Guvernul a aprobat în ședința de vineri, 8 mai, prin hotărâre, alocarea sumei de 1,53 miliarde lei pentru Programul „Masă sănătoasă” în 2026. Peste 540.000 de copii din aproape 1500 de unități de învățământ vor beneficia la nivel național de acest program.
Potrivit Executivului, programul urmărește susținerea accesului la educație și reducerea riscului de excluziune socială în rândul elevilor.
Beneficiarii acestui program sunt preșcolarii și elevii prezenți la cursuri. Sprijinul constă într-o masă caldă sau, atunci când acest lucru nu este posibil, într-un pachet alimentar oferit zilnic, gratuit.
Câți elevi din Prahova vor primi o „masă sănătoasă” în 2026
Potrivit H.G. nr.382/2026, publicate în Monitorul Oficial din 8 mai 2026, anul acesta vor beneficia de o „masă sănătoasă” 18.218 de copii din județul Prahova. Pentru ei a fost alocată suma de 51.421 lei.
Lista școlilor din Prahova unde elevii vor primi o masă sănătoasă
39 de școli din Prahova sunt incluse în acest an în programul „Masă sănătoasă”.
Iată mai jos care este lista școlilor beneficiare:
Florești – Școala Gimnazială Florești;
Aluniș – Școala Gimnazială Gheorghe Costescu Aluniș;
Posești – Școala Gimnazială din satul Poseștii Pământeni;
Izvoarele – Școala Gimnazială Traian Săvulescu;
Valea Doftanei – Liceul Tehnologic Carol I;
Șotrile – Școala Gimnazială Șotrile;
Târgșoru Vechi – Școala Gimnazială din satul Strejnicu;
Bălțești – Școala Profesională Bălțești;
Câmpina – Liceul Tehnologic Constantin Istrati;
Sângeru – Școala Profesională Sângeru;
Gura Vitioarei – Școala Gimnazială Gura Vitioarei;
Bărcănești – Liceul Tehnologic I.C Brătianu;
Fulga – Școala Gimnazială Laurențiu Fulga din satul Fulga de Sus;
Iordăcheanu – Școala Gimnazială Iordăcheanu;
Filipeștii de Pădure – Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure;
Starchiojd – Școala Profesională Starchiojd;
Câmpina – Școala Centrală;
Păcureți – Școala Gimnazială Nicolescu Păcureți;
Plopu – Școala Gimnazială Plopu;
Cerașu – Școala Gimnazială Cerașu;
Filipeștii de Târg – Școala Gimnazială Filipeștii de Târg;
Cocorăștii Colț – Școala Gimnazială Cocorăștii Colț;
Teișani – Școala Gimnazială Dumitra Brezeanu;
Sălciile – Școala Gimnazială Sălciile;
Mizil – Școala Gimnazială Sfânta Maria;
Boldești Scăeni – Școala Gimnazială Mihai Viteazu;
Șirna – Școala Gimnazială din satul Tăriceni;
Provița de Jos – Școala Gimnazială Provița de Jos;
Secăria – Școala Gimnazială Secăria;
Poenarii Burchii – Școala Gimnazială Poenarii Burchii;
Bucov – Școala Gimnazială Constantin Stere;
Mizil – Liceul Tehnologic Tase Dumitrescu;
Mănești – Școala Gimnazială Gheorghe Diboș;
Olari – Școala Gimnazială Olari;
Măneciu – Colegiul Ferdinand I;
Apostolache – Școala Gimnazială Apostolache;
Fântânele – Școala Gimnazială Fântânele;
Bertea – Școala Gimnazială Bertea;
Predeal Sărari – Școala Gimnazială Mănăstireanu Mihai.
