La trei zile după ce observatorulph.ro a publicat articolul Nesimțire la Halele Centrale. În timp ce clienții și comercianții se sufocă de căldură, iar marfa se strică pe tarabe din cauza unei instalații stricate de anul trecut, șefii stau la aer condiționat – FOTO, s-a produs și ”minunea”: au reparat instalația de răcire prin pulverizare a apei! VIDEO la finalul textului.
Miercurea trecută, scriam că am fost dezgustat de imaginea în oglindă a ploieștenilor sufocați de căldură pe platoul Halelor Centrale, unde marfa se strică peste zi din cauza caniculei cu cea a sediului Hale și Piețe SA unde la fiecare fereastră mergea câte un aparat de aer condiționat.
Intrând în vorbă cu vânzătorii roșii ca focul la față și transpirați de parcă ar fi stat în saună cu orele, din cauza căldurii sufocante, am aflat că sistemul de pulverizare a apei, care reducea semnificativ temperatura de pe platou, nu a mers niciodată în această vară.
Unul dintre ei mi-a reprodus și mesajul primit de la conducerea societății unxd eplătesc chirii deloc mici: ”ne-au spus că nu au bani să repare sistemul și că oricum vara e pe sfârșite!”
Ei bine, astăzi, am primit de la un cititor imagini cu instalația de pulverizare a apei care funcționa ca în vremurile bune și care reducea cu câteva grade temperatura de foc dintre tarabe. Văzând filmarea m-a dezgustat jegul care s-a așternut peste acoperișul improvizat acum câțiva ani și care a rămas, în buna tradiție a administrației ploieștene, definitiv. Ce ziceți, în loc să sponsorizăm o echipă de fotbal cu un milion de euro, facem o piață nouă, modernă?

…”ne-au spus că nu au bani să repare sistemul și că oricum vara e pe sfârșite!”
Deci, vara este pe sfarsite. Asa ca nu ne mai apucam nici de vestita „autostrada” Gara de Sud – Gara de Vest si nici de largirea strazii Cantacuzino la „Podul Inalt”.
Vine sezonul rece si vremea nu ne va mai permite lucrul afara. Este mult mai bine in birouri.
Alte multe „realizari” ale ultimilor alesi cu promisiunile lor.
Putori ordinare ce stau și se țin cu dinții de birou la fiecare schimbare de mandat, numa numa nu o veni altă echipă adusa de alți bombardieri politici. Daca s-ar da examene și verificări la fiecare 6 luni, ar pleca toți trepăduși și putorile…..eventual și amantele.