul Câmpina, în toate locațiile, centrul cu dizabilități de pe Voila, centrul cu sindrom down și urmează montarea a două containere în zona pieței în următoarele ore. Spitalul Voila are rezervă de apă” a declarat Irina Nistor, primarul Municipiului Câmpina, pentru Observatorul Prahovean.

Presiune scăzută la Băicoi
„La Băicoi a scăzut presiunea la apă. Orașul nu a rămas fără apă, dar există presiune redusă în anumite zone. Presiunea este scăzută în cartierele Coțoiu, Bobeica și parțial Cartier Dâmbu, respectiv parțial pe trei străzi: Republicii, cu străzile adiacente, Viitorului, cu străzile adiacente și Independenței cu străzile adiacente. Suntem pregătiți să intervenim cu apă inclusiv la Spitalul Băicoi, în cazul în care este epuizată rezerva de apă”, ne-a declarat Marius Constantin (PUSL), primarul orașului Băicoi.
Apă la Adunați, doar în zonele joase
„La Adunați există apă doar în zonele joase. Pentru că se pompează cu presiune scăzută nu se adună suficientă apă în rezervorul localității. Din informațiile mele astăzi va fi rezolvată problema. Avem un rezervor din care se poate asigura apă pentru 24 de ore. La noi, oamenii au și fântâni. Nu au existat solicitări pentru asigurare de apă”, a precizat Darius Mihai Săvulescu (PNL), primarul localității Adunați.
Apă doar în anumite zone, la Poiana Câmpina
„La Poiana Câmpina este apă în unele zone. În alte zone nu este apă. Noi alimentăm localitatea dintr-un bazin aflat în partea înaltă a comunei. Din fericire, am fost anunțați în timp util și oamenii au mai făcut rezerve. În plus, în satul Bobolia există sursă proprie de apă, pentru că există două puțuri forate”, ne-a precizat Sergiu Constanda (PNL), primarul comunei Poiana Câmpina.
Fără apă la Bănești
„Ne-au anunțat că la ESZ au o defecțiune și că avaria poate dura 24 de ore, cu posibilitate de prelungire. Majoritatea zonelor din Bănești nu au apă, Bădeștiul nu are deloc. La Urleta un sfert din localitate are apă pentru că aceștia sunt conectați la un alt ban=zin al localității, cu foraj propriu. Sună toți oamenii la noi, la primărie. Vă dați seama, este un disconfort total” ne-a declarat Gheorghe Stoica, primar Bănești.
La Aluniș nu sunt probleme legate de alimentarea cu apă
„Până acum nu au fost probleme legate de alimentarea cu apă a localității. Avem două rezervoare de 500 mc în satul Pietriceaua, comuna Brebu. Practic, comuna Aluniș se alimentează din Paltinu, însă sunt două stații de pompare, la Lemet și la Primăria Brebu, din care sunt alimentate cele două rezervoare, care au capacitate de apă suficientă pentru 10 – 12 ore. Din ce am înțeles, se lucrează pentru remedierea problemei”, a precizat Iulian Cristian Bîgiu (PSD), primarul comunei Aluniș.
Apă cu porția la Florești
Intervale fără apă:
Primăria Telega, informată după oprirea apei!
„Am primit o înștiințare de la Hidro, aseară la ora 18:00, că tot ieri, începând cu ora 15:30 se oprește apa fiind necesare lucrări de „denisipare”. Deci am primit înștiințarea la două ore și jumătate după ce s-a oprit apa. Adevărul este că, oricum, ultima apă care a curs a fost plină de mâl. S-or fi înfundat filtrele acelea probabil…
Am fost săptămâna trecută la baraj, la Paltinu. Mai sunt două linguri de apă pe fundul lacului, normal că ajungem în situația aceasta. Practic, cei de la ESZ nu mai pompează, probabil, că nu mai au de unde… Aseară, în satul Buștenari mai aveau apă, pentru că ei au acolo un bazin de stocare. Dar, cel mai probabil, s-a terminat și aceea până acum” susține Costel Brezeanu, primar Telega.
La Brebu încă e apă potabilă
„Am fost anunțați de Hidro Prahova ieri, la orele 17:00 și de cei de la esz la orele 18:00. Până la ora respectivă eu am luat măsuri, pentru că din unele informații mi s-a comunicat că o să avem surprize zilele acestea cu apa. Măsurile au constat în umplerea tuturor bazinelor cu apă care alimentează comuna Brebu. La ora actuală cetățenii din Brebu încă au apă potabila, sperăm având în vedere ploile, consumul să nu fie prea mare și să putem rezista până la orele 16:00 astăzi când va da drumul din nou la apă” ne-a declarat Gheorghe Adrian Ungureanu, primarul comunei Brebu.
La Vărbilău este apă potabilă
„Eu până la această oră am apă. Nu suntem afectați deloc.
Am avut informații că va veni apă cu debit scăzut și netratată, dar noi avem apă și chiar avem presiune foarte bună. La noi este apa prin cădere, nu este consum mare și, probabil, din această cauză. Și în Poiana Vărbilău, și în Vărbilău avem apă ca de obicei. Nu este nicio modificare” a declarat Mihai Vasile Cărbunaru, primarul comunei Vărbilău.
Fără probleme la Șotrile
„La Șotrile există apă, pentru că avem rezerve în bazinele de pe raza localității. Bazinele au suficientă capacitate ca să asigure apă timp de o săptămână”, ne-a transmis Elena Irina Davidescu (PSD), primarul comunei Șotrile.
Comunicatul Hidro Prahova
Având în vedere adresa primită de la furnizorul ESZ Prahova, HIDRO PRAHOVA S.A. informează abonații din localitățile alimentate din Stația de Tratare a Apei Voila ( ce aparține ESZ) – municipiul Câmpina, orașele Breaza și Băicoi, comunele Adunați, Poiana Câmpina, Șotrile, Bănești, Brebu, Telega, Florești (parțial), Vărbilău și Aluniș – că, alimentarea cu apă potabilă va fi oprită în totalitate începând cu 28 noiembrie 2025, ora 15:30, pentru o perioadă estimată de 24 de ore.
Oprirea este determinată exclusiv de turbiditatea foarte ridicată a apei furnizate din Barajul Paltinu către Stația de Tratare a Apei Voila gestionată de ESZ, situație care nu permite producerea apei potabile conform cerințelor OG 7/2023.
Subliniem că această oprire nu este cauzată de HIDRO PRAHOVA S.A., ci de condițiile tehnice ale furnizorului de apă – ESZ Prahova, care a dispus oprirea pentru a preveni distribuirea unei ape ce nu îndeplinește parametrii de calitate.
Menționăm că din același considerent Hidro Prahova este nevoită să întrerupă alimentarea cu apă inclusiv a abonaților ce sunt alimentați din Stația Tratare Voila proprie.
Alimentarea cu apă va fi reluată imediat ce parametrii apei vor permite repornirea Stației de Tratare a Apei Voila.
Lacul de acumulare Prahova, golit parțial și controlat
Reamintim că lacul de acumulare Paltinu este golit parțțial și controlat pentru lucrări de reparații.
În luna iunie a acestui an, în timpul unor manevre tehnice de golire parțială, echipele de la Barajul Paltinu au constatat o problemă gravă: obturarea golirii de fund GF2, unul dintre mecanismele esențiale pentru siguranța și funcționarea acumulării.
Pentru identificarea cauzei a fost necesară o operațiune complexă: investigații subacvatice, expertize tehnice și trimiterea unei echipe de scafandri specializați, care au confirmat că intervenția nu poate fi realizată în condițiile actuale de nivel ale apei.
În urma analizelor, specialiștii Administrației Bazinale de Apă Buzău–Ialomița și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova au stabilit măsurile obligatorii: coborârea controlată a nivelului apei în acumulare până la o cotă care să permită intervenția scafandrilor.
„Este vorba despre o coborâre a nivelului până la o cotă care să permită deblocarea golirii de fund, și nu despre o golire totală a lacului de acumulare”, au transmis reprezentanții ABA Buzău–Ialomița.
Operațiunea a început în luna august, pornind de la cota 640 m, iar în prezent acumularea se află la 609 m, urmând ca la 605 m intervenția scafandrilor să devină posibilă.
Directorul SGA Prahova, Ciprian Ciurea, a explicat pentru Observatorul Prahovean:
„Lucrările de deblocare se vor realiza de către scafandri, dar numai în condiții care să le asigure integritatea fizică și o vizibilitate adecvată. Este necesară o cotă de 605 mDM în acumulare, precum și o decolmatare tehnologică în zona golirii de fund. În prezent, aceste condiții nu sunt îndeplinite, cota actuală fiind de 609.30 mDM.”
