- Publicitate -

Accident feroviar grav la Găești, în Dâmbovița. O conducătoare auto a murit

Un grav accident feroviar s-a produs joi, 14 mai, în orașul Găești, județul Dâmbovița. Un tren și un autoturism au intrat în coliziune, iar în urma impactului conducătoarea auto și-a pierdut viața. Imagini la finalul textului.

- Publicitate -

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea accidentului.

„Din primele date, pe raza orașului Găești, s-ar fi produs o coliziune între un tren și un autoturism. Din nefericire, în urma impactului, șoferița autoturismului a decedat”, au transmis reprezentanții IPJ Dâmbovița.

- Publicitate -

La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Dâmbovița cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea și două echipaje SMURD.

În trenul implicat în accident se aflau aproximativ 100 de călători. Trei dintre pasageri au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând ulterior transportul la spital.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -