Leonard-Daniel Dragomir are 22 de ani, este cadru militar, tătic și luptător profesionist de kickbox. Pasiunea pentru sport și-a descoperit-o la vârsta de 14 ani, atunci când s-a mutat în Ploiești.
Fanii lui Dragomir să nu-și facă alte planuri pentru că, pe data de 25 martie, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, acesta va lupta în Main Eventul Galei Prometheus.
Dragomir, prezintă-te în câteva cuvinte.
“Numele meu este Dragomir Leonard Daniel, am 22 de ani, sunt cadru militar, tata și luptător profesionist de kickbox.
Când ai descoperit pasiunea pentru sport?
“Cu pasiunea pentru sport cred că m-am născut. De la gradiniță am început să joc fotbal și eram o fire foarte activă. De la vârsta de 14 ani am început să practic kickbox. “
De câtă vreme ești luptător și care este mai mare performanță a ta.
“Practic acest sport de aproximativ 7-8 ani. Ca performanțe notabile ar fi:
Citește și: Ploieșteanca Aytana Anghel, elevă a C.N. Mihai Viteazul, bursieră la Oxford și director general al revistei Daily Dose of Millennial
– locul 1 la Cupa Mondială “Judgement Day” în Federația Română de Freestyle Kickboxing;
– locul 2 la Campionatul European de Kempo/K1 în Federația Română de Kempo;
– dublu campion național;
– în calitate de luptător profesionist am obținut 4 victorii din 6 meciuri.”
De curând am înțeles că te-ai înrolat în armată. Ce te-a determinat să faci acest lucru?
“Neputând să câștig suficienți bani pentru întreținerea mea și a familiei, am fost nevoit să-mi caut un loc de muncă stabil. Am considerat că armata ar reprezenta un loc de muncă potrivit pentru mine.
Am descoperit un loc de muncă stabil și onorabil. Am descoperit persoane care știu să respecte și înțeleg munca unui sportiv de performanță.”
Mulți dintre tinerii care vor să obțină performanță sportivă se antrenează cu tine. Cum îi motivezi să vină la sală și să se țină de treabă?
“Motivația lor cea mai mare este atunci când își văd rezultatele. Eu îi ajut să-și dea seama de beneficiile pe care sportul le oferă. Iar când ei vad schimbări fizice și psihice, motivația vine de la sine.”
Care este cea mai importantă regulă pe care orice luptător trebuie să o respecte?
“Să fie muncitor, echilibrat și disciplinat!
Ce le pregătești fanilor tăi în următoarea perioadă?
“Ca eveniment principal, în data de 25 martie, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, voi lupta în Main Eventul Galei Prometheus.
Citește și: Piața Obor din Ploiești, călătorie în timp și prețuri reduse de sărăcie: ”Ia radioul ăsta ca să-mi plătesc factura la lumină” – FOTO
Cu această ocazie, vă aștept să fiți alături de mine, mai ales că acum s-au ridicat restricțiile. Cei ce nu pot fi prezenți, ne pot urmări din fața televizorului pe Digi Sport.”
Care este persoana căreia îi mulțumești cel mai mult pentru cine ai devenit tu astăzi?
“Nu am o singură persoană căreia vreau să-i mulțumesc, ci am mai multe. În primul rând, le mulțumesc familiei și prietenilor, care mă susțin atât la bine, cât și la greu, care îmi înțeleg sacrificiile și munca depusă, dar și tuturor susținătorilor mei care sunt lângă mine și mă motivează chiar și prin mesaje.
Știu că am persoane care rezonează cu mine, din toate colțurile țării, iar asta înseamnă foarte mult pentru mine. Pentru un sportiv aflat în perioada de pregătire, orice mesaj și orice gest de susținere îi schimbă radical starea.”
Care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-ai făcut până acum pentru tine?
“Sacrificii sunt făcute zilnic. Pe lânga munca grea, un sportiv lipsește mult de-acasa, de lângă familie. Nu prea are timp de relaxare pentru că trebuie sa fim mereu în formă. Provocări noi apar tot timpul.
Un alt sacrificiu ar fi și din punct de vedere financiar, avand în vedere că de mute ori, în perioada pregătirii, cheltuim mai mulți bani decât câștigăm.”
La final, lasă un mesaj pentru cititorii ziarului Observatorul Prahovean.
“Vă mulțumesc pentru interviu. Dacă sunteți interesați de activitatea mea sportivă, mă puteți urmări pe pagina mea de Instagram @daniel_dragomir15, unde postez zilnic.
Pentru o viață sănătoasă, faceți mișcare cel puțin 30 de minute pe zi.”