Directorul Spitalului Matei Balș, Adrian Streinu Cercel, a demontat mitul potrivit căruia alcoolul sanitar și spirtul medicinal distrug coronavirusul.
Acesta a declarat că pentru dezinfecție trebuie folosite substanțele pe bază de alcool, care sunt biocide, dar și substanțele pe bază de clor.
„Alcoolul sanitar nu este bun, nu foloseşte la nimic. Spirtul medicinal nu e bun. Substanţele care sunt pe bază de alcool, dar sunt speciale, care să fie biocide. Spirtul nu este biocid. Sunt bune şi substanţele pe bază de clor, dar nu clorhexidina pentru că s-a demostrat că nu este activă pe coronavirus.
Este lucru cert în documentele oficiale ale OMS. Cele din bucătărie care au clor sunt foarte bune, numai că alea şi ard. Atunci, trebuie avută foarte mare grijă pentru că structura pielii mâinii este foarte importantă pentru viaţa de zi cu zi”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, miercuri, la Antena 3, potrivit hotnews.ro.
VIDEO