Îmbătrânirea este o „boală” care afectează întreaga populație fără excepție, așa că găsirea unui „leac” este următorul pas logic. Dar înainte de a descoperi un remediu eficient, avem ocazia să ne modulăm îmbătrânirea prin schimbări cuprinzătoare ale stilului de viață.
Aceste descoperiri pot părea de bun simț, dar se bazează pe dovezi științifice solide despre factorii care sunt atât benefici, cât și dăunători pentru sănătate și îmbătrânire.
Mulți dintre noi am experimentat stresul și știm că, adesea, ne dă acea senzație de rău sau de oboseală care ne face să ne întrebăm dacă ne este afectată sănătatea.
Deși nu știm să explicăm exact, simțim felul în care gândurile intense, grijile, stările emotive, perspectivele negative ne apasă și chiar se transformă în dureri sau disconfort fizic.
Astfel de stări și urmările lor au fost definite ca Stres. Definiția exactă a stresului în Dicționarul Explicativ al limbii române este: „Termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave.”
Ce se întâmplă în organismul uman la nivel celular, ne explică medicul prahovean Alin Scarlat, director al Spitalului AS Medica Bucov:
„Stresul oxidativ” (SO) produce deteriorarea ADN-ului, proteinelor și lipidelor (grăsimilor) cauzată de oxidanți (‚,rugina vieții’) care sunt substanțe foarte reactive ce conțin oxigen. Acești oxidanți sunt produși în mod normal prin respirația celulara și, de asemenea, rezultă din inflamație, infecție și anumiți factori externi, precum consumul de alcool și tutun.
Într-un studiu, oamenii de știință au expus viermii de laborator la două substanțe care neutralizează oxidanții (care îi face inofensivi), iar durata de viață a viermilor a crescut în medie cu 44%, ceea ce ne arată că, în absența oxidanților, celulele au viață mai lungă. Și deci că gestionarea corectă a stresului, ne poate mări durata de viață și calitatea ei.”
Micșorarea lungimii telomerilor și procesul de îmbătrânire
Telomerii reprezintă o regiune de ADN situată la capătul fiecărui cromozom. Aceștia au rolul de a proteja materialul genetic al celulei. Cercetătorii au descoperit că există o legătură între micșorarea lungimii telomerilor și procesul îmbătrânirii și al apariției bolilor.
Scurtarea telomerilor, care se produce progresiv, este, practic, cauzată de incapacitatea organismului de a mai produce suficientă telomerază (o enzimă care împiedică scurtarea telomerilor și reface secvențele de ADN) odată cu înaintarea în vârstă.
“Cercetătorii ajung din ce în ce mai mult la concluzia că lungimea telomerilor nu este un marker de încredere pentru îmbătrânire sau boală, o analiză concluzionând că „este încă departe de a fi clar dacă modificarea lungimii telomerilor este o cauză sau un efect al îmbătrânirii.”
Scurtarea telomerilor apare cel mai adesea din cauza alegerilor greșite ale stilului de viață. Persoanele care duc o viață sedentară, care fumează, sunt supraponderale sau obeze sau au o dietă nepotrivită pot experimenta această scurtare a telomerilor, ceea ce probabil duce la scăderea duratei de viață.”, ne spune dr. Alin Scarlat.
Sfaturi care pot ajuta la încetinirea scurtării telomerilor:
- Menținerea unei greutăți corporale normale,
- Exercitii fizice de intensitate medie efectuate zilnic,
- Renunțarea la fumat,
- Menținerea duratei de somn suficiente,
- Reducerea sau gestionarea stresului,
- Asigurarea unei diete de protecție a telomerilor.
Se vor monitoriza în mod regulat nivelul colesterolului și glicemiei sanguine, pentru a evita apariția diabetului sau a colesterolului ridicat.
Există câteva studii care leagă direct meditația și starea psihologică pozitivă cu activitatea telomerazei, arătând că starea psihologică este un factor ajustabil asociat cu lungimea telomerilor.
Plante precum Centela asiatica, Astragalus, dar și Acidul oleanolic, Acidul maslinic sunt activatori puternici ai telomerazei și prezintă perspective terapeutice în vederea folosirii ca agenți anti-îmbătrânire.
Epigenetica și viitorul setării ADN-ului uman
Îmbătrânirea este un proces lent, dar gradual, care se caracterizează printr-o scădere continuă a funcțiilor fiziologice normale ale organismului de-a lungul duratei de viață. Variațiile dramatice ale ratelor de îmbătrânire pot fi observate în cadrul aceleași specii. Luând ca exemplu albinele melifere, deși albinele matcă și albinele lucrătoare sunt identice din punct de vedere genetic, matca trăiește în medie de zece ori mai mult.
Un declin al epigenomului ar putea fi unul dintre cele mai importante motive pentru care îmbătrânim.
Un epigenom constă într-o înregistrare a modificărilor chimice ale ADN-ului și proteinelor histonice ale unui organism; aceste modificări pot fi transmise descendenților unui organism prin moștenirea epigenetică din generație în generație.
“ADN-ul din fiecare dintre celulele noastre este același, cu mici diferențe doar. Așadar, de ce organele și țesuturile noastre arată atât de diferit și cum știu celulele lor ce să devină, ce rol să îndeplinească?
Dacă ADN-ul ar reprezenta o mașinărie, epigenetica ar reprezenta un manual de instrucțiuni care poate explica cum anume să se ansambleze anumite piese pentru a face o anumită structură care să funcționeze în anumite situații.
Acesta este modul în care o celulă din ficat știe că trebuie să fie o celulă hepatică: instrucțiunile epigenetice asigură îndrumarea corectă pentru a deveni tipul de celulă corect.
La nivel de bază, aceste instrucțiuni epigenetice se asigură că genele necesare pentru a se dezvolta într-o celulă hepatică sunt activate, în timp ce instrucțiunile specifice altor tipuri de celule sunt dezactivate.
Îmbătrânirea ne poate schimba epigenomul, ducând la modificări ale expresiei genelor care pot modifica și, în cele din urmă, pot compromite funcția celulară.
Citește și: Hrana funcțională, secret al sănătății până la adânci bătrâneți
De exemplu, modificările epigenetice ale sistemului imunitar pot dăuna activării și suprima celulele imunitare, determinând astfel sistemul nostru imunitar să eșueze și lăsându-ne vulnerabili la agenții patogeni.
Inflamația influențează modificările epigenetice, iar studiile arată că restricția calorică încetinește rata acestor modificări.
Alterările epigenetice ar putea fi considerate ca un program dintr-un computer. În cele din urmă, deteriorarea provoacă schimbări care contribuie la trecerea celulei de la un „program” eficient al tinereții la unul disfuncțional al bătrâneții.
Dacă putem reseta acel program, putem influeța acest semn distinctiv al îmbătrânirii. Există cercetători care lucrează la asta chiar acum.”, precizează medicul Alin Scarlat.
Substanțele specifice pot avea un impact benefic asupra epigenomului, cum ar fi glicina, fisetina, alfa-cetoglutaratul, vitamina C și litiul.
Manipularea modelelor epigenetice poate duce la prelungirea vieții
Noi studii în modelele de îmbătrânire, cum ar fi insectele eusociale, vor oferi oportunități suplimentare pentru o perspectivă asupra mecanismelor epigenetice cheie în procesul de îmbătrânire.
În cazul furnicii săritoare indiene Harpegnathos saltator, o lucrătoare poate înlocui o matcă în colonie, ceea ce duce la o schimbare a longevității, dobândirea funcției de reproducere și pierderea comportamentului lucrătorului, toate acestea putând fi în cele din urmă inversate.
Mecanismele epigenetice care stau la baza acestei tranziții sunt de mare interes, inclusiv caracterizarea și manipularea modelelor epigenetice în timpul dezvoltării, ceea ce duce la diferențe cheie de comportament în aceste organisme.
În cadrul unui stup, toate albinele sunt identice genetic. Deci, cum apar albinele lucrătoare, albinele soldat și albinele matcă din același genom?
Citește și: Geroștiința, noi direcții de îmblânzire a bătrâneții. Interviu cu dr. Alin Scarlat – medic de medicină Internă, Spitalul AS Bucov
Răspunsul se află în dietă: larvele care primesc polen se transformă în albine lucrătoare, iar cele care primesc lăptișor de matcă devin regine.
Se dovedește că, în afară de mâncare, este de mare importanță pentru dezvoltarea generațiilor viitoare dacă fumăm, ne mișcăm frecvent sau chiar gândim pozitiv. Toate aceste acțiuni influențează schimbările din epigenomul nostru.
Astăzi știm că ADN-ul nu este destinul nostru, deși joacă un rol uriaș în modelarea acestuia. Genetica încarcă arme, dar epigenetica este cea care apasă pe trăgaci.
