USR a ajuns în situația de a nu mai avea, în mod efectiv, consilieri locali care să reprezinte partidul în Consiliul Local Ploiești, deși la alegerile locale din 2024 a obținut trei mandate.
La alegerile pentru Consiliul Local Ploiești din 2024, USR a obținut, în alianță cu Forța Dreptei și PMP, un scor electoral de 15,93%. Formațiunea a fost a treia forță politică în funcție de numărul de voturi, după PSD (21,28%) și PNL (18,16%).
În urma acestui rezultat, USR a obținut trei mandate de consilier local, atribuite lui Răzvan Enescu, Anca Popa și Antonio Pârâu-Enache. Potrivit conducerii USR Ploiești, niciunul dintre cei trei nu mai reprezintă în prezent partidul.
Cine ar putea fi noul subprefect de Prahova, după ieșirea PSD de la guvernare
„Doamna Anca Popa a fost exclusă, iar domnul Pârâu este în procedură de a fi exclus din partid. După apariția în conferință de presă la sediul PNL, și domnul consilier Răzvan Enescu va fi propus pentru excludere. Pe dânsul îl apreciez profesional, ca arhitect, dar trebuie să respecte o disciplină de partid”, a declarat senatorul Aurel Oprinoiu, președintele organizației USR Ploiești.
Conducerea organizației a recunoscut că șansele ca cei trei consilieri să își piardă mandatele până la următoarele alegeri sunt foarte reduse, din cauza procedurilor administrative și juridice.
Chiar și în situația excluderii din partid, pentru ca aceștia să fie înlocuiți cu alți membri USR în Consiliul Local Ploiești, este necesară o decizie a instanței, iar astfel de procese pot dura o perioadă îndelungată.
