Poliția Locală Ploiești a aplicat peste 10.500 de sancțiuni contravenționale în perioada ianuarie 2025 – aprilie 2026. Valoarea totală a amenzilor a depășit 5,3 milioane de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost date pentru încălcarea normelor de ordine publică, abateri în trafic și depozitarea ilegală a deșeurilor.
Polițiștii locali au intensificat controalele atât în trafic, cât și în zonele unde au fost semnalate probleme legate de curățenie, tulburarea liniștii publice sau depozitarea ilegală a gunoiului. Cel puțin așa reiese dintr-o situație transmisă de Poliția Locală Ploiești, la solicitarea Observatorul Prahovean.
„În perioada ianuarie 2025 – aprilie 2026, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Ploiești au aplicat un număr de 10.527 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 5.362.333 lei”, a precizat Poliția Locală Ploiești.
Mii de sancțiuni pentru tulburarea ordinii publice
În domeniul ordinii și liniștii publice, în 2025, au fost întocmite 3.639 de procese-verbale, valoarea sancțiunilor depășind 1,3 milioane de lei.
Totodată, Serviciul de Intervenție Rapidă din cadrul Poliției Locale Ploiești a legitimat peste 500 de persoane, iar aproape 100 dintre acestea au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de peste 60.000 de lei.
Șoferii indisciplinați în trafic, în top
Numai în 2025, polițiștii locali au aplicat 3.452 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care au încălcat regulile de circulație. Valoarea totală a amenzilor pentru abaterile din trafic a depășit 1,2 milioane de lei.
Pe lista neregulilor sancționate s-au aflat opririle și staționările neregulamentare, blocarea căilor de acces și încălcarea regulilor de circulație în zonele aglomerate din municipiu.
Sute de amenzi pentru depozitarea ilegală a deșeurilor
Un alt domeniu vizat de controale a fost protecția mediului și respectarea normelor de gospodărire a municipiului. Potrivit raportului de activitate din 2025, 647 de sancțiuni au fost aplicate pentru depozitarea ilegală a deșeurilor și alte abateri legate de salubrizare.
Cea mai mare amendă aplicată anul trecut a fost de 15.000 de lei și a vizat depozitarea ilegală a deșeurilor provenite din construcții.
Mii de sesizări și petiții primite de Poliția Locală
Anul trecut a existat și un număr ridicat de sesizări și reclamații venite din partea ploieștenilor. Astfel, la Registratura Poliției Locale și pe adresa de e-mail a instituției au fost înregistrate 5.131 de petiții și adrese scrise.
Alte 899 de sesizări, înregistrate prin aplicația Ploiești City App, au fost repartizate serviciilor de specialitate pentru verificări în teren și soluționarea problemelor semnalate.
În același timp, la Dispeceratul Poliției Locale Ploiești au fost primite 4.886 de sesizări telefonice, prin numerele 0244/954 și 0244/513.255.

Bun. Acum va rog sa va indreptati catre Finantele Publice cu raport privind cuantumul INCASARII acestor amenzi. Pentru ca altfel, 10.500 de sancțiuni contravenționale în perioada ianuarie 2025 – aprilie 2026 – sunt apa de ploaie FARA incasarea lor.