Aproape 5.600 de copii din Prahova urmează să înceapă ciclul primar în anul școlar 2026–2027. Pentru aceștia, la nivelul întregului județ vor fi organizate 281 de clase. De marți, 31 martie, și până pe 6 mai, părinții sau reprezentanții legali trebuie să completeze cererile de înscriere pentru clasa pregătitoare. Ca și în anii precedenți, vizele de flotant ar putea influența structura finală a claselor, în special la școlile considerate bune sau „de fițe”.
Unii părinți sunt dispuși să plătească sume considerabile pentru a obține, în acte, domiciliul în circumscripția unității de învățământ dorite.
„Vom fi nevoiți, sunt sigur, și anul acesta să solicităm Inspectoratului Școlar Județean Prahova suplimentarea numărului de clase, așa cum s-a întâmplat și în anul școlar anterior”, a declarat directorul unei școli din Ploiești, unde, din toamnă, ar urma să funcționeze cinci clase, cu un total de 120 de locuri.
Citește și: Simularea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului se desfășoară în Prahova, în ciuda amenințărilor cu boicot ale profesorilor
La rândul său, Marian-Ionescu Ovidiu, director al Școlii Gimnaziale „Sf. Vasile” din Ploiești, a explicat că legea nu face diferențe între domiciliu și reședință:„Indiferent dacă au viză de domiciliu sau reședință, copiii trebuie primiți. Ambele conferă aceleași drepturi, iar accesul în clasa pregătitoare este permis și în baza vizei de flotant.”
Pe internet continuă să circule numeroase anunțuri privind „luarea în spațiu”.
Părinții care recurg la astfel de practici consideră că le oferă copiilor șansa de a învăța la școli mai bine cotate și sunt dispuși să plătească chiar și 2.000–3.000 de lei pentru o astfel de adresă.
„Nu știu cât mai merge prețul. Am dat anunț, dar destul de târziu. Aș fi fost dispusă să plătesc chiar și 2000, 3.000 de lei pentru un loc la Școala Gimnazială «Sf. Vineri» din Ploiești, însă acum este prea târziu.
Mâine încep înscrierile și am optat, până la urmă, pentru școala din cartier”, a declarat o mamă care a postat pe un grup de părinți din Prahova un anunț prin care își exprima disponibilitatea de a plăti pentru obținerea unei vize de flotant.
Reprezentanții IPJ Prahova atrag atenția că obținerea unei vize de flotant fără a locui efectiv la adresa declarată este ilegală și constituie contravenție.
Citește și: Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la simularea examenului de bacalaureat, proba la română
Legea spune că părinții trebuie să își înscrie copiii la cea mai apropiată școală de casă, în funcție de circumscripția școlară.
Pentru anul școlar 2026–2027, spre exemplu, la Școala Gimnazială „Elena Doamna” din Ploiești sunt prevăzute clase cu două clase a câte 22 de locuri.
La Colegiul Național „Regina Maria” sunt planificate trei clase, în total 72 de locuri, iar la Colegiul Național „Carmen Sylva” sunt propuse două clase a câte 24 de locuri.
În același timp, la Colegiul Național „I.L. Caragiale” sunt disponibile două clase, cu un total de 48 de locuri.
