- Publicitate -

Ce învață studenții de la UPG Ploiești în laboratorul unde sunt explicate procesele din rafinării

Cum se transferă căldura într-o instalație industrială, cum funcționează un schimbător de căldură sau cum se calculează energia termică într-un proces tehnologic sunt doar câteva dintre lucrurile pe care studenții Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești le învață în laboratorul de transfer de procese de căldură. Aici, formulele din manuale devin experimente reale, iar viitorii ingineri își formează competențe esențiale pentru industria energetică și petrochimică. (VIDEO la finalul textului)

- Publicitate -

Într-un spațiu dotat cu instalații experimentale, senzori și echipamente de măsură, studenții Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din cadrul UPG Ploiești descoperă cum se comportă energia termică în procesele industriale.

Tinerii au posibilitatea să experimenteze cum se transmite căldura de la un corp la altul și cum este folosit acest proces în industrie. De exemplu, în rafinării, centrale energetice sau în fabrici, căldura trebuie controlată permanent pentru ca instalațiile să funcționeze corect și în siguranță.

- Publicitate -

Citește și: UPG Ploiești bate recordurile la angajare: 98% dintre absolvenții IT își găsesc job în 6 luni

Laboratorul de transfer de procese de căldură reprezintă unul dintre cele mai importante locuri de pregătire practică pentru viitorii ingineri din domeniul petrolului, gazelor și ingineriei chimice.

Aici sunt studiate fenomenele fundamentale prin care se transferă căldura: conducția, convecția și radiația. În cadrul lucrărilor practice, studenții analizează modul în care aceste procese apar în instalațiile industriale, de la schimbătoare de căldură până la sisteme de răcire sau cuptoare tehnologice.

Laboratorul, spune conf.univ.dr.ing. Cristina Dușescu-Vasile, decanul Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie, le permite studenților să observe direct modul în care temperatura, debitul sau presiunea influențează procesele termice.

- Publicitate -

Citește și: Locul unde petrolul devine carburant: laboratorul care pregătește viitorii ingineri la UPG Ploiești

„În timpul experimentelor, aceștia măsoară parametri, calculează coeficienți de transfer termic și analizează rezultatele pentru a înțelege cum pot fi optimizate procesele tehnologice.

Activitatea din laborator îi ajută pe studenți să facă legătura dintre teorie și realitate. Dacă la cursuri învață formule și modele matematice, în laborator pot vedea cum se aplică acestea în procese reale, similare celor din rafinării, centrale energetice sau instalații chimice”.

Pentru Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, astfel de laboratoare reprezintă o componentă esențială a pregătirii practice. Studenții dobândesc competențe tehnice care îi pregătesc pentru proiectarea, exploatarea și optimizarea instalațiilor industriale în care transferul de căldură joacă un rol esențial.

- Publicitate -

Prin combinația dintre cunoștințe teoretice și experiența practică, laboratorul de transfer de procese de căldură contribuie la formarea unei noi generații de ingineri capabili să răspundă cerințelor unei industrii energetice și tehnologice aflate în continuă evoluție.

În acest an universitar, la Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie sunt 372 de studenți, în toți cei patru ani de studiu. Pentru anul universitar 2025-2026, facultatea a avut scoase la concurs 129 de locuri bugetate, dintre care 100 au fost ocupate, iar alte 136 au fost în regim cu taxă.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -