spot_img
- Publicitate -

Scandalul autorizațiilor de construire pentru branșamente de la Ploiești. Apa Nova, dispusă să colaboreze cu primăria

Data:

Observatorul Prahovean continuă seria de articole privind obligarea ploieștenilor de a obține autorizații de construire pentru branșamentele la utilități, deși legea îi scutește de acest calvar birocratic, care consumă timp și bani. Astăzi vă prezentăm reacția surprinzătoare a companiei Apa Nova Ploiești.

- Publicitate -

Luna trecută, Observatorul Prahovean a publicat articolul ”Primăria Ploiești solicită ilegal autorizație de construire și taxele aferente pentru branșamentele la curent, apă, canalizare și gaze”.

Arătam atunci că pe 6 ianuarie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 7 prin care s-a modificat legislația privind atât calitatea în construcții, cât și  autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Astfel, la articolul 9, punctul 2, se precizează că au fost exceptate de la obținerea autorizației de construire mai multe lucrări, printre care și ”lucrări de branșamente și racorduri executate pe domeniul public la infrastructura tehnico-edilitară existentă în zonă, cu acordul/autorizația administratorului drumului”.

„Am intrat în cuibul cu viespi”. Demisie la Muzeul B.P. Hasdeu

După ce a condus Muzeul „B.P.Hasdeu” din Câmpina timp de doi ani, Aura Dobre și-a prezentat, pe 23 aprilie, demisia cu efect imediat. Aceasta...
- Publicitate -

Cu toate acestea, cetățenii din Ploiești care vor să se branșeze la utilități sunt obligați în continuare să obțină o autorizație de construire, care presupune un teanc de documente și avize și, nu în ultimul rând, plata unor taxe.

Astfel, ploieștenii care vor să se branșeze la apă, canalizare, gaze sau energie electrică,  trebuie să depună o serie de documente pentru obținerea certificatului de urbanism și, ulterior, autorizației de construire, ca la o clădire nouă.

Ziarul nostru a solicitat un punct de vedere și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

- Publicitate -

Așa cum era de așteptat, MDLPA invocă legea din 2020, care exceptează de la autorizare lucrările la branșamentele la utilități. Pe cale de consecință, Primăria Ploiești ar trebui să intre în legalitate și să renunțe în a mai solicita cetățenilor obținerea autorizației de construire pentru a avea acces la apă, gaze sau curent.

Detalii aici: Ministerul Dezvoltării confirmă: Primăria Ploiești percepe autorizație de construire pentru branșamente în afara cadrului legal!

Astăzi, Observatorul Prahovean publică reacția companiei Apa Nova Ploiești, care își exprimă public ”deschiderea și disponibilitatea totală pentru implementarea unei proceduri la nivelul administrației locale în ceea ce privește executarea de branșamente / racorduri fără autorizație de construire”

Reacția Apa Nova Ploiești, la solicitarea ziarului nostru:

”În ceea ce privește realizarea de lucrări de branșamente și racorduri de utilități publice, executate pe domeniul public, la infrastructură tehnico-edilitară existentă în zonă cu acordul/autorizația administratorului drumului, Apa Nova Ploiești are deschiderea și disponibilitatea totală pentru implementarea unei proceduri la nivelul administrației locale în ceea ce privește executarea de branșamente / racorduri fără autorizație de construire.

- Publicitate -

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar care rămân în suflet pentru totdeauna. Unul dintre ele, Teșila, locul unde liniștea munților, te...

Orice lucrare de domeniul public poate afecta rețele publice de utilități amplasate în subteran (gaze, electricitate, cabluri de date, apă, canalizare etc.).

Avizele de amplasament, emise de operatorii de utilități reprezintă, în fapt, asumarea responsabilității de către operatorul de utilități ce a emis avizul, de proiectantul și constructorul ce proiectează și execută branșamentul/racordul la rețele tehnico-edilitare în sensul respectării condițiilor legale de coexistență a rețelei publice și de remediere a eventualelor avarii produse”.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

DR. Mihai Băican, terapie cu efecte imediate împotriva colesterolului

Licențiat al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila,...

Curtea de Apel Ploiești desființează anularea alegerilor de către CCR

Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești...

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Programul Rabla 2025. Care este valoarea ecotichetelor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis noi detalii privind...

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...
- Publicitate -

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Cum poți deveni pilot de avion în Prahova, gratuit

În Prahova, la Aerodromul Strejnic, își desfășoară activitatea Școala...

Tzancă Uraganu, gest emoționant în ajunul Învierii

Ca la fiecare mare sărbătoare, Tzancă Uraganu, unul dintre...

Sera viitorului din Prahova produce trufandale pentru supermarketuri

Și în România se poate! Departe de imaginea clasică...