Zilele acestea asistăm la ceea ce este prezentat drept o reformă a cheltuielilor bugetare. În realitate, ceea ce vedem este mai degrabă o ajustare contabilă, un exercițiu de echilibrare pe termen scurt, nu o schimbare structurală. Reforma adevărată presupune altceva: modificări profunde de mecanisme, instituții și priorități. Presupune decizii dureroase, asumate pe termen lung, și mai ales coerență politică. Or, tocmai această coerență lipsește în prezent.
Este greu de imaginat o reformă reală într-un context politic în care patru partide aflate la guvernare trag simultan în direcții diferite. Fiecare încearcă să-și conserve electoratul, să-și recupereze privilegiile pierdute sau să-și maximizeze avantajele de moment. Într-un asemenea climat, orice măsură care ar putea fi interpretată ca impopulară devine imediat suspectă și este sabotată discret chiar de cei care ar trebui să o susțină. Sau nu neaparat discret.
În aceste condiții, dezbaterea publică alunecă inevitabil spre căutarea unui vinovat convenabil. Se spune că trebuie să plece unul sau altul, că un lider sau un ministru ar fi responsabil pentru tensiunile din coaliție. Să ceri însă plecarea celui care încearcă să impună disciplină bugetară, lăsând restul mecanismului neatins, seamănă cu situația elevului prins fumând în baia liceului, care consideră că problema nu este fapta sa, ci profesorul care l-a descoperit. Vinovat nu este cel care a semnalat excesul, ci excesul însuși.
Citește și: Suveranism la raft: Carrefour se va preda!
Realitatea este că reforma structurală presupune inevitabil pierderi. Înseamnă reducerea privilegiilor, limitarea accesului la resurse publice și disciplinarea unui sistem obișnuit de decenii să funcționeze pe baza excepțiilor și derogărilor. Cu alte cuvinte, reforma înseamnă închiderea, fie și parțială, a celebrului „borcan cu miere” din care s-au alimentat generații întregi de decidenți politici și administrativi. Si care se afla la putere sau in opozitie si azi. Tot ei.
Atât timp cât preocuparea principală rămâne recuperarea capitalului electoral, nu construcția pe termen lung, reforma autentică rămâne imposibilă. Politica orientată exclusiv spre următoarele alegeri nu poate produce schimbări ale căror efecte vor fi vizibile abia peste zece sau douăzeci de ani. Iar România are nevoie tocmai de acest tip de schimbare.
O reformă structurală reală – una care să simplifice administrația, să stabilizeze finanțele publice și să creeze instituții predictibile – se poate realiza doar în condițiile apariției unei generații politice de sacrificiu. O generație dispusă să-și asume costurile politice ale deciziilor corecte, chiar cu prețul pierderii puterii. O generație care să accepte că succesul nu se măsoară în procentele următorului scrutin, ci în stabilitatea următoarei decade.
Citește și: Murături și diplomație
Istoria arată că marile transformări nu au fost realizate de politicieni preocupați exclusiv de supraviețuire electorală, ci de cei dispuși să riște. Reformele adevărate au fost întotdeauna plătite de cei care le-au inițiat.
Din păcate, privind scena politică de astăzi, este greu de identificat o asemenea generație. Ajustări vom mai vedea. De regula de la noi, nu de la ei. Corecții bugetare vor continua să apară. Dar reforma profundă, aceea care schimbă direcția unei țări pentru decenii, pare încă departe.
România pare să aștepte încă generația politică dispusă să se sacrifice pentru viitor. Iar astăzi, din păcate, nu pare să fie momentul ei.
