- Publicitate -

Bătrâna de 90 de ani, rămasă pe drumuri după un incendiu, a primit locuință

Ana Atănăsoaie, ploieșteanca în vârstă de 90 de ani, rămasă fără un acoperiș deasupra capului  în urma unui incendiu izbucnit pe 2 octombrie, are, din nou, motive să zâmbească. După ce zile întregi a dormit pe unde a fost primită de milă,  cazul acesteia fiind prezentat în paginile ziarului observatorulph.ro, bătrâna va fi mutată într-o altă locuință proprietate a orașului.

- Publicitate -

La 90 de ani, Ana Atănăsoaie a trăit zile întregi sub cerul liber

Drama bătrânei a început pe 2 octombrie. Ana Atănăsoaie a trăit zile întregi sub cerul liber, după ce locuința de pe strada Mihai Bravu, acordată de Primărie, în care  femeia a stat cu chirie mai bine de 70 de ani, a fost mistuită de flăcări. Bătrâna a strigat după ajutor, speriată de faptul că nu are pe nimeni și îngrozită că vine iarna, iar ea nu va avea unde să poată pune liniștită capul pe pernă.

„Eu nu am unde să mă duc. Toți din familia mea au decedat, copii nu am avut. Ce mă fac acum? Vine iarna, iar eu am rămas cu niște mormane de haine mucegăite și o casă în care nu mai pot sta. Mi-au zis pompierii să nu risc să mai intru că oricând se poate prăbuși tavanul peste mine.

- Publicitate -

A stat în curte, pe trepte, iar noaptea a dormit pe unde a putut

Pereții sunt uzi și plini de mucegai. Noaptea, de când cu necazul, am mai dormit pe la foste colege de la fabrica Dorobanțu, unde am lucrat, până acum 30 de ani, ca țesătoreasă. M-au mai primit de milă. Dimineața plec de la ele, însă. Au familii, nu pot deranja.

Așa că vin la fosta mea casă și stau în curte, pe trepte, cât mai ține, cât de cât, vremea bună. Când o veni gerul, zăpada, nu știu încotro să mă îndrept. M-am interesat la Primărie, i-am rugat să mă ajute cu o altă locuință, la adăpostul de noapte nu vreau să mă duc, îmi e teamă. Mi-au zis să aștept. Păi eu, la 90 de ani, mai sunt om să aștept?!”, ne declara disperată, zilele trecute, femeia.

Bătrâna a primit, în sfârșit, o nouă locuință cu chirie

Azi, Ana Atănăsoaie a primit, în sfârșit, vestea bună pe care o aștepta, iar emoțiile și lacrimile de fericire au cuprins-o instantaneu. Unul dintre proiectele de hotărâre din cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, de miercuri, 22 octombrie, a făcut referire exact la situația dramatică a ploieștencei de 90 de ani. Aceasta a primit o nouă locuință aparținând Primăriei, tot pe strada Mihai Bravu, pentru care va plăti  o chirie de 95 de lei/ lunar.

- Publicitate -

„Se aprobă mutarea doamnei Atănăsoaie Ana din imobilul situat in Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 60, în imobilul situat în Ploiești, str Mihai Bravu nr.52, compus din cameră cu suprafața de 16,80 m.p., cameră cu suprafața de 16,70 m.p., bucătărie cù suprafața de 4,25 m.p. baie cu suprafaţa de 5,90 m.p., în exclusivitate şi culoar cu suprafaţa de 2,40 m.p. cotă indiviză din totalul de 4,80 m .p. şi teren în suprafaţă de 139 m.p., cotă indiviză din totalul de 1073 m.p”, se arată în hotârâre.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -