Concediu paternal la nașterea fiecărui copil, nu numai la venirea pe lume a primului nou-născut, așa cum era până acum. Marius Budăi a afirmat, în cadrul ședinței de Guvern, că prin această ordonanță s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept.
“Este o ordonanță în care s-a aprobat acordarea concediului paternal la nașterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum. Prin această ordonanță s-au extins categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept și, bineînțeles, am majorat și perioada de acordare, în sensul că tații care au și cursuri de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal. În primele zile de viață ale nou-născutului vor putea fi alături de familie. Tații care nu au cursuri de puericultură vor avea, în loc de cinci, zece zile la dispoziție, astfel încât să poată sta acasă în primele zile de viață ale copilului”, a precizat Ministrul Muncii.