- Publicitate -

Razie de amploare în Ploiești. Peste 160 de polițiști în stradă

În această după amiază o razie de amploare are loc în Ploiești, la care au fost mobilizați peste 160 de polițiști. Acțiunea are ca scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

La activitățile organizate sunt angrenați polițiști de la structurile de investigații criminale, ordine publică și rutieră.

- Publicitate -

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.

Peste 160 de forțe acționează în zona centrală și de sud a municipiului Ploiești, principalele obiective ale acțiunii fiind prevenirea și combaterea faptelor cu violență pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, precum și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

- Publicitate -

Acțiunea de astăzi face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -