- Publicitate -

„Gala inimilor unite”, la Câmpina, pentru Carina, adolescenta de doar 15 ani, diagnosticată cu cancer

Un spectacol caritabil dedicat speranței și solidarității are loc pe 10 mai 2026, de la ora 18:00, la Casa Tineretului, unde comunitatea din Câmpina se mobilizează pentru a o sprijini pe Carina Vasile, o elevă de clasa a VIII-a diagnosticată cu o formă rară și agresivă de cancer.

- Publicitate -

„Gala Inimilor Unite” este un eveniment caritabil prin care localnicii sunt invitați să contribuie la strângerea de fonduri necesare tratamentului pe care adolescenta îl urmează la Roma, în Italia.

Carina, elevă în clasa a VIII-a la „Colegiul Național Nicolae Grigorescu” și jucătoare de handbal la CS Câmpina, a fost diagnosticată cu sarcom la coapsa stângă și  urmează un protocol medical dificil, ce include chimioterapie, intervenții chirurgicale și o perioadă lungă de recuperare.

- Publicitate -

Citește și: Fiica unui cunoscut medic din Ploiești, care a salvat vieți în pandemie, luptă cu o formă rară de cancer

Evenimentul de la Câmpina, care completează concertul caritabil ce va avea loc tot în luna mai la Filarmonica din Ploiești, aduce pe scenă artiști care au ales să se implice în această cauză, transformând seara într-un moment de sprijin real pentru Carina. Organizatorii transmit că fiecare gest contează, iar prezența la eveniment poate face diferența.

„Există momente în care o comunitate se strânge nu pentru a celebra, ci pentru a sprijini. Nu pentru aplauze, ci pentru speranță. Un eveniment al solidarității și al speranței, prin care Câmpina își arată sprijinul pentru unul dintre copiii săi. Orice gest de ajutor înseamnă lumină. Orice prezență înseamnă putere. Iar atunci când inimile se adună, speranța devine mai puternică decât orice încercare”, spun organizatorii evenimentului caritabil.

Donația minimă pentru participarea la „Gala inimilor unite” pentru Carina  este de 50 de lei, iar toate fondurile strânse vor fi direcționate către tratamentul adolescentei.

- Publicitate -

Într-un moment în care cuvintele sunt greu de găsit, comunitatea din Câmpina arată și ea că solidaritatea și empatia față de durerea unui copil pot deveni șansa la o viață frumoasă.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -