Toamna se numără… târgurile la Ploiești. Weekendul acesta, 18-20 octombrie, are loc, pe zona pietonală din fața Palatului Administrativ, Târgului Meșteșugurilor Tradiționale, eveniment aflat deja la a opta ediție. Organizat de Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, târgul reunește peste 30 de meșteri din toate colțurile României.
Trebuie precizat, încă de la început, că Târgul Meșteșugurilor Tradiționale, care loc în acest weekend, nu este același cu Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, care se va desfășura, tot la Ploiești, în perioada 24-26 octombrie 2024.
Nu ne pare rău de aceste evenimente „în lanț”. Ploieștiul avea nevoie de multă vreme de expunere, avea nevoie de recunoaștere, avea nevoie de evenimente organizate pentru locuitorii lui.
În ceea ce privește Târgul Meșteșugurilor Tradiționale, începând de vineri, de la ora 12:00, când are loc deschiderea, și până duminică seară, la ora 18:30, vizitatorii vor putea asista la demonstrații din partea meșterilor și vor putea achiziționa produse autentice. În zilele de sâmbătă și duminică, târgul este deschis între orele 09:00 – 18:30.
Este deja a opta ediție anul acesta. Meșterii știu de acest târg și vin din toate colțurile țării. Cei care aleg să viziteze avest târg vor găsi țesături, ceramică, produse handmade, lavandă, broderie, lână împâslită, opincărie, pielărie, icoane, crestături în lemn, miere și produse apicole și multe altele.
Cine vine la Târgul Meșteșugurilor Tradiționale
De remarcat și anul acesta este prezența Veturiei Suciu, din județul Cluj, care deja participă a patra oară la acest târg. În vârstă de 92 de ani încă se ocupă de confecționarea costumelor tradiționale, pe care le prezintă la târg.
Notabilă este și prezența lui Constantin Ciubotărița, din Botoșani, un meșteșugar care, în 2023, a primit titlul de Tezaur Uman Viu. Constantin Ciubotărița se ocupă cu prelucrarea pieilor și blănurilor – argăsit, cojocărit, curelărit.
Ca o noutate, anul acesta va fi prezent și un tânăr cojocar prahovean, care aduce la târg bundițe lucrate manual de el. Povestea lui Bogdan Mihai a fost prezentată pe larg de Observatorul Prahovean. Anul acesta tânărul și-a văzut visul cu ochii: este prezent la primul târg de meșteșugari din viața lui.
Nelipsită va fi și Iulia Goran deja celebră pentru iile din zona Breaza, pe care le coase cu măiestrie, ea însăși, de peste jumătate de secol.
Alături de aceștia, mulți alți meșteri vor fi prezență, pentru a încânta ploieștenii cu produsele lor tradiționale, realizate cu multă muncă și migală.
„Vă așteptăm să-i descoperiți pe acești păstrători ai tradițiilor populare (…)”
„Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” este onorat să vă invite la cea de a opta ediție a Târgului Meșteșugurilor Tradiționale, un proiect care are ca principal scop revitalizarea și sprijinirea meșteșugurilor arhaice autentice, păstrate nealterate de-a lungul veacurilor, doar prin priceperea și iscusința țăranilor români, pe care astăzi cu mândrie îi numim Meșteri Populari.
Pe cei aproximativ patruzeci de meșteri prezenți la târgul nostru în perioada 18-20 octombrie 2024, între orele 9.30 – 18.30, pe aleea pietonală din fața Palatului Administrativ din Ploiești, îi veți putea vedea la lucru prin demonstrații de meșteșug, de asemenea, veți putea admira sau cumpăra creațiile lor veritabile, realizate după tehnici străvechi, transmise din generație în generație.
Vă așteptăm, așadar, să-i descoperiți pe acești păstrători ai tradițiilor populare, reprezentativi atât pentru județul Prahova cât și pentru județele Buzău, Dâmbovița, Ilfov, Maramureș, Cluj, Galați, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Vâlcea”, a declarat pentru Observatorul Prahovean, Claudiu Dosaru, managerul Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”.

