spot_img
- Publicitate -

Vârful Mytikas (2918 m) şi plajă la ţărmul Mării Egee, propunerea ghidului Cristi Minculescu pentru o vacanţă activă şi accesibilă întregii familii

Data:

O vacanţă activă, în care îmbini muntele cu marea, efortul cu relaxarea, cazarea în refugii cu cea în pensiuni sau hoteluri cu tot confortul etc., dar la finalul căreia vei avea bateriile încărcate şi acea părere că se termină, este propunerea pe care ne-o face ghidul Cristi Minculescu.

- Publicitate -

Are în turele sale mai multe vacanţe de acest gen, însă acum ne oprim în Grecia, la Munţii „Zeilor“. Da, vom călători imaginar, prin prisma poveştilor sale pe Muntele Olimp, dar cei care vreţi să treceţi şi în sfera realului, o puteţi face chiar în această vară, alături de Cristi care are planificate două astfel de ture pe Mytikas (2918 m), cel mai înalt vârf din Olimp.

Încă din start, pentru a urca acest munte ai nevoie de un pic de condiţie fizică pentru că vorbim de un traseu care durează 10-13 ore şi care are o diferenţă de nivel de aproximativ 2000 de metri. Asta dacă optezi să-l faci într-o singură zi, dar există şi varianta ca traseul să fie conturat pe două zile, cu dormit peste noapte la Refugiul A „Spilios Agapitos”, situat la o înălţime de 2100 metri.

Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

O familie lăsată pe drumuri, după ce o rudă le-a incendiat casa

O familie din satul prahovean Pietriceaua a rămas sub...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Fum alb la Vatican. A fost ales un nou Papă. Cine este Leon al XIV-lea [UPDATE]

Lumea catolică este, la această oră, în sărbătoare, după...

Șoferul beat, alergat de poliție la Ploiești, a fost prins și amendat

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești l-au depistat,...

25 de ani de Metigla în România. Planuri de expansiune europeană

Peste 25 milioane de euro investiți în România...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

#DoarLaAFI – Luna Jocurilor te provoacă la distracție!

Luna mai, luna jocurilor, aduce un val de distracție...

Tot ce trebuie să știi despre piatra scapițată

Piatra scapițată este una dintre cele mai apreciate soluții...

De ce să alegi un aragaz pe gaz: eficiență, control și tradiție în bucătărie

Într-o lume tot mai orientată spre tehnologie și soluții...
- Publicitate -

Istanbul pe cont propriu și fără 12 ore făcute pe drum

Istanbul pe cont propriu este o destinație preferată de...

De ce avem nevoie de cultură și tradiții

„Fără steag de cultură un popor e o gloată,...

Agenția Chef de Ducă a intrat în insolvență. Atenție!

În urma țepelor date turiștilor cu pachete de vacanță...

Casa Olarului din Maramureș, o experiență fabuloasă

Am văzut foarte multe locuri minunate, despre care poate...