- Publicitate -

De unde pot cumpăra prahovenii monede aniversare dedicate Nadiei Comăneci. Cea mai scumpă costă cât o vacanță

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la obţinerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice la gimnastică feminină, performanță care aparține Nadiei Comăneci, Banca Națională a României va lansa mâine, 28 mai, o emisiune numismatică specială dedicată legendei sportului românesc.

- Publicitate -

Emisiunea include trei monede – din aur, argint şi tombac cuprat – toate având ca temă performanţa istorică obţinută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.

Moneda de aur costă 7.800 de lei

Preţurile de vânzare stabilite de BNR sunt de 7.800 de lei pentru moneda din aur, 1.000 de lei pentru cea din argint şi 280 de lei pentru moneda din tombac cuprat, toate incluzând TVA, broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

- Publicitate -

Din păcate pentru amatorii de astfel de monede, lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează doar prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

În aceste condiții, Capitala rămâne cel mai apropiat loc de unde prahovenii își pot cumpăra astfel de monede, care vor fi lansate în ediție limitată.

Tirajele aprobate pentru această emisiune sunt de 200 de piese pentru monedele din aur, 1.000 de piese pentru monedele din argint şi 2.000 de piese pentru monedele din tombac cuprat. Toate cele trei tipuri de monede care vor fi lansate au putere circulatorie pe teritoriul României.

- Publicitate -

În România, 2026 a fost declarat anul Nadia Comăneci

Moneda din aur are valoarea nominală de 100 de lei, un diametru de 21 mm şi o greutate de 6,452 grame, în timp ce moneda din argint are valoarea nominală de 10 lei şi cântăreşte 31,103 grame. Varianta din tombac cuprat are valoarea nominală de 1 leu.
Pe aversul monedelor este reprezentată gimnasta la finalul exerciţiului, alături de inscripţiile „România”, valoarea nominală şi anul de emisiune 2026, iar reversul comun o prezintă pe Nadia Comăneci executând exerciţiul la paralele inegale, împreună cu celebra notă afişată pe tabela electronică oficială şi inscripţiile „Prima notă de 10”, „Montreal 1976” şi „Nadia Comăneci”.

După cum se știe, anul 2026 este oficial „Anul Nadia Comăneci” în România. Această inițiativă legislativă marchează jumătate de secol de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, unde gimnasta a obținut prima notă de din istoria gimnasticii și are scopul de a promova sportul, excelența și valorile olimpice în întreaga țară.

Pe 29 mai este Gala Oficială dedicată moștenirii Nadiei Comăneci, organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) la București, iar pe 18 iulie e „Ziua Perfecțiunii”, care marchează exact data la care s-a obținut primul olimpic.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -