Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este una „siropoasă”, după cum spune chiar el. Nu a pornit dintr-un vis copilăresc cu prăjituri și vitrine colorate, ci dintr-o curiozitate autentică pentru gastronomie, pentru tehnică, pentru gusturi și pentru felul în care ingredientele pot fi transformate în experiențe.
Din articol
Astăzi, la 29 de ani, Vlad Niculescu conduce un atelier artizanal în Bucov, unde produce ciocolată premium, praline moderne, trufe, tablete, produse personalizate și, mai nou, dezvoltă game gourmet cu ceaiuri, condimente, marinade și premixuri.
În spatele fiecărei cutii Boem Atelier se află însă un drum lung: de la laboratoarele de la facultate, la un cocktail bar din centrul Capitalei, apoi la ciocolaterii din Belgia, la navete epuizante între Bruxelles și Bruges, la o fabrică de ciocolată unde a ajuns om de bază, iar în final la întoarcerea acasă, în Prahova.
„Nu e o poveste siropoasă. Îmi plăcea să stau în bucătărie”
Vlad Niculescu spune că nu a fost atras inițial doar de dulciuri, ci de gastronomie în general.
„Nu e o poveste siropoasă. Îmi plăcea să stau în bucătărie, eram atras de gastronomie, nu neapărat de dulciuri”, povestește acesta.
A urmat Colegiul „Nichita Stănescu”, iar inițial s-a gândit să meargă spre nutriție sau medicină. Pentru a nu pierde un an și pentru că avea rezultate bune la chimie și biologie, a aplicat la București, la Medicină Veterinară, secția Controlul Alimentelor.
„Am aplicat, am intrat, aveam medie bună. Chimia și biologia erau cunoștințe comune. M-am mutat în chirie la București și a început să îmi placă, mai ales partea practică, laboratoarele”, spune Vlad.
În paralel, s-a angajat pentru prima dată într-un cocktail bar din centrul Capitalei. Acolo a descoperit oameni pasionați de mixologie și de știința aromelor.
„Erau foarte mulți oameni pasionați de mixologie, de știința aromelor din interiorul unor lichide. Am învățat foarte multe. Am ajuns să mă ocup și de partea de mini-bucătărie, iar lucrul acesta a început să-mi placă atât de mult încât i-am spus patronului că vreau să fac un curs de calificare pentru cofetari”, povestește el.
Cursul a inclus teorie și practică în diverse locații. Acolo a descoperit ingredientul care avea să-i schimbe drumul: ciocolata.
Momentul în care ciocolata a devenit mai mult decât o pasiune
Vlad își amintește că procesul de topire și de preparare a ciocolatei l-a fascinat.
„M-a fascinat procesul de topire și de preparare. Mi s-a părut ca o lume nouă. Într-o plajă de 30 de grade, ciocolata poate fi lichidă, solidă, maleabilă, semisolidă. Mi-a plăcut foarte mult”, spune ciocolatierul.
A vrut să studieze mai mult și, în jurul anului 2018, a început să lucreze într-o ciocolaterie artizanală din București.
„Mi-au văzut pasiunea și mi-au acceptat programul. Ziua mergeam la cursuri, seara și în weekend la muncă”, povestește Vlad.
La acel moment, în România nu existau cursuri solide dedicate ciocolatei. După un an și jumătate de lucru într-o ciocolaterie, Vlad căuta permanent inspirație pe social media, urmărea conturi din străinătate și încerca să înțeleagă ce se întâmplă în marile școli europene ale ciocolatei.
Aproape de anul al patrulea de facultate, și-a ales ca temă de licență ciocolata.
„Licența a fost pe ciocolată, pe tehnologia pralinelor. Am făcut niște teste, un proiect împreună cu un profesor foarte bun”, spune el.
De la licența despre ciocolată la decizia de a pleca în străinătate
După licență, Vlad s-a întrebat ce urmează. Ar fi putut continua cu un master și o carieră de inginer de calitate sau control în industria alimentară, dar își dorea să ducă mai departe povestea ciocolatei.
„Am vrut să continui povestea, să învăț. Mi-am spus: hai să mă duc să învăț în străinătate. Elveția era foarte marketată, dar mi-am pus pe hartă Franța și Belgia”, povestește Vlad.
Și-a luat excursii la Paris și Bruxelles, cu gândul să testeze piața. A vizitat cofetării și ciocolaterii.
Parisul l-a impresionat ca oraș, dar nu l-a convins prin produse.
„M-am îndrăgostit de Paris, dar m-au dezamăgit produsele. Culori neutre, arome cât mai curate, mentă, vanilie, zmeură, lămâie, fără mixuri. Nu le plac inovațiile, au rețete vechi de sute de ani. Sunt conservatori. Eu voiam ceva modern, spectaculos”, spune el.
Apoi a ajuns la Bruxelles.
„În Bruxelles am văzut ce voiam. Ce vedeam eu pe Instagram am găsit acolo”, spune Vlad.
Problema a fost că ajunsese în perioada concediilor. Între iulie și august, din 30 de ciocolaterii și fabrici, doar câteva erau deschise.
„Aveam 22 de ani. Le-am spus părinților că vreau să rămân acolo”
Vlad avea bani puși deoparte și a decis să încerce. Le-a spus părinților că ar vrea să rămână în Belgia.
„Aveam 22 de ani. Le-am spus: nu vreau bani de la voi, încerc să-mi găsesc cazare și de muncă. Dacă nu merge, vin acasă”, povestește acesta.
Stătea într-un Airbnb, iar gazda a acceptat să-i prelungească șederea cu încă o lună. A început să aplice online, cu CV în franceză.
După câteva zile, a primit un răspuns de la o fabrică din mediul rural. A studiat site-ul și produsele și și-a dat seama că nu era ceea ce căuta: produse de serie, de supermarket. Totuși, avea nevoie de un început.
„Am mai stat două zile să mă gândesc. Trebuia să pornesc de undeva, îmi trebuia un job. Am fost acolo, am început, am lucrat două zile, iar în a treia am renunțat. Nu era ce căutam. Erau 40 de oameni, eu eram operator utilaj. Nu pentru asta venisem”, spune Vlad.
A început apoi să plece zilnic în alte orașe mari din Belgia, cu un teanc de CV-uri, căutând ciocolaterii.
Așa a ajuns la The Chocolate Line, în Bruges. A lăsat CV-ul acolo, deși era convins că, la cât de mare era locul, CV-ul lui ar fi putut ajunge direct la gunoi. În paralel, a aplicat și la restaurante pe zona de cofetărie.
Experiența The Jane, restaurantul cu două stele Michelin din Antwerp
Unul dintre momentele importante a fost experiența de la The Jane, în Antwerp, restaurant cu două stele Michelin.
„Am ajuns la The Jane, în Antwerp, cu două stele Michelin. Era fine dining, etaj separat, toată aparatura modernă din lume. M-am simțit ca Dexter în laboratorul lui”, povestește Vlad.
A lucrat pe partea de dulce, ca asistent, într-o seară în care echipa pregătea schimbarea meniului în funcție de sezon. A luat parte la discuții, și-a spus părerea și a venit cu idei.
Ritmul era însă extrem de dur.
„Între 16 și 18 ore pe zi. De joi până luni ești zombie. Rulajul oamenilor este foarte mare. Nu reziști mult timp”, spune el.
Totuși, acolo a propus câteva produse care i-au atras atenția chef-ului: dulciuri cu roșii uscate și busuioc, dar și ciocolată neagră din Venezuela cu pudră de vinete afumate.
„A venit chef-ul, m-a dus pe acoperiș, într-o grădină uriașă, The Jane Antwerp Garden. Mi-a spus că a gustat ce am făcut și că are două variante pentru mine: un job permanent acolo sau să-l sune pe prietenul lui de la The Chocolate Line, cu care credea că m-aș potrivi”, povestește Vlad.
Chef-ul a sunat de față cu el, la ora 6 dimineața. Cei de la The Chocolate Line au spus că sunt interesați.
„Mi-a spus: avem amândoi nevoie de tine, ce alegi? După ce m-am schimbat, i-am zis că îmi place foarte mult acolo, dar nu mă văd într-un restaurant. I-am mulțumit și i-am spus că mi-ar plăcea să am o discuție cu ei”, spune Vlad.
Interviul plătit și plicul păstrat ca amintire
Vlad s-a întors la Bruxelles, iar cei de la The Chocolate Line l-au chemat la un interviu care a durat o jumătate de zi. Au fost cinci candidați pe post.
„M-au pus să fac diverse operațiuni, de la producție la ambalare. Nu mi-au dat răspunsul pe loc. La final mi-au dat un plic în care au plătit interviul și orele de muncă. Și acum am plicul cu banii în el, îl păstrez ca amintire”, spune Vlad.
Nu credea că are vreo șansă. Își epuizase resursele, era jumătatea lunii august și era aproape să cumpere biletul de avion spre casă.
„Am intrat pe mail pentru rezervarea avionului și am văzut emailul de la ei că am fost acceptat și că voi începe munca. Am fost fericit, dar și temător”, povestește acesta.
Naveta Bruxelles – Bruges și începutul într-o fabrică de ciocolată
A început să lucreze la Bruges, dar locuia încă în Bruxelles. Făcea naveta zilnic.
„Făceam naveta Bruxelles – Bruges, vreo două ore cu trenul și autobuzul. Producția începea la 6 dimineața. La 3 mă trezeam ca să iau primul metrou, primul tren, primul autobuz. Terminam la 18:00, ajungeam la 21:00 acasă, mâncam ceva de pe drum și mă băgam la somn. Cinci zile pe săptămână, plus sâmbăta jumătate de zi”, spune Vlad.
A rezistat așa mai bine de o lună. Puțini colegi știau engleză, dar a continuat.
La un târg de gastronomie din Antwerp, organizat în spatele gării, l-a cunoscut personal pe Dominic, patronul. Acesta pleca des în expediții și a înțeles că Vlad are nevoie de stabilitate.
„A venit un tip care lucra în imobiliare și Dominic i-a spus să mă ajute să-mi găsesc cazare în Bruges. Mi-au făcut contract nedeterminat și o scrisoare de recomandare. A spus că răspunde el pentru mine”, povestește Vlad.
Așa a ajuns să se mute în Bruges, într-un apartament nou, cu grădină la parter. Este convins că fără ”pila” pusă de Dominic nu ar fi reușit.
„Am luat-o de la spălat vase și portocale pe bandă”
În fabrica de ciocolată, Vlad a început de jos.
„Am luat-o de la spălat vase și pus portocale pe bandă pentru a fi trase în ciocolată. Era muncă repetitivă, 8-10 ore continuu”, spune el.
În același timp, știa că hala în care are astăzi laboratorul din Bucov fusese cândva fabrica de sticlă a tatălui său, care lucra pentru export în Austria și Germania. Legătura cu acel spațiu avea să devină importantă mai târziu.
În fabrică l-a cunoscut pe Julius, fiul lui Dominic, cu trei ani mai mic decât el. Julius avea atunci 19 ani, făcuse școală de bucătari, cofetar și ciocolatier. Tatăl său îl luase inițial în magazine, apoi îl adusese în producție.
„Se ascundeau de el, era tratat într-un fel pentru că era băiatul șefului. Eu simțeam asta și știam că și el simte. Am fost foarte deschis cu el. Lucra împreună cu noi, nu era arogant. Ne-am împrietenit”, spune Vlad.
Pandemia și sufrageria transformată în laborator
În februarie 2020 a venit pandemia. Totul s-a blocat, producția s-a oprit, iar Vlad a stat patru luni acasă, plătit cu 75% din salariu.
„În perioada aceea am înnebunit. Nu cunoșteam pe nimeni. Mi-am transformat sufrageria într-un laborator de cofetărie”, povestește el.
A strâns banii pe care nu avea timp să-i cheltuiască și și-a cumpărat o placă de marmură de la antichități, pe care a transportat-o cu bicicleta. A mers cu trenul după un robot de bucătărie cumpărat de pe varianta locală de OLX.
„Robotul îl am și acum și este funcțional. Am început să mă joc pe partea de cofetărie, pe dulce”, spune Vlad.Când producția s-a reluat, în iunie, abia aștepta să povestească ce experimentase.
Fabrica după pandemie și reconstrucția echipei
După revenirea în fabrică, atmosfera era diferită.
„Oamenii erau altfel. Erau roboți, nu mai aveau energia. Au început să plece sau nu mai dădeau randament. Din peste 20 de oameni au mai rămas doar patru: eu, Julius, un tip la producție și o doamnă de la ambalare”, spune Vlad.
Pentru că știa toate etapele, era rotit pe toate posturile: turnarea cremelor, infuzarea plantelor, lucrul manual, producție, ambalare. În toamnă trebuiau pregătite stocurile de iarnă, iar fabrica avea nevoie urgentă de oameni.
„Le-am spus că vreau să rămân să îi ajut să iasă din problemă, ca și cum era firma mea. Cumva i-am obligat să vorbească engleză, pentru că flamanda nu am reușit să o învăț. Am construit o echipă de 20 de oameni”, povestește Vlad.
La un moment dat, pentru angajări, au intrat 4.200 de CV-uri pe mail în 24 de ore. S-au făcut trei filtre, iar 50 de oameni au fost invitați în producție. Candidații veneau din Tokyo, America de Sud și din multe alte locuri.
„Atunci am apreciat mai mult cum am ajuns eu la ei”, spune Vlad.
În trei luni, echipa a fost reconstruită. Vlad a fost propus șef de producție.
„Mie îmi plăcea creația, nu administrarea”
A lucrat câteva zile ca șef de producție, dar și-a dat seama rapid că nu acolo era locul său.
„Mie îmi plăcea creația. Nu mai aveam timp. Nu mă vedeam administrator, să rezolv probleme tehnice”, spune el.
I-a propus lui Julius să fie el șef de producție, inclusiv pentru imaginea firmei. Formula a funcționat doi ani.
„Am fost mâna lor dreaptă, omul din spate, fratele mai mare”, povestește Vlad.
După ce a trecut criza, însă, nu se mai regăsea. Își luase și al doilea job, făcând livrări de mâncare pe bicicletă, câte 4-6 ore. A strâns bani și a învățat orașul cap-coadă.
„M-a ajutat în perioada coronavirusului, când se făceau multe livrări la domiciliu. M-am împrietenit cu familiile care dețineau afacerile locale din HoReCa”, spune el.
Decizia de a reveni acasă și începutul Boem Atelier
La finalul anului 2021, Vlad l-a întrebat pe tatăl său, care avea spațiul din Bucov, dacă îl poate utila astfel încât să fie aprobat de DSV pentru producție.
Tatăl său l-a ajutat și cu o parte din investiție.
Vlad le-a spus celor din Belgia, la o masă cu Dominic și fiul său, că vrea să-și deschidă o făbricuță acasă, în România.
„Le-am spus că nu vreau să se supere, dar aș vrea să-mi deschid o făbricuță la mine acasă. M-au felicitat pentru idee și curaj. Mi-au spus că nu se supără și că, deși în mod normal nu fac reangajări, la mine ușa rămâne deschisă”, povestește Vlad.
A mai rămas aproximativ șase luni, ca să fie sigur că lucrurile vor merge fără el.
La plecare, cei din Belgia i-au dat frigider, utilaje, forme și alte lucruri utile. Unul dintre utilaje poartă chiar semnătura lui Julius.
„S-au legat toate”, spune Vlad.
A eliberat apartamentul din Belgia, a găsit un camion și a adus totul acasă.
În aprilie 2022 s-a întors în România și a pornit firma.
Primul șoc: „Aveam zero cunoștințe de business”
Întoarcerea acasă a venit cu un șoc: Vlad știa producție, creație, ciocolată, tehnică, dar nu știa business.
„Eu aveam zero cunoștințe de business. După două-trei luni de făcut produse, nu știam ce să fac cu ele”, spune el.
Numele Boem a venit din zona de inspirație a melodiei „La Bohème”, dar Vlad a ales să taie litera „h” pentru ca numele să sune mai românește.
Vara, ciocolata se vinde greu, din cauza căldurii. Nu exista încă o piață formată, așa că Vlad a început să facă produse de cofetărie. Anunța pe Instagram ce produce, primea comenzi pe WhatsApp, producea și livra singur.
„Eu le produceam, eu le livram. Eram pionier. Oamenii nu înțelegeau de ce cer mai mulți bani decât produsele de serie. Erau produse premium, livrate la ușă. A trebuit să formez gusturi”, spune el.
Avea rezerve financiare, dar acestea se terminau. Primii doi ani au fost grei: online, site, promovare pe Facebook, conferințe, networking cu antreprenori, discuții cu hoteluri, candy baruri.
„Eu nu sunt om de business. Sunt om de producție și creație”
Vlad recunoaște că nu se definește ca om de business, ci ca om de producție și creație.
„Sper să cresc firma astfel încât să îmi găsesc un administrator, iar eu să rămân pe producție”, spune el.
În prezent, este mulțumit de direcția în care merge Boem Atelier, chiar și în actualul context economic dificil.
„Chiar și în actuala criză, nu mă pot plânge”, spune Vlad.
Boem Atelier are clienți HoReCa și colaborări cu hoteluri și locații importante, precum Marriott, Casa Timiș, Novotel și Mercure.
În plus, brandul se extinde în zona gourmet: ceaiuri, condimente, marinade premium pentru acasă, premixuri pentru focaccia, miere proprie și gama Boem Gourmet.
„Vrem să intrăm pe partea de vară cu marinade premium pentru oameni, de casă. Un pui poate fi făcut în stil America de Sud sau asiatic. Vom avea premixuri pentru focaccia, doar pui apă, miere proprie, Boem Gourmet, o altă gamă”, explică Vlad.
Ce l-a atras la meseria de ciocolatier
Pentru Vlad, ciocolateria este un domeniu cu posibilități nelimitate.
„Sunt n posibilități. Descopăr mereu lucruri noi. Trebuie să fii mereu la zi cu toate descoperirile și cunoștințele din domeniu. Tot timpul apar lucruri noi, se adaptează, se inventează”, spune el.
A ales ciocolateria artizanală, nu cofetăria clasică, datorită ingredientului în sine.
„Dragostea pentru ciocolată. Este ca un organism viu, este atât de delicată și pretențioasă. Are toane, șoc de temperatură, se albește. Se trăiește ca o relație. Este un produs sensibil, datorită untului de cacao”, explică Vlad.
A făcut cursuri, dar spune că mulți oameni cred greșit că pot învăța totul în câteva ore.
„Sunt oameni care cred că învață în trei ore. Ciocolata nu se ține la frigider”, spune el.
Lecția belgiană: tehnică, echilibru și artă modernă
Una dintre cele mai importante lecții învățate în Belgia este diferența dintre școala franceză și cea belgiană.
„Francezii ne învață să respectăm ingredientele cum ni le dă mama natură. De la belgieni am învățat arta modernă a ciocolatei: combinații pe două-trei straturi, culori diverse, tehnică, echilibrare”, spune Vlad.
În Belgia, spune el, ciocolata devine un amestec complex între gastronomie, distilerie și parfumerie.
„Trebuie să ai multe cunoștințe în multe domenii. Sunt plante aromate calde, precum cimbrul, lavanda, salvia, tarhonul, care își eliberează aroma la cald. Sunt plante care nu suportă căldura, precum menta, busuiocul, oregano, rozmarinul, care se infuzează la rece 24-48 de ore la frigider, ca să nu devină amare”, explică ciocolatierul.
Din Belgia a adus în România tehnică, rețete, standarde și mentalitate.
„Toate la un loc”, spune Vlad.
De ce România și de ce Prahova
Vlad crede că România este o țară potrivită pentru produse artizanale premium.
„România este țara potrivită. Există apetitul omului pentru nou, pentru a încerca lucruri de calitate. Datorită turismului, oamenii și-au dorit să mănânce la Ploiești ce au mâncat la Bruges”, spune el.
Își dorește ca, în timp, ciocolata artizanală să intre firesc în obiceiurile oamenilor.
„Mi-aș dori ca duminica, între 9 și 12, oamenii să umble cu flori și ciocolată, să își pregătească masa de prânz în familie”, spune Vlad.
La început, publicul local a fost reticent. Astăzi, Boem Atelier este deja cunoscut.
Provocările unui antreprenor local care produce premium
Una dintre cele mai mari provocări este aprovizionarea cu materii prime.
„Lanțul de aprovizionare al produselor locale este instabil. Ai variații foarte mari. Am vrut să iau materii prime, în special lactate, dar produsele erau de slabă calitate sau furnizorii cereau volume foarte mari. Nu este profitabil pentru noi”, explică Vlad.
Folosește fructe, legume și miere, dar spune că fiecare lot trebuie verificat personal.
„Trebuie să verific personal fiecare lot. Uneori, deasupra sunt produse bune, iar dedesubt sunt mucegăite”, spune el.
Cum arată o zi în atelierul Boem
În atelier se muncește mult, mai ales în perioadele cu volume mari.
„Comenzile vin pe ultima sută de metri. Îți asumi un volum foarte mare. Discut cu echipa: ne asumăm, stăm peste program? Dacă suntem de acord, o facem”, spune Vlad.
A trebuit să se adapteze și la bugetele clienților.
„Bugetele sunt din ce în ce mai mici. Am făcut cutia de praline de 8, de 6, nu doar de 12”, explică acesta.
O serie de praline poate dura până la trei zile, iar ideea și conceptul pot ieși din prima sau pot necesita ajustări.
Produse care au devenit reușite după teste numeroase
Nu toate produsele ies perfect din prima. Un exemplu este pralina cu piersică și mentă. Alt exemplu este pralina cu vanilie de Tahiti, un produs franțuzesc foarte curat.
„Mama m-a întrebat: unde e vanilia? Nu o simt. Au trecut zilele, a terminat o cutie și mi-a spus: simt vanilia”, povestește Vlad.
Explicația ține de diferența dintre vanilia naturală și aroma intensă de vanilină cu care mulți oameni sunt obișnuiți din produsele de magazin.
„Esența de vanilie din magazin anulează percepția. Acum folosim pudră sau caviar de vanilie”, explică el.
Cele mai dificile produse din portofoliu sunt pralinele moderne, colorate, care necesită multe etape.
Ce diferențiază ciocolata artizanală de cea industrială
Pentru Vlad, diferența vine din calitatea ingredientelor și din expertiza ciocolatierului.
„Calitatea ingredientelor și expertiza ciocolatierului de a crea un echilibru perfect de gust. Asta se învață în ani”, spune el.
Ingredientele de bază ale unei ciocolate bune sunt untul de cacao, masa de cacao organică și vanilia pură.
O ciocolată de calitate poate fi recunoscută prin luciul caracteristic, sunetul crocant la rupere, textura fină și profilul aromatic bine definit.
„Nu întotdeauna ce e mai scump e și bun, și nu întotdeauna ce e mai ieftin e și mai prost”, spune Vlad.
Ciocolata trebuie păstrată la temperatura camerei, ideal între 16 și 20 de grade, ferită de soare și umiditate. În niciun caz nu trebuie ținută în frigider, pentru că absoarbe aromele.
Arome surprinzătoare: caviar, cerneală de sepie, ceară de albine și polen
Vlad caută mereu combinații noi. Unele dintre ele surprind chiar și pentru un ciocolatier.
„Am făcut praline cu caviar și cerneală de sepie, ceară de albine și polen. Avem grădina noastră, Gradina Boem, cu multe combinații din plante aromate și produse apicole”, spune el.
Produsele Boem sunt sezoniere. În această perioadă, de exemplu, predomină aromele ușoare, fresh, fructate, de vară, mierea și plantele aromate.
Clienții aleg atât praline, cât și trufe belgiene, tablete sau produse personalizate.
„Toate sunt căutate”, spune Vlad.
Ideile pentru noile arome vin din natură.
„Mă uit ce e în jur sau ce e în sezon și vin cu un twist. Pentru conservatori am produse clasice, dar eu prefer produsele surprinzătoare”, spune acesta.
Reacția clientului, cea mai mare satisfacție
Pentru Vlad, unul dintre cele mai importante momente este reacția omului care gustă pentru prima dată.
„Este cea mai mare satisfacție. Se luminează ochii. Este plăcerea maximă”, spune ciocolatierul.
Ambalajul contează, dar Vlad nu crede într-o investiție exagerată în ambalaje.
„Nu sunt adeptul unei investiții foarte mari în ambalaje, dar imaginea vinde. Este importantă”, explică el.
Ce ar trebui să înțeleagă oamenii despre produsele artizanale
Vlad spune că în spatele unui produs artizanal se află experiență, pasiune și multă muncă.
„Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că artizanalul este un produs cu valabilitate limitată, nu un produs de supermarket, cu luni de zile valabilitate. Trebuie savurat și consumat cu respect pentru munca artizanului”, spune Vlad.
Nu se referă doar la produsele sale.
„Este valabil pentru brânză, vin, pălincă, orice produs artizanal”, adaugă el.
Sfat pentru tinerii care vor să plece la specializare
Întrebat ce sfat ar da unui tânăr care vrea să plece la specializare în străinătate și apoi să revină în România, Vlad răspunde simplu:
„Să se arunce cu capul înainte. Nu știi ce surprize îți aduce viața. Nu ai nimic de pierdut.”
Ce urmează pentru Boem Atelier
Planurile pentru Boem Atelier includ dezvoltarea unor colecții noi și extinderea gamelor de producție, inclusiv în zona gourmet.
„Dezvoltarea colecțiilor noi și a noilor game de producție, gourmet”, spune Vlad.
Peste cinci ani, vede Boem Atelier ca un brand stabil și un etalon în zona de dulciuri și cadouri premium din România.
Visul său este legat nu doar de produse, ci și de echipă.
„O echipă unită și respectarea promisiunii că ne vom impresiona clienții”, spune Vlad Niculescu.
Pentru el, ciocolata este meserie, artă și emoție, toate la un loc. Ingredientul invizibil fără de care nu poate exista ciocolată bună este pasiunea pentru artă.
Iar succesul, pentru Vlad Niculescu, are un gust simplu: „Dulce.”
Pentru prahovenii care încă nu au descoperit Boem Atelier, mesajul este direct:
„Îi invităm, fie la noi, fie la partenerii noștri, să guste produse de calitate.”
Disclaimer: Acest articol nu este unul sponsorizat sau susținut de Boem Atelier și nu există un contract comercial pentru publicarea lui. Articolul face parte din campania rulată de Observatorul Prahovean, de promovare a antreprenorilor locali, care aduc plus valoare comunității.
