Săptămâna trecută, Consiliul Județean Prahova a montat balize din plastic provizorii pe DJ 102, între județean și giratoriul suspendat, unde se produc frecvent accidente rutiere grave.
Acestea au fost amplasate pe câte 50 de metri liniari în dreptul fiecărei intersecții, după modelul celei de la intersecția DJ 102 cu strada Alba Iulia.
Măsura are caracter provizoriu, anul viitor urmând să fie montate separatoare de sens din beton pe tot tronsonul de drum județean dintre spital și giratoriul suspendat.
Din păcate, aceste balize nu i-au împiedicat pe unii șoferi să efectueze în continuare manevre ilegale, care pot provoca tragedii.
Aceștia au început să le ocolească pentru a pătrunde pe drumurile secundare, în loc să respecte Codul Rutier.
Un astfel de conducător auto inconștient a fost filmat de camera de bord a unui autoturism sâmbătă, 10 decembrie, iar imaginile au fost postate pe grupul de Facebook Info Trafic Prahova.
Reamintim că luna trecută, mai exact pe 26 noiembrie, în zona respectivă s-a produs un grav accident rutier soldat cu moartea a doi șoferi de 37, respectiv 48 de ani.
Potrivit primelor rezultate ale anchetei, șoferul de 48 de ani, care conducea un autoturism Opel a intrat pe contrasens și a lovit frontal un autoturism VW condus regulamentar.
Citește și Noi imagini de la accidentul mortal produs la ieșirea din Ploiești spre giratoriul suspendat
În urma impactului, mașinile s-au transformat într-un morman de fiare, iar șoferii au fost extrași din autoturisme fără semne vitale.

De fiecare dată când, din nefericire, a avut loc o tragedie în zona aceea toți au a aruncat „pisica moartă” în curtea CNAIR și a administrației locale(nu că nu ar avea și ei partea lor de vină), dar acum că au montat separatoare de sens……tot administrația este vinovată de faptul că încă sunt inconștienți care încalcă legislația cu bună știință????
Părerea mea este că singurii vinovați de producerea accidentelor rutiere sunt acei conducători auto care au impresia că odată urcați la volanul autoturismului se consideră mai presus de toți și toate!!! Aplicarea corectă a legilor și înăsprirea amenzilor rutiere ar putea fi o soluție pentru combaterea nenorocirilor din trafic……😔😔