Primăria comunei Drăgănești a organizat, joi, 21 mai, manifestări dedicate Zilei Eroilor, eveniment comemorativ prin care comunitatea locală a adus un pios omagiu celor care și-au jertfit viața pentru libertatea, unitatea și demnitatea României. Ceremoniile au avut loc atât la monumentul eroilor din localitate, cât și la Școala Gimnazială Drăgănești, unde elevii au pregătit momente artistice cu puternică încărcătură emoțională.
Din articol
Ceremonii dedicate Zilei Eroilor la Drăgănești
Atmosfera a fost una solemnă, marcată de momente de reculegere, depuneri de coroane și programe artistice susținute de elevi.
Evenimentele dedicate Zilei Eroilor s-au desfășurat atât la monumentul ridicat în cinstea celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă, cât și în cadrul școlii din localitate, unde comunitatea s-a reunit pentru a cinsti memoria înaintașilor.
Program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale Drăgănești

Un moment aparte al evenimentului l-a reprezentat programul artistic susținut de elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Drăgănești
Evenimentul s-a desfășurat în prezența profesorilor, părinților, reprezentanților administrației locale și a preotului din comunitate.
Mesajul transmis de primarul Ionuț Georgian Toma
Primarul comunei Drăgănești, Ionuț Georgian Toma, a transmis că Ziua Eroilor reprezintă un moment important de recunoștință și respect față de cei care s-au sacrificat pentru țară.
„Astăzi, de marea sărbătoare a Înălțării Domnului – Isus, am marcat cu profund respect și recunoștință ziua Eroilor, aducând un pios omagiu celor care și-au jertfit viața pentru libertatea, unitatea și demnitatea neamului românesc.
Un moment aparte al evenimentului l-a reprezentant programul artistic susținut de elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Drăgănești, care ne-au oferit prin cântecele rostite, momente emoționante dedicate memoriei celor care au scris istoria prin sacrificiul lor.
Ne înclinăm în fața jertfei eroilor neamului nostru. Dumnezeu să-i odihnească în pace! Cinste eternă memoriei lor!”, a precizat Ionuț Georgian Toma, primarul comunei Drăgănești.
Flori și coroane depuse în memoria eroilor comunei
Monumentul Eroilor din Drăgănești, ridicat în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial, a fost împodobit cu zeci de flori și coroane depuse în semn de respect și recunoștință.
Atmosfera solemnă a ceremoniei a fost completată de florile așezate la baza monumentului, simbol al memoriei și al respectului față de cei care și-au dat viața pentru țară.

