Ministrul Cătălin Predoiu a emis un ordin în data de 30 decembrie 2021 prin care a majorat Valoarea Sectorială de Referinţă (VSR) pentru magistrați – în funcție de care se calculează salariul acestora – de la 465 de lei la 605 lei. Halucinantă este explicația, care contravine flagrant abordării pe care guvernanții au avut-o când a fost vorba despre majorarea legală a alocațiilor pentru copii și majorarea pensiilor ”normale”.
Cătălin Predoiu a venit într-un comunicat de presă cu noi clarificări cu privire la majorarea pensiilor şi salariilor magistraţilor.
„MJ nu a majorat şi nu poate majora prin ordin ministerial salariile şi pensiile. Salariile şi pensiile în plată sunt stabilite prin legi adoptate succesiv în ultimii 10 ani.
Din păcate, aceste legi sunt necorelate şi au dat naştere la numeroase litigii între salariaţi din multe familii ocupaţionale şi Guvern, inclusiv în domeniul Justiţiei.
Consecinţa acestor necorelări a fost apariţia a sute de decizii definitive pronunţate instanţe, inclusiv ICCJ, care au impus cu obligativitatea interpretării definitive aplicarea unui coeficient salarial în întreaga familie ocupaţională Justiţie.
Inclusiv CCR a fost sesizată şi s-a pronunţat în acest sens. MJ nu poate ignora aplicarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care i se adresează obligatoriu. Neaplicarea cu bună ştiinţă a unei astfel de hotărâri ar fi pedepsită de lege.”
Așa este, cum spune ministrul Predoiu… cum să ”fentezi” aplicarea unor legi, unor hotărâri judecătorești?… Nu ai cum…
Sau ai? În România, aplicarea legii este opțională. Spre exemplu, alocațiile copiilor și pensiile (să le spunem normale, cele pe bază de contributivitate) au fost majorate PRIN LEGE. Legea nu s-a aplicat, pentru că… nu sunt bani. Sau sunt bani? Pe cale de consecință, aplicarea legii este opțională pentru cei care guvernează, în funcție de interes, de frici
Copiii nu merg în instanță pentru a-și asigura drepturile acordate… prin lege, bătrânii nu merg nici ei în instanță pentru majorarea pensiilor deja stabilită prin lege dar neaplicată, iar dacă o fac va dura mult prea mult ca să mai poată beneficia oricum de o majorare decentă. Cui să îi fie frică de copii și de bătrâni? Pentru alte categorii se poate.
*Apropos… Rareș Bogdan e bine? Mai rar un om atât de curajos, care să fi anulat pensiile speciale așa cum a promis. Sau nu le-a anulat și apoi a demisionat, așa cum a promis? Sau nu a demisionat? Lăsați așa, că uităm…, iar țara asta merită unul ca Rareș Bogdan, unul precum Cîțu, altul precum Ciolacu…
Cum vă simțiți, gândindu-vă că după o viață de muncă, doar majorarea unora este mai mare decât toată pensia voastră?