- Publicitate -

VIDEO: Cursurile de autoapărare Titan Academy Ploiești – sau cum să te protejezi atunci când ești singur în fața pericolului

71cceca8-e005-4ec6-bf41-322365732ca2.jpg

Zilnic sunt publicate știri despre tot felul de agresiuni, unele cu consecințe deosebit de grave. De cele mai multe ori, dacă am avea un minim de cunoștințe de autoapărare, am putea să ieșim cu bine din situații extrem de dificile. 

Nu este vorba despre ”a invăța cum să te bați”, pentru că nu acesta este scopul. Oricât ar părea de complicat, în realitate este mult mai simplu. 

- Publicitate -

Un astfel de curs de autoapărare, pe lângă dobândirea unor cunoștințe care pot fi foarte ușor asimilate, oferă cursantului și posibilitatea de a face sport, de a face mișcarea atât de necesară înteținerii sănătății și a aspectului. Este un câștig dublu, izvorât din aceeași activitate fizică.

Privit din exterior, prin prisma unui necunoscător, un astfel de curs poate să sune a ”antrenament din artele marțiale”, aceasta fiind percepția eronată. 

- Publicitate -

Am stat de vorbă cu un profesionist al domeniului, Valentin Mihăilă, trainer al Clubului de fitness și forță Titan Academy Ploiești:

”Pașii mici, bine făcuți, explicarea tehnicilor de bază și repetarea lor reprezintă cheia succesului. Nu, nu vorbim despre mișcări complicate, accesibile doar unor sportivi de performanță, ci despre elemente pe care le poate executa oricine, cu puțină răbdare în deprinderea tehnicilor.

Sunt extrem de utile aceste cursuri, fiind destinate tuturor, indiferent de vârstă. Totul pornește de la componenta educativă, în sensul în care nu înveți să te bați, ci înveți cum să eviți, cum să nu ajungi victimă. De la copiii care sunt adeseori agresați la joacă sau la școală, până la adulții care ar putea să iasă din situații aparent dificile, din experiența pe care o avem cu toate categoriile de vârste am observat că și în plan psihic toți au avut de câștigat.

- Publicitate -

Nu-i puțin lucru să ai încredere în tine, să te bazezi pe propriile cunoștințe.” spune Valentin Mihăilă. 

”Un om puternic nu înseamnă doar unul bine pregătit fizic. Da, facem și asta, pentru sănătate, pentru estetică, dar dorim să scoatem mai mult din fiecare antrenament, din fiecare curs. Nu îmi este teamă să spun că degeaba arătăm bine, degeaba ne recăpătăm mobilitatea și dezvoltăm grupele musculare, dacă nu știm ce să facem cu toate acestea, cum să ne canalizăm forța. Și totul într-un sens nonviolent.”, susține trainerul Titan Academy.

Împreună cu echipa din care face parte, Valentin a demarat câteva proiecte de responsabilizare socială, care vor promova în școli și nu numai campanii care să descurajeze violența. ”Soluția nu este să ne facem singuri dreptate, dar putem învăța cum să ne apărăm.”

- Publicitate -

Mai multe despre cum se derulează pregătirea fizică, cum se execută corect mișcările, în materialele video ale paginii de facebook Titan Academy Ploiești.

sursa video fb Titan Academy Ploiești :

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -