spot_img
- Publicitate -

Când începe Programul „Rabla pentru tractoare”

Data:

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că producătorii agricoli se pot înscrie în Programul „Rabla pentru tractoare”, începând cu data de 12 mai, timp de o săptămână sa până la epuizarea bugetului alocat sesiunii.

- Publicitate -

Bugetul alocat este de 500 de milioane de lei, iar înscrierile în program se vor realiza doar prin aplicața informatică, care poate fi accesată de pe site-ul AFM, relatează Agerpres.

Programul vine în sprijinul producătorilor agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare, în vederea achiziţionării de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente noi, mai puţin poluante.

Documente necesare

  • cererea de finanţare;
  • actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
  • atestatul de producător, emis pe numele solicitantului, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;

AFM atrage atenția că este foarte important ca producătorii agricoli care doresc să acceseze banii din acest program să respecte următoarele reguli:

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel îngrijorător. Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro? După ce a...
- Publicitate -
  • Certificatele emise în format electronic vor fi încărcate în aplicaţie în acelaşi format în care au fost eliberate de autorităţile/instituţiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scanare/imagine după documentul emis în format electronic;
  • Cererea de finanţare va fi descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi, ulterior, încărcată fără a fi semnată;
  • Aplicaţia nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de solicitantul persoană fizică – producător agricol în sesiunea de înscriere;
  • Un solicitant se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru achiziţia unui singur tractor sau a unei maşini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente;

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...

Disperare la Filarmonică: „Avem rate și copii de crescut”

Zeci de angajați ai Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești...

Bazarul copiilor, evenimentul unic din Ploiești

Sâmbătă, 17 mai, va avea loc o nouă ediție...

Veți participa la vot în turul 2? Sondaj

Observatorul Prahovean a lansat un nou sondaj online în...

Salarii reduse cu 20% la Filarmonică. Întâlnire cu city managerul

În această după amiază are loc o întâlnire între...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Înscrierile în Programul Rabla pentru tractoare au fost anulate 

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat luni anularea...

Cutremur de 4.6 duminică seara în România

Un cutremur de 4,6 s-a produs, duminică seară, în...

Simion mulțumește SUA pentru excluderea României din Visa Waiver

George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, a mulțumit public...

Cum arată buletinul de vot pentru turul II al alegerilor

Biroul Electoral Central a validat, vineri, buletinul de vot...
- Publicitate -

CCR a validat primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai

Curtea Constituțională a României a validat primul tur al...

Concedieri masive la Severin. Sute de oameni dați afară

Producătorul german de cablaje auto Sumitomo Electric Bordnetze, unul...

Incendiu puternic în București. A fost emis RO-Alert

Pompierii intervin în această dimineață pentru stingerea unui incendiu...

MApN anunță cel mai mare exercițiu militar din acest an

Armata României a anunțat că mai multe coloane militare...