În timp ce alte orașe se laudă cu piste de biciclete de zeci de kilometri, Ploieștiul este mai mult decât deficitar la capitolul transport alternativ. Municipiul are, în prezent, doar 4,6 kilometri de piste pentru biciclete executate, potrivit unui răspuns transmis de Primăria Ploiești la solicitarea Observatorului Prahovean. Autoritățile locale promit însă 23 de km.
La acest articol a contribuit Marius Nica.
Din articol
Cea mai veche pistă de biciclete are 18 ani
Cea mai veche pistă pentru biciclete menționată de municipalitate este cea de pe Bulevardul Independenței, realizată în baza contractului pentru lucrările de „Execuție piste biciclete”, recepția fiind făcută în anul 2008. Aceasta are o lungime de aproximativ 2.314 metri.
Alte piste pentru biciclete au fost realizate în cadrul proiectului „Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești – cartier Pictor Rosenthal”.
Este vorba despre pista de pe strada Mircea cel Bătrân, cu o lungime de 1.660 de metri, și cea de pe strada Pictor Rosenthal, cu o lungime de 280 de metri. În total, pistele executate până acum însumează aproximativ 4.254 de metri, adică puțin peste 4,2 kilometri.
Proiecte anunțate pentru noi piste de biciclete
ân răspunsul transmis redacției OPH, Primăria Ploiești susține că intenționează să implementeze mai multe proiecte de infrastructură rutieră în care este prevăzută și amenajarea de piste pentru biciclete.
Printre acestea se numără proiectul de reparație capitală a străzii Gheorghe Grigore Cantacuzino, pe tronsonul cuprins între Șoseaua Vestului și centrul municipiului, unde este prevăzută o pistă de biciclete de 4.915 metri.
Un alt proiect vizează reabilitarea și modernizarea străzii Mihai Bravu, iar pe tronsonul dintre strada Apelor și limita municipiului este prevăzută o pistă de biciclete de 7.660 de metri.
De asemenea, în cadrul proiectului privind prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest, prin strada Libertății, Primăria anunță o pistă de biciclete de 5.366 de metri.
Piste pentru biciclete sunt prevăzute și în proiectul de amenajare a zonei aferente pârâului Dâmbu. Pe strada Apelor este menționată o pistă de 1.538 de metri, iar pe strada Corlățel, una de 1.318 metri.
În plus, municipalitatea anunță o pistă de biciclete de 907 metri în cadrul proiectului de revitalizare ecologică și modernizare a Parcului Memorial „Constantin Stere”, din comuna Bucov.
Un alt proiect important vizează pietonizarea și traficul controlat în zona centrală a Ploieștiului, inclusiv amenajarea de piste pentru biciclete pe trasee prioritare din planul de mobilitate. Segmentul cuprins între Bulevardul Republicii, de la sensul giratoriu Piața Mihai Viteazul, și Piața Victoriei ar urma să aibă o pistă de 2.103 metri.
În total, proiectele enumerate de Primăria Ploiești însumează peste 23 de kilometri de piste pentru biciclete, însă municipalitatea precizează că acestea se află în diferite faze de proiectare sau execuție și se vor implementa în funcție de alocațiile bugetar
