Îl mai țineți minte pe David Stocheciu, copilul care, în urmă cu trei ani de zile, se lupta pentru viata lui? Acum este proaspăt pilot înscris în Federatia Română de Automobilism Sportiv.
În urma cu aproape trei ani, David a suferit un accident cumplit în zona Gării Ghighiu din Ploiești. A fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești de unde, din cauza gravității stării sale, a fost mutat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.
Patru luni de zile David s-a luptat pentru viață. Luni de zile mii de oameni au mers să doneze sânge pentru el. În acea perioadă, Observatorul Prahovean a desfășurat o adevărată campanie, deoarece David avea nevoie de donatori, dar avea nevoie ca aceștia să se prezinte la donare cu o anumită regularitate, astfel încât să aibă în permanență componentele sanguine de care avea nevoie.
Mobilizarea oamenilor necunoscuți i-a salvat viața
Având o grupă de sânge rară, B3 RH negativ, a fost nevoie de eforturi mari pentru ca lui David să i se asigure tot necesarul pentru a supraviețui. În urma electrocutării, David a suferit arsuri pe 80% din suprafața corpului și o fractură de coloană vertebrală.
O importanță deosebită a avut atunci implicarea medicului Georgeta Hanganu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Ploiești. Aceasta a îndemnat, în toată perioada respectivă, la donare treptată, ba chiar, a coordonat donatorii veniți în Centru în funcție de nevoile lui David. S-a asigurat că acesta are parte de componentele sanguine necesare proaspete și a coordonat toată campania de donare de sânge pentru David.
Luni de zile oamenii au urmărit cazul lui, au sunat la redacție să ceară informații despre el. Mulți au fost cei care, din cauza gravității situației, nu îi dădeau copilului nicio șansă de supraviețuire.
Disperați, părinții au apelat la tot ajutorul pe care au putut să-l găsească și, împreună cu oamenii care le-au răspuns, și care le-au fost alături, au fost martorii unei minuni. Pentru că, atunci când lumea se mobilizează, minunile chiar se întâmplă.
De la patul de spital, la volanul unei mașini de curse
Dovada că minunile se întâmplă este chiar acest copil, David Stocheciu, care weekendul trecut a participat la prima sa cursă de motorsport, activitate pe care o practică cu pasiune.

În vârstă de 17 ani acum, David este elev în clasa a X-a la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești și are toată viața înainte. La campionatul de Super Slalom din weekendul 10-11 mai 2025, David și-a făcut debutul în acest sport. La final, David s-a clasat pe locul 5 din 10, la prima competiție, după doar trei ședințe de antrenamente.
„Mi s-a părut firesc să vă contactez și vă transmit că David este bine! Și să vă mulțumesc tuturor!”
„Am fost acolo, pe bulevard, când a concurat David, și am văzut toate echipajele prezente la eveniment: poliție, jandarmi, pompieri, ambulanțe… Și mi-am adus aminte de cum ne-au ajutat toți, atunci când am avut nevoie, și am ținut să le mulțumesc cumva”, a declarat Alexandra Stocheciu, mama lui David, pentru Observatorul Prahovean.
„Mi-am adus aminte cum îmi spuneați că, în acea perioadă, sunau mulți oameni la redacție să se intereseze de starea lui. Și mi s-a părut firesc să vă contactez și vă transmit că David este bine! Și să vă mulțumesc tuturor!”, a mai spus mama băiatului.
„Dincolo de faptul că a fost o minune ce s-a întâmplat cu el, pentru mine David e un exemplu de reziliență, ambiție, forță și iubire. Suntem recunoscători lui Dumnezeu și oamenilor minunați care s-au rugat pentru el, care l-au salvat, care l-au îngrijit, care l-au sprijinit donând sânge”, a concluzionat Alexandra Stocheciu.
În urmă cu trei ani, viața lui David Stocheciu atârna de un fir de păr. A avut nevoie de peste 100 de transfuzii, iar mii de oameni au donat sânge pentru el.

Astăzi, David își trăiește visul: a participat la prima lui competiție de Superslalom auto, ca membru Junior Motorsport. Echipa lui s-a clasat pe primul loc în Etapa de la Ploiești, desfășurată la la finalul săptămânii trecute pe Bulevardul Castanilor.
Faptele bune chiar salvează vieți iar povestea lui David este dovada!
