Campania Observatorul Prahovean „Ploiești, fără păcănele!” demarată săptămâna trecută, aduce în atenția psihologului tot ceea ce însemnă efectele devastatoare ale jocurilor de noroc asupra unei persoane. Isabela Alexe, psiholog clinician și psihoterapeut, explică mecanismele care îi fac pe jucători să revină constant în fața aparatelor și avertizează că acest tip de adicție nu este doar un obicei prost sau o distracție scăpată de sub control. Este o dependență reală, recunoscută medical, care poate distruge echilibrul emoțional, familia și stabilitatea financiară a unui om.
Vestea bună, spune Isabela Alexe, este că există soluții: consiliere psihologică, grupuri de suport și sprijin din partea familiei. Cu ajutor specializat, dependența de „păcănele”, care reprezintă o tulburare psihologică recunoscută clinic, poate fi tratată.
Cum pot fi tratați dependenții de jocuri de noroc, cu ajutorul psihologului? E dificil ca un parior să conștientizeze că e dependent?
Tratamentul este posibil și eficient, dar necesită o intervenție structurată. Abordarea standard include psihoterapie, management financiar, implicarea familiei, evaluare psihiatrică. Studiile arată că intervențiile specializate pot produce reduceri semnificative și durabile ale comportamentului de joc.
Instalarea dependenței nu are un termen fix, pentru unii, poate dura ani.
Pentru alții, mai ales în cazul jocurilor rapide (slot machines, pariuri online live), instalarea poate fi surprinzător de rapidă, câteva luni de expunere intensă pot fi suficiente. În general, dependența nu apare brusc. Se dezvoltă treptat: faza de entuziasm, faza pierderilor, faza de pierdere a controlului.
În cât timp s-ar putea vindeca un parior înrăit, care joacă zilnic și care se împrumută pentru a juca? Se vindecă această dependență doar prin terapie?
În primul rând, este important să clarificăm un aspect: nu vorbim despre un viciu sau lipsă de voință, ci despre o tulburare psihologică recunoscută clinic.
Dependența de jocuri de noroc evoluează, de regulă, în câteva etape. Prima este etapa de câștig, când apar câteva succese care creează euforie și iluzia controlului – jucătorul începe să creadă că are talent sau noroc special.
Citește și: Ploiești, fără păcănele! Mihai, un dependent care susține campania: ”Am muncit pentru cămătari”
Urmează etapa pierderilor, în care apar datorii și comportamentul de „alergare după pierderi”, cu minciuni și împrumuturi repetate. A treia este etapa disperării, caracterizată prin pierderea totală a controlului, conflicte majore, acte ilegale și deteriorarea relațiilor. Ultima etapă este cea a resemnării, când persoana simte că nu mai există ieșire, pot apărea depresie severă, consum de alcool sau droguri și, uneori, idei suicidare.
Cu cât intervenția are loc mai devreme, cu atât șansele de recuperare sunt mai mari?
Nu există un termen universal. Depinde foarte mult de severitatea dependenței, de prezența altor tulburări (depresie, consum de alcool, tulburări de personalitate), motivația personală pentru schimbare și, nu în ultimul rând, sprijinul familiei și al comunității.
În practică, recuperarea este progresivă, reprezintă un proces terapeutic care durează cel puțin 6 luni pentru stabilizare, 1-2 ani pentru restructurare cognitivă și prevenirea recăderilor. Cu toate acestea vulnerabilitatea la recădere rămâne prezentă ani de zile.
Cu ce este asociat jocul patologic?
Materialele clinice arată că jocul patologic este frecvent asociat cu depresie, abuz de alcool sau droguri, tulburări afective, tulburări de personalitate. În aceste cazuri psihoterapia este esențială, iar evaluarea psihiatrică devine necesară dacă există depresie severă sau risc suicidar.
Medicația nu tratează dependența în sine — tratează comorbiditățile, psihoterapia presupune intervenții structurate pe modificarea gândurilor iraționale și controlul impulsului.
Pe lângă psihoterapeut și psihiatru, cât de important este rolul familiei, al prietenilor, dar și al comunității?
Familia are un rol esențial atât în prevenție, cât și în recuperare, prin discuții deschise despre bani și riscuri, prin susținere emoțională, dar și prin limite clare. Familia poate fi factor protector, sau factor de menținere a dependenței.
Citește și: Ploiești, fără păcănele! Polițeanu: ”Pierderile pentru Primărie ar fi minime”
De exemplu, dacă familia plătește repetat datoriile fără limite ferme, poate întreține spirala adictivă (fenomen de co-dependență).
Rolul comunității este de asemenea, important. Prin inițiative din comunitate pot avea loc intervenții sociale și educaționale menite să crească rezistența persoanei la influențe externe, precum: programe de educație în școli, campanii de informare, promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber.
Dependența nu apare în vid. Ea apare într-un context. În zona politicilor publice și a sănătății comunitare un studiu amplu realizat în Noua Zeelandă pe o perioadă de 28 de ani arată că, atunci când jocurile de noroc devin mai accesibile, participarea și problemele cresc inițial.
Problema centrală o reprezintă grupurile vulnerabile, precum persoane cu dificultăți socio-economice, tineri. În aceste grupuri, problema poate persista sau chiar crește, chiar dacă la nivel statistic general pare că situația se stabilizează.
Concluzia este că disponibilitatea jourilor contează, iar factorii sociali și vulnerabilitatea individuală sunt la fel de importanți. Acest lucru confirmă ceea ce vedem și în practică: reducerea ofertei ajută, dar nu este suficientă fără intervenție psihologică și politici publice susținute.
Am întâlnit termenul „boala secolului” pentru dependenții de jocuri de noroc. E atât de grav?
Reflectă realitatea faptului că dependența de jocuri de noroc a crescut semnificativ odată cu accesibilitatea ridicată, digitalizarea și normalizarea socială a pariurilor.
Din punct de vedere clinic, vorbim despre o tulburare recunoscută în manualele internaționale de diagnostic, încadrată în categoria adicțiilor comportamentale, alături de dependențele de substanțe. Asta înseamnă că activează aceleași mecanisme cerebrale ale recompensei și pierderii controlului.
Da, poate deveni extrem de gravă, prin consecințele pe care le presupune: datorii majore, destrămarea relațiilor familiale, depresie severă, poate să apară și abuz de alcool sau alte substanțe, risc suicidar semnificativ (mai ridicat decât în multe alte adicții).
Când se poate spune că un parior care joacă inițial pentru distracție și, probabil, pentru câștig a devenit dependent de „păcănele”?
Un jucător nu devine dependent atunci când joacă frecvent, ci atunci când pierde controlul asupra comportamentului și continuă să joace în ciuda consecințelor negative. Un semnal de alarmă este când jocul nu mai este o formă de divertisment, ci devine un mod de a regla emoții sau o tentativă obsesivă de a recupera pierderile.
Citește și: Ploiești fără păcănele. Ce spun organizatorii de jocuri de noroc: Efectul de protejare e doar iluzoriu!
Dacă persoana joacă mai mult decât și-a propus, mai des decât și-a propus și cu mai mulți bani decât își permite și nu reușește să se oprească, vorbim deja de un comportament adictiv.
Știu toți psihologii să intervină pentru a trata un dependent de jocuri de noroc? Cu ce diferă dependența de păcănele de dependența de alcool sau droguri?
Dependența de jocuri de noroc este o formă de adicție comportamentală și necesită competențe specifice în psihoterapie în lucrul cu adicțiile, impulsivitatea și prevenirea recăderilor.
Psihoterapia implică tehnici de restructurare cognitivă a distorsiunilor („pot controla jocul”), managementul cravingului, identificarea triggerilor, lucrul pe reglarea emoțională, prevenirea recăderii.
La nivel neurobiologic, dependența de păcănele de dependența de alcool sau droguri sunt mai asemănătoare decât credem.
Toate activează sistemul de recompensă al creierului și produc toleranță (nevoia de stimul mai mare), pierderea controlului, continuarea comportamentului în ciuda consecințelor.
Diferențele importante sunt legate de sevraj. În dependența de jocuri nu avem intoxicație fizică sau sevraj fizic sever, ca în cazul alcoolului sau drogurilor. Sevrajul este în principal psihologic: neliniște, iritabilitate, anxietate.
La jocuri de noroc există o distorsiune cognitivă: credința că rezultatul poate fi influențat prin „strategie”, „intuiție” sau „moment favorabil”. Această iluzie menține comportamentul adictiv.
Diferența majoră este că societatea o percepe adesea ca pe o „slăbiciune” sau „lipsă de voință”, când, de fapt, este o tulburare recunoscută clinic.
Ce le recomandați celor care o iau pe calea aceasta și nu mai știu altceva decât pariuri/păcănele/ruletă?
Le-aș spune, în primul rând, că nu sunt singuri și că situația nu este fără ieșire, chiar dacă acum așa pare. Nu sunteți „slabi”, nu sunteți „fără caracter”, sunteți într-o tulburare care afectează mecanismele de autocontrol și sistemul de recompensă al creierului.
Recuperarea este posibilă, dar începe pasul de a opri negării și de a cere de ajutor. Dependența este o tulburare cronică cu risc de recădere.
Concret, blocați accesul la bani (predați cardurile unui membru de încredere al familiei), activați auto-excluderea din sălile de joc sau platformele online, evitați locurile și situațiile declanșatoare. Atunci când avem o rană deschisă o protejăm pănă se vindecă, nu o expunem situațiilor agresive.
Păcănelele nu pun amprenta pe fizicul omului, așa cum se întâmplă cu alcoolul și drogurile, însă, pot distruge psihic. Ce ar trebui să îi motiveze pe dependenți pentru a renunța la viciu?
Este adevărat că dependența de păcănele nu lasă urme vizibile pe corp, cum se întâmplă în cazul alcoolului sau drogurilor. Însă lasă urme adânci la nivel psihic: anxietate, depresie, rușine, pierderea stimei de sine, izolare și, în cazuri severe, idei suicidare.
Uneori tocmai această „invizibilitate” o face mai periculoasă. Pentru că persoana poate părea funcțională, dar în interior trăiește un stres permanent și o dublă viață.
Citește și: Ploiești, fără păcănele! Polițeanu: ”Pierderile pentru Primărie ar fi minime”
Motivația reală nu vine, de obicei, din frică. Frica poate să dispară repede. O motivație mai solidă o poate reprezenta recuperarea libertății de a alege, protejarea celor dragi sau recuperarea încrederii în sine.
Ce sfat le-ați da, în calitate de psiholog?
Ca om în această comunitate îi invit să viziteze Cazioul din Sinaia și, pe lângă bucuria de a vedea minunatele încăperi, să asculte cu emoție poveștile vestitelor pierderi integrale de avere și sinucideri dramatice care au avut loc în gradinile superbe din jurul clădirii.
Istoria lui ne arată că dependența de jocuri nu ține de epocă, statut social sau inteligență, ci de vulnerabilitatea noastră la iluzia controlului și la promisiunea unui câștig salvator. Ca psiholog clinician, aș spune: nu vă definiți prin greșelile făcute. Recuperarea este posibilă, începe în momentul în care alegeți să nu mai fiți singuri în această luptă.
