După ce ieri am publicat articolul Nesimțire la Halele Centrale. În timp ce clienții și comercianții se sufocă de căldură, iar marfa se strică pe tarabe din cauza unei instalații stricate de anul trecut, șefii stau la aer condiționat – FOTO zeci de cititori au reacționat negativ la adresa șefilor de la Hale și Piețe SA Ploiești.
Iată doar câteva dintre mesajele transmise de cititorii observatorulph.ro pe această temă:
Rodica Stoica Rușine sa va fie, coborati in piata pilosilor!
Dan Dan De ani de zile nu sa făcut nimic la SC hale și piețe doar suge ca o capusa nimic alceva, verificați cât încasează un director și verificati ce taxe se iau pe spatiile comerciale și oare ma întreb nu își permit sa repare instalația de apa și încă ceva în halele centrale nu se spala decât de sărbători și atât pute când intri în ea de mori sa nu mai zicem de hala de peste ca faci icter când intri în ea, le este greu sa acceseze fonduri europene pt modernizare??? Sau de acolo nu mai pot fura???
Marius Mihail: In orice tara civilizata toti comerciantii ar fi facut front comun impotriva administratiei pana se rezolva problema. Din pacate in romanica spiritul de gaina plouata este la moda iar vaitatul este un brand de tara
Cristina Chi Bătaie de joc la adresa noastră, a tuturor. Atât noi clienții, cât și comercianții suntem ignorați de către acești…..,, domni ”
Șerban Ana Maria: Își bat joc de oameni… bine ca le plătesc saracii oameni taxele,a r trebui sa nu mai plătească nimeni pana nu li se oferă condiții. Rusine!!!!
Maria Dumitrache: Munca de jos nu mai este apreciata ar trebui sa iasa iei si la curatenie pe caldura asta
Gabriela Neacșu Faceți cumva ca acel loc să arate de nivelul anului 2021, demolați tot și construiți un complex unde să îți fie drag să vii. M-am săturat de dughene ,, frumos ,, mirositoare, de alei denivelate și borduri asemenea. In plin centru arată ca un bazar.
Cristian Tudose: Manager politic, salariați pilangii, putori ordinare și incompetente. Peste tot e la fel. Fără obiective de performanță și evaluări de activitate, mănâncă salarii grase și îi doare-n….. de locuitorii acestui oraș. Pe ei și pe ….. lor! (măcar cu articole de presă).
Gheorghe Nicolae: DACĂ AU DISPĂRUT CONCURSURILE PENTRU OCUPAREA FUNCȚIEI, FIȘELE DE EVALUARE A PERFORMANȚEI, CRITERIILE DE PERFORMANȚĂ ANGAJAȚII ĂȘTIA CU CARNET DE PARTID AU 2 GÂNDIRI:
– M-AM TREZIT LUNI ȘI M-AM GÂNDIT MARȚI SĂ MERG MIERCURI LA MUNCĂ ;

Am incetat de mult sa mai cumpar ceva din piata… incet si sigur supermarketurile o sa castige iar in tot acest timp, niste putori ordinare ne sug banii din buzunare…si ne scuipa din masinile lor de lux, parcate pe unde apuca…