Un tânăr de 18 ani a murit, luni seară, 3 august, după ce s-a înecat în zona unei foste balastiere din satul Pisculești, comuna Tinosu. Victima a fost scoasă din apă înainte de sosirea salvatorilor, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină luni, 3 august, în zona fostei balastiere din Pisculești, în urma unui apel la 112 care anunța că o persoană s-ar fi înecat.
La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD de prim ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Ploiești.
Tânărul fusese scos din apă înainte ca echipajele de intervenție să ajungă. Salvatorii au început manevrele de resuscitare, însă victima nu a mai putut fi salvată.
„Victima, un bărbat în vârstă de 18 ani, a fost scoasă din apă înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Din păcate, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul”, a transmis ISU Prahova.
