Bogdan Mihai este un pompier al Detașamentului 5 de Pompieri Mizil, în vârstă de doar 24 de ani, care și-a descoperit o pasiune pe care puțini oameni o îmbrățișează: cojocăria.
„Dacă mă întreabă cineva ce sunt, ce lucrez, spun că sunt cojocar și, în timpul liber, pompier”, spune Bogdan, pentru a explica mai bine cât este de pasionat de ceea ce face. Și, cu multă ambiție, cu pasiune, cu tot salariul dat lunar pe cele necesare, plus mult ajutor din partea părinților, Bogdan, cel mai mare dintre cei doi băieți ai familiei Zaharia, și-a văzut visul cu ochii: are acum propriul lui atelier de cojocărie din Prahova, în comuna Fulga, lângă Mizil.
Astfel, un tânăr de doar 24 de ani, are acum posibilitatea de a prelucra materia primă, pielea, de când o ia de la ciobani și până la produsul final, care poate fi o bundiță, un cojoc sau un preșuleț de casă. „Unele blănițe nu pot fi folosite pentru croială, dar nu le arunc. Le prelucrez ca pe toate celelalte și le folosesc de pus pe jos”, mai spune Bogdan, ca să arate cât apreciază materia primă pe care o folosește.
De la ciobani, primăvara, achiziționează blănițele, pe care le aduce acasă, la atelierul lui de cojocărie. Din acestea ies produse finite minunate, pe care tânărul, împreună cu mama sa, Gabriela, le lucrează cu drag. Da, cojocăria a devenit o pasiune de familie pentru că și mama lui Bogdan îl ajută în realizarea visului. Pentru a-și ajuta copilul în realizarea bundiței perfecte, Gabriela Zaharia a învățat să coasă mărgele pentru a împodobi tradițional bundițele, cojoacele și curelele produse de copilul ei. „La o curelușă pot intra și 8.000 de mărgele”, spune ea despre cum se împodobesc bundițele cu mărgele.
Cum a adus Mihai Bogdan cojocăria din Bucovina în Prahova
Descoperirea meșteșugului a avut loc cu ocazia unei vizite a lui Bogdan în Bucovina, în urmă cu mai bine de un an. „Am plecat cu serviciul acum un an în Bucovina și am văzut pe drum o curte care avea câteva bundițe agățate pe gard. M-am oprit să fac poze și a ieșit un omuleț mic, bătrân, avea 90 și ceva de ani, și m-a întrebat dacă vreau să învăț… și așa a început totul…”, își aduce aminte Bogdan, pompierul cojocar. „Până să mă apuc de asta, n-am ținut niciodată o bundiță sau o blăniță în mână”, mai spune acesta.
„A avut o ambiție fantastică. Într-un an de zile și-a luat toate utilajele de care avea nevoie…”, spune Gabriela, mama lui, deosebit de mândră de ambiția fiului.
Pentru că nu a reușit să învețe totul de la bătrânul bucovinean, a căutat alți cojocari dispuși să-l învețe și astfel, a ajuns la domnul Viorel, tot din Bucovina, la care merge de un an de zile pentru a mai deprinde și alte taine ale meșteșugului. „Nu prea mai face nimeni asta în ziua de astăzi (cojocărie – n.r.). Mai sunt doar câțiva bătrâni în țară, tinerii nu sunt interesați. Și eu nu vreau să se piardă meșteșugul ăsta…”, spune Bogdan.
Blănițele de miel le achiziționează doar primăvara, atunci când sunt mieii sacrificați de Paște, de la ciobani. „Ciobanii oricum le aruncă… Au fost foarte bucuroși când le-am propus să le iau eu. Mi-au promis că, anul care vine, o să-mi oprească și mai multe blănițe”, povestește tânărul cojocar, și ochii îi sclipesc de bucuria lucrului care îl așteaptă în continuare.
Procesul de transformare a unei blănițe în cojoc sau bundiță este unul complex
„Întâi de toate pielea se dă cu sare. Acesta este procesul de conservare. Astfel, la sare, o piele poate ține și 6 luni sau un an. Apoi se împachetează într-un anume fel, ca să țină…”, explică tânărul cojocar.
A doua etapă este cea a înmuierii pielii iar apoi aceasta se introduce într-un utilaj, denumit „hașpel”. În cea de-a treia etapă se spală și se „decărnează”. Apoi se spală din nou într-un bazin special, de mai multe ori. Apoi se argăsește și se usucă. Este foarte important ca pielea să nu fie uscată la soare.
Apoi, după ce este uscată, se introduce într-un alt utilaj, denumit „laiter” în cojocărie, care, printr-un proces complex care are la bază rumeguș și benzină, curăță și degresează pielea pentru a putea fi folosită.
Urmează trecerea pielii într-o altă mașinărie, denumită „ras-întins”, care o înmoaie și o întinde. „Utilajul are capacitea ca, dintr-o piele de 40 de centimetri, să scoată una de 80 de centimetri”, explică Bogdan. Apoi urmează polizarea, adică șlefuirea pielii.
Toate utilajele necesare prelucrării pielii Bogdan le-a achiziționat, din Bucovina și le-a transportat acasă, la Fulga, unde și-a amenajat atelierul de cojocărie. Ce nu a găsit să achiziționeze, de exemplu utilajul de șlefuit, și l-a construit singur, adică a solicitat cuiva, după planuri, construirea respectivei mașinării.
Și așa, încet-încet, într-un an de zile, Bogdan Mihai, pompierul din Fulga, a adus bundițele bucovinene în Prahova. Și, respectând modul tradițional de confecționare a acestora, speră să ducă mai departe acest meșteșug tradițional.
Bundițele tradiționale, o adevărată artă populară
Bundițele diferă de la om la om, de la model la model. Nu există două bundițe la fel, chiar dacă sunt comandate același model, pentru că lucrul manual are particularități. Cele mai scumpe bundițe sunt cele de dihor. „La o bundiță de dihor intră pielea și de la 25 de animale”, spune Bogdan.
O bundiță simplă, naturală, pleacă de la un preț de 2-300 de lei. Dar o bundiță poate ajunge pe piață și la 3.000 de euro, ca cea de dihor, de exemplu, în funcție de materialul folosit și complexitatea modelului comandat.
La o bundiță simplă, din blăniță de miel, intră pielea de la trei animale: două pentru pieptare, stânga și dreapta, și una la partea din spate. În funcție de animalul de la care provine, de exemplu de rasa de ovină, prețul confecționării unei bundițe diferă. La oi, blana de astrahan este cea mai scumpă.
Cea mai simplă bundiță poate fi confecționată în 3-4 zile, în vreme ce confecționarea uneia mai complicate poate dura și 6 luni de zile
Mâinile lui Bogdan sunt mâini muncite. „Seara, uneori, nici nu mai pot ridica mâinile…”, spune tânărul. „Stă cu ele numai în apă rece…”, completează mama lui. „Apa în care se spală pielea trebuie să aibă o anumită temperatură. Dacă e prea caldă, sau prea rece, se strică pielea. (…) Stăm cu termometrul… Mai pun apă, mai scot. Durează câteva ore doar până pregătesc apa…”, mai dezvăluie Bogdan.
Citește și: Povestea Fermei de Măgărițe Prahova, o afacere de familie pornită în pandemie, care livrează lapte de măgăriță de cea mai înaltă calitate
A început să confecționeze bundițe pentru prieteni și cunoscuți, care îl recomandă tuturor. Are acasă bundițe frumoase, care însă nu îi plac, pentru că sunt cele făcute la început, când încă nu deprinsese toate tainele cojocăriei. Taine pe care încă le descoperă deoarece, măcar o dată pe lună, merge în Bucovina la maestrul său să mai învețe câte ceva, să-i mai fie dezvăluit câte un secret.
Acum, în această perioadă, are parte de o nouă provocare: Are o comandă să facă două bundițe pentru miri. Este mândru că va îmbrăca tinerii căsătoriți în cea mai importantă zi a vieții lor și este fericit că unii oameni încă nu și-au uitat tradițiile.
A fost greu, a fost foarte greu să pună pe picioare micul atelier din Fulga. „Dar, dacă dă Dumnezeu să trăim 100 de ani, pe mine tot la atelier o să mă găsiți”, spune Bogdan Mihai, care pare a avea înțelepciunea unui bătrân trecut prin viață.
Un lucru este cert: aducerea cojocăriei, ca meșteșug, din Bucovina în Prahova, deschiderea singurului atelier de cojocărie din județul nostru, ne dă o speranță că tradiția poporului român poate fi transmisă mai departe, din generație în generație. Și iată că, și noua generație își găsește reprezentanți interesați să ducă mai departe meșteșugurile tradiționale din moși strămoși.
P.S. Ca fapt divers, Bogdan Mihai este pompierul din intervenția despre care am scris aici: Momentele în care pompierii ISU Mizil salvează un cățel căzut într-un canal (VIDEO)
