Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat 33 conserve de ton vândute în România.
Potrivit unui studiu, care poate fi accesat AICI, 40% din conservele de ton analizate sunt fie etichetate greșit, fie nu conțin suficiente informații pentru consumatori, iar una din două conserve poate conține ton infestat cu metale grele.
„La alegerea unei conserve de ton trebuie să se aibă în vedere conținutul de ton din conservă, cantitatea de proteine, de grăsimi şi de sare la 100 grame produs. Un alt aspect important îl reprezintă şi locul unde a fost pescuit peştele întrucât cel capturat în Oceanul Pacific este iradiat cu Cesiu 137 în urma accidentului nuclear de la Fukushima din anul 2011. Din păcate, ingerarea unui aliment radioactiv este cea mai gravă formă de poluare, iradierea în acest caz fiind de 20 de ori mai mare decât iradierea exterioară a corpului în aceleaşi condiţii privind cantitatea de element radioactiv. Recomand consumatorilor să evite conservele de ton care au în compoziţie peşte capturat în Oceanul Pacific, respectiv din următoarele zone: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 şi 88. De asemenea, consumatorii nu trebuie să achiziționeze conservele de ton care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor” a precizat Conf. Univ. Dr. Costel STANCIU, Președinte APC
”Asiguraţi-vă că tonul provine de la mărci cunoscute şi recunoscute pentru pescuitul sustenabil. Dacă o cutie de ton este mai ieftină decât o alta nu înseamnă că este şi mai economică. Este posibil să conţină mai mult lichid, de aceea citiţi pe eticheta care este greutatea produsului scurs. Daca doriţi ton în ulei alegeţi pe cel în ulei de măsline şi nu ulei vegetal sau ulei de turte de măsline (olio di sansa). Fiţi foarte atenţi la zona de pescuit care trebuie să fie indicată în eticheta cu numele FAO urmat de cifre, de exemplu zona FAO 71 se referă la Pacificul central partea occcidentală, FAO 51 şi 57 Oceanul indian, FAO 61, zona Pacificului care cuprinde şi Japonia cu Fukushima. Majoritatea tonului din cutii, este ton cu aripioare galbene şi provine din zonele 71, 51, 57. O problemă a tonului este concentraţia de contaminanţi, plumb, cadmiu si, cel mai faimos mercurul, abundent în peştii de dimensiuni mari din cauza poluării mediului””susține Marie Vrânceanu – Nutriţionist specializat în nutrigenomică. Membru Espen (The European Society for Clinical Nutrition and Metabolism), Membru ASN (American Society for Nutrition), Membru TOS ( The Obesity Society,USA), Membru ASMBS (American Society for Metabolic and Bariatric Surgery), Membru ELMO (European Lifestyle Medicine), Membru AMIA (Associazione medici italiani antiaging).