Andreas Leitner, portarul austriac al Petrolului, are numai cuvinte de laudă pentru ploieșteni. Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, acesta a vorbit despre ce îi place în orașul nostru, dar și ce crede despre faptul că Austria a votat împotriva intrării României în spațiul Schengen.
Venit la Petrolul în acest sezon, portarul Andreas Leitner, care are o experiență bogată în fotbalul Occidental, este încântat de experiența pe care o are la Ploiești.
El a declarat pentru Libertatea că se simte excelent în orașul nostru, fiind mulțumit de prețuri și de faptul că poate merge la cumpărături în fiecare zi, inclusiv duminica.
”Când m-am mutat la apartament era duminică. Am aranjat cât de cât, apoi am avut un șoc când am realizat că e weekend, că n-am nimic în frigider, mă gândeam că n-am de unde să iau și o bucată de pâine. Obișnuit ca în Austria, să fie totul închis sâmbăta, duminica.
Citește și Un șofer inconștient a fost surprins când ocolește separatoarele de sens montate pe DJ 102, între județean și giratoriul suspendat [LINK VIDEO]
Am ieșit prin oraș și m-am bucurat apoi ca un copil văzând că sunt toate magazinele deschise. Nici nu știam ce să-mi cumpăr mai întâi! Da, Viena este mare, frumoasă, cu mai mulți oameni decât la Ploiești, dar este și mai scumpă, Austria este foarte scumpă. (râde) Așa că mă simt foarte bine în România, la Ploiești, mai ales că am găsit aceeași calitate a produselor, dar la prețuri mult mai mici” a declarat austriacul pentru sursa citată.
Acesta a fost surprins că Austria a votat împotriva intrării României în spațiul Schengen și dă vina pe politicieni.
”Este politică, din păcate, este dificil să vorbim despre acest subiect, fiindcă noi suntem oameni simpli, nu politicieni. Sau credeți că în Austria este altfel decât în oricare țară de pe acest pământ?
Citește și De astăzi, examenul pentru obținerea permisului auto în Ploiești va avea loc la Prahova Value Center [LIVE VIDEO]
Sunt confuz. Fiecare ziar scrie altceva, nu pricepi nimic din politica asta. Noi suntem oameni normali, nu deținem adevărul, dar ceea ce pot spune, sincer, este că aveți o țară cât se poate de OK. Nu știu să intru în detalii, eu pot spune că România este o țară frumoasă. Bună” a spus Andreas Leitner.
Interviul poate fi lecturat integral pe libertatea.ro.
