Un incident care se putea solda cu o tragedie s-a produs miercuri seară, în comuna Podenii Noi. Un localnic a fost atacat de urs. Din fericire, bărbatul a reușit să scape doar cu răni superficiale.
Polițiștii au confirmat incidentul, cu mențiunea că apelul la 112 s-a primit abia astăzi.
Potrivit OUG 81/2021, pentru gestionarea problemei urșilor care ajung în localități, primăriile pot încheia contracte cu o asociație de vânătoare. În lipsa acestuia, intervenția pentru îndepărtarea sau extragerea urșilor agresivi se face cu participarea Gărzii Forestiere.
Reamintim că, în ultima perioadă, în mai multe localități din Prahova a fost semnalată prezența urșilor. Nu vorbim despre comunități izolate, ci despre localități precum Câmpina, Azuga, Comarnic, Bertea și chiar Băicoi sau Plopeni.
Momentul în care un turist este atacat de urs pe Transfăgărășan, după ce a hrănit animalul
În majoritatea cazurilor, ISU Prahova a emis mesaje Ro-Alert, iar unii urși au fost îndepărtați de jandarmi. Fenomenul se repetă anual, iar autoritățile locale susțin că nu pot interveni eficient din cauza legislației.
În prezent, este nevoie ca primarul să convoace o comisie formată din reprezentanți ai asociației județene de vânătoare, un medic veterinar și reprezentanți ai instituțiilor de mediu, iar dacă ursul nu este considerat periculos, acesta poate fi doar alungat.
Doar în cazuri foarte grave, în care animalul atacă omul, acesta poate fi ucis. Observatorul Prahovean a publicat un amplu articol pe această temă aici:
Cum au ajuns urșii să se plimbe prin localitățile din Prahova [VIDEO]
