- Publicitate -

Poluarea istorică de lângă Ploiești, filmată din dronă. Milioane de tone de pirită și fosfogips zac la Romfosfochim, iar ecologizarea s-a blocat în costuri de milioane de euro – VIDEO

Imagini exclusive din dronă surprind dimensiunea unuia dintre cele mai mari situri industriale contaminate din Prahova. Deși investitorii au promis valorificarea haldelor și refacerea terenului, iar autoritățile locale cer de ani de zile accelerarea lucrărilor, peisajul de la Valea Călugărească s-a schimbat prea puțin.

La câțiva kilometri de Ploiești, în comuna Valea Călugărească, se află una dintre cele mai vizibile moșteniri ale industriei chimice românești. Din dronă, haldele de pirită și fosfogips ocupă zeci de hectare. La nivelul solului, ravenele săpate de ploi și suprafețele lipsite de vegetație arată cât de puțin s-a schimbat zona după închiderea fostului combinat Romfosfochim.

Platforma industrială și-a încetat activitatea în 1997, însă reziduurile rezultate în urma producerii acidului sulfuric și a îngrășămintelor chimice au rămas pe amplasament. Documentele oficiale identifică și astăzi fosta platformă drept una dintre cele mai importante probleme istorice de mediu din Prahova.

Pirita care trebuia să dispară

La începutul anilor 2000, haldele au fost preluate de compania americană Mega Company, controlată de soții Chang Oh și Salah Turkmani, care a anunțat că va valorifica materialul și va reduce treptat depozitele. O perioadă, pirita a fost transportată inclusiv pe calea ferată către beneficiari externi. Astăzi, ritmul este redus spre zero.

Primarul comunei Valea Călugărească, Ioana Neagu, spune că după pandemia de COVID-19 contractele externe au încetat, iar cantitățile valorificate sunt minime.

„Înainte de COVID aveau contracte în străinătate și transportau pirita pe calea ferată. După pandemie acele contracte s-au încheiat. Astăzi se transportă foarte puțin către fabricile de ciment și nu se vede că dispare ceva din acești munți”, a declarat Ioana Neagu pentru Observatorul Prahovean.

Potrivit acesteia, administrația locală a solicitat în repetate rânduri întâlniri cu reprezentanții companiei pentru a afla în ce stadiu se află ecologizarea.

„Ne-au prezentat autorizațiile și ne-au explicat situația. Noi insistăm să accelereze lucrările, pentru că problema durează de zeci de ani. Dar reprezentanții Mega Company invocă costurile uriașe de ecologizare. Noi le cerem să respecte proiectele asumate și să redea terenul comunității”.

Romfosfochim

O problemă care nu înseamnă doar imagine

Primarul susține că localnicii au reclamat ani la rând efectele activității fostului combinat.

„Nu puteam să punem rufele la uscat. Se înroșeau de la praful de pirită. Am avut probleme atât cu gazele combinatului, cât și cu pulberile provenite din aceste halde. Da, pirita și fosfogipsul sunt substanțe periculoase pentru sănătatea umană”.

Specialiștii explică faptul că reziduurile care conțin sulfuri pot genera drenaj acid în contact cu apa și oxigenul, fenomen care poate afecta solul și apele dacă amplasamentul nu este gestionat corespunzător. Din acest motiv, ecologizarea presupune stabilizarea haldelor, colectarea levigatului, impermeabilizarea terenului și refacerea stratului vegetal, lucrări costisitoare care se desfășoară pe termen lung. Și din temnenul asta au trecut peste 15 ani.

Promisiunile de pe amplasamentul fostului combinat

O parte a platformei Romfosfochim a fost preluată de compania italiană VIR Company, ulterior reorganizată prin alte societăți. Planurile prezentate autorităților locale vizau ecologizarea amplasamentului și dezvoltarea unui parc industrial, iar în ultimii ani au fost anunțate inclusiv proiecte pentru parcuri fotovoltaice. Tot acum vreo 10 ani în urmă.

„În privința fostului combinat, aici nu se întâmplă nimic Deși trebuia înființat un parc industrial. Cât privește haldele de pirită, vom solicita o nouă întâlnire cu reprezentanții companiei Mega Company. Au promis că vor decontamina zona și vor realiza investițiile anunțate. Până acum însă schimbările sunt greu de observat”, spune Ioana Neagu, primarul comunei Valea Călugărească.

O moștenire care încă așteaptă o soluție

Romfosfochim a însemnat, timp de aproape un secol, unul dintre cele mai importante combinate chimice din România. A produs acid sulfuric, acid fosforic și îngrășăminte chimice, dar a lăsat în urmă milioane de tone de reziduuri industriale.

Astăzi, imaginile surprinse cu drona arată dimensiunea unei probleme pe care documentele oficiale o consemnează de ani de zile, iar autoritățile locale încearcă să o deblocheze prin dialog cu proprietarii și prin solicitări adresate instituțiilor de mediu.

La aproape trei decenii de la închiderea combinatului, munții de pirită și fosfogips sunt încă parte din peisajul comunei Valea Călugărească. Iar între proiectele de ecologizare și realitatea din teren rămâne o distanță pe care timpul, singur, nu o poate acoperi.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi