Există oameni care, după o viață de muncă, aleg să se bucure de pensie, să călătorească sau să petreacă mai mult timp cu familia. Alexandru Constantinescu a ales altceva. După o carieră de zeci de ani în conducerea Engie România, două accidente vasculare cerebrale și un burnout care l-au obligat să încetinească ritmul și să privească altfel lucrurile importante din viață, fostul manager și-a îndreptat energia și resursele către comunitatea în care trăiește.
Din articol
Astăzi are 71 de ani și locuiește la Breaza, alături de soția sa, Camelia. De aproape nouă ani numește acest oraș „acasă”, iar în ultimii ani o mare parte din timpul, energia și economiile sale au fost investite aici.
„Nu poți lua nimic cu tine. Dar poți lăsa ceva în urmă”, spune Alexandru Constantinescu.
Este concluzia la care a ajuns după o viață în care a cunoscut atât succesul profesional, cât și momentele în care sănătatea l-a obligat să se oprească și să o ia de la capăt.
În urmă cu doi ani a înființat Fundația „Alexandru Constantinescu”, convins că experiența acumulată într-o viață și resursele pe care le are pot fi puse în slujba comunității. Banii primiți la retragere (nu vrea să spună suma, dar e de ordinul zecilor mii de euro) și o parte importantă din economiile strânse de-a lungul anilor nu au ajuns în afaceri, investiții imobiliare sau vacanțe, ci în folosul orașului unde a ales să se retragă.
Printre lucrurile frumoase făcute pentru comunitate se numără contribuția la realizarea sălii de sport de la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza, refacerea pardoselii de la Școala Gimnazială din localitate și dezvoltarea unui așezământ social care, spune el, va fi gata până în toamna acestui an.
Acolo, copiii proveniți din familii cu posibilități reduse vor putea primi o masă caldă, sprijin și un loc în care să găsească ajutor atunci când au nevoie.
Când este întrebat despre bani, răspunde scurt: „Omenia nu se numără în hârti.”
Poate că această propoziție îl descrie cel mai bine.
Într-o perioadă în care multe acte de caritate sunt însoțite de campanii de imagine, Alexandru Constantinescu preferă discreția. Refuză inclusiv să vorbească despre implicarea sa în proiectele desfășurate în jurul bisericii sau să fie fotografiat în astfel de contexte. Spune că relația cu Dumnezeu nu trebuie transformată într-un motiv de laudă.
De ani de zile, alături de comunitatea din Breaza
Viața nu l-a ocolit de încercări. Cele două AVC-uri și burnout-ul l-au obligat să încetinească ritmul după ani petrecuți într-un mediu profesional nu provocator, ci foarte. În loc să se retragă însă din viața activă, a ales să se implice și mai mult.
Alături i-au fost permanent soția sa, Camelia, și fiica lor, Alexandra, pe care le consideră sprijinul său în toate proiectele pe care le desfășoară astăzi.
Generozitatea nu este însă ceva nou în familia Constantinescu. Cu mult înainte de apariția fundației, Alexandru Constantinescu și soția sa au crescut patru copii proveniți dintr-o casă de copii: trei băieți și o fată. Povestește cu emoție despre ei și mai ales despre Vasilica, pe care a cunoscut-o când avea doar 12 ani și care astăzi este, după cum spune cu mândrie, „om mare”.
Fostul manager, retras la Breaza de aproape un deceniu, vorbește rar despre funcțiile pe care le-a avut și aproape niciodată despre sacrificiile făcute. Preferă să vorbească despre copii, despre educație și despre lucrurile care pot schimba în bine viața unei comunități.
La Breaza, mulți nu îl cunosc pentru anii petrecuți în conducerea uneia dintre cele mai importante companii din România. Îl cunosc pentru sala de sport în care fac mișcare elevii, pentru școala care oferă condiții mai bune copiilor și pentru așezământul social care va oferi o masă caldă și sprijin copiilor și familiilor aflate în dificultate.
Poate că acesta este și motivul pentru care, atunci când este întrebat de ce a ales să investească atât de mult în comunitate, nu vorbește despre bani, funcții sau sacrificii.
Alexandru Constantinescu răspunde simplu:
„Nu poți lua nimic cu tine. Dar poți lăsa ceva în urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu ”.
VIDEO:
