Guvernul a adoptat o hotărâre prin care transporturile de lemne din pădure pe timp de noapte au fost interzise.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Acesta a explicat că Executivul a aprobat o hotărâre care introduce măsuri suplimentare de supraveghere a circuitului lemnos.
“Este vorba de o Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare, a materialelor lemnoase şi a instalaţiilor de prelucrat lemn rotund precum şi cele privind provenienţa şi circulaţia materialor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului şi a unor măsuri de aplicare a unor prevederi europene. Principala noutate este legată de interzicerea transporturilor de lemne din pădure pe timp de noapte. Mai exact, prin modificarea acestei hotărâri, nu se vor mai putea permite emiterea de avize de însoţire în SUMAL de la locul recoltării, respectiv din pădure, în intervalul orar 20 – 7, în perioada octombrie – martie şi respectiv 22 – 6, în perioada aprilie – septembrie”, a precizat Dan Cărbunaru, potrivit ziare.com.