Obișnuiesc ca prin locurile unde ajung fie că este vorba de vacanță, fie că este interes de serviciu, să privesc lucrurile și din perspectiva călătorului care ar recomanda sau nu destinația respectivă. Pentru că sunt prahoveancă, locurile de cazare din județ nu au fost în atenția mea până când un curs de specializare nu m-a purtat la Hotel Cota 1400 din Sinaia. Un loc cu istorie, un edificiu cu destinații schimbate, dar peste care timpul și cei care l-au avut în administrare și-au spus cuvântul.
Până la cotă mergi pe „celebrul” drum care încă de la primele ninsori creează adevărate probleme. Nici pe vreme bună nu este chiar cea mai prietenoasă arteră. Dispute pentru drumul care duce spre Cota 1400 există de ani buni. Unii spun că nu există interes din partea autorităților locale și județene, alții, dimpotrivă că există și este chiar unul mare. Cel de a-i determina pe turiști să utilizeze transportul pe cablu. Lăsăm disputa pentru o știre separată și revenim la modul în care am găsit acest hotel.
Unul impunător, unul așezat într-un loc care asigură o panoramă de vis asupra stațiunii Sinaia și Munților Baiului. Însă o clădire care are nevoie de investiții majore, plecând de la reabilitarea parcării unde pavajul este extrem de „cariat“ până la reparații interioare, înlocuire de mobilier care arată asemenea unei doamne care a fost în tinerețea sa o elegantă și-o frumoasă, dar peste care anii, bolile și-au pus amprenta, iar acum șchioapătă, având nevoie de baston ca să nu pice.
La intrare găsești acea imagine care te duce cu gândul înainte de 1989, pe care cei care au venit după Revoluție și au investit au încercat cât de cât să o schimbe. Da amprenta timpurilor de dinainte de ’89 rămâne încă destul de puternică.
Încăperile sunt spațioase, sunt curate, însă cum spuneam mai sus, se simte nevoia unor investiții majore în reparații și înlocuirea mobilierului. Din discuții cu alte persoane cazate în aceeași perioadă, am aflat că nu în toate camerele funcționează sistemul de încălzire.
În privința personalului, lucrurile au stat bine. Sunt puțini angajați, însă în zilele petrecute la acest hotel nu i-am văzut stând o clipă. Au alergat de acolo-acolo pentru a acoperit toate serviciile de care clienții au nevoie. Lipsa personalului HORECA este o mare problemă a întregului turism românesc. Puțini sunt cei dorinici să facă o carieră în domeniu din cauza volumului mare de muncă și remunerației mici. Iar aici, la înălțime, unde turiștii vin în marea lor parte la sfârșit de săptămână, angajații nu se pot lăuda nici cu un bacșiș prea mare care să le completeze mulțumitor salariile.
Este însă și un capitol unde mulțumirea a fost cam în rândul tuturor celor cu care am interacționat: bucătăria. Mâncarea românească, pentru gusturile tuturor, de la cei care au un regim strict, până la cei cărora le plac bucatele mai consistente în calorii, este gătită de persoane care chiar se pricep la această meserie și se vede că le și place ceea ce fac. Prețurile sunt decente, iar porțiile sunt zdravene.
În afară de panorama de vis oferită de culorile toamnei, perioada și zona sunt numai bune pentru drumețiile montane. La cinci minute de hotel, cei mai comozi pot lua telecabina (25 lei/bilet dus-întors) sau gondola (35 lei/bilet dus-întors). Dar cine are un pic de condiție fizică poate urca pe Drumul de Vară. Durata traseului făcut într-un ritm lejer este de maximum două ore. Atenție însă cum vă organizați timpul pentru că la lăsarea serii, zona este frecvent vizitată de urși. Deh, doar le-am pătruns în habitat.
Să ne întoarcem un pic în urmă cu aproape un secol și să descoperim povestea impunătoarei construcții de la cota 1400, cotată, în prezent, cu trei stele.
Cum a rezistat vremurilor
Prima schiță a hotelului a fost realizată în anul 1932 de arhitectii M. Cherembach si I. Teodorescu, sub patronajul Casei Regale, destinația fiind de Sanatoriu, cu denumirea Euforia Spitalelor Romane. Organizarea a inclus construcția bazinelor de apă, cariera de piatră, generatorul de curent, transportul materialelor de construcție fiind efectuat cu care trase de boi, pe drumul vechi ce făcea legătura între Castelul Peleș din Sinaia, Poiana Regală, Schitul Sfânta Ana.
În anul 1939 Sanatoriul a fost dat în folosință, după cum ne informează chiar pagina de istorie de pe site-ul oficial al hotelului.
Dată fiind destinația avută, pe parcursul celui de-al doilea Război Mondial, edificiul de la Cota 1400 a fost cruțat de bombardamente. În anul 1947 sanatoriului i s-a schimbat destinația/funcțiunea, trecând la Ministerul Turismului. Cu această ocazie s-au efectuat modificări ale interioarelor, acestea urmând a deservi turiștii sosiți aici, denumirea data fiind de „Hotel Alpin”. Începând cu noul regim politic instaurat după război, hotelului de la cota 1400 din Sinaia nu i s-a schimbat ultima utilitate, însă au fost efectuate renovări și modificări interioare, după cum aflăm din sursa amintită mai sus.
Perioada „roșie“ a marcat istoricul hotelului de la cota 1400 prin faptul că a fost gazda unor înalți demnitari comuniști, iar unicitatea locației a condus la un real succes, în special pentru turiștii veniti din RFG, Polonia, Cehoslovacia, dornici de practicarea drumețiilor, a sporturilor de iarnă și iubitori de relaxare.
După Revoluția din 1989, Hotelul Cota 1400 a suferit un proces de degradare, ca de altfel multe dintre obiectivele turistice și economice construite anterior, cu toate că și în această perioadă s-a încercat o cosmetizare a imobilului. Începând cu anul 2003, în urma unui susținut efort material și uman, s-au efectuat ample operațiuni de renovare si reparații, potrivit www.hotel-cota1400.ro
Dar după aproape două decenii de la ultimele „tratamente“, construcția își cere o revitalizare.
Foto: Liliana Maxim
