Există oameni pe care comunitatea îi așază firesc în centrul ei. Sunt oameni pe care nu îi cunoști neapărat după nume, dar le știi reputația după felul în care se vorbește despre ei. În Ținutul Stejarilor, acest colț de lume aflat între Cocorăștii Mislii, Scorțeni și Telega, unul dintre acești oameni este Mihai Anghel, apicultorul care și-a ridicat stupina sub bolta stejarilor seculari și care a învățat că viața se măsoară, uneori, după intensitatea zumzetului albinelor.
Numele său apare în prezentările comunității, în postările celor care documentează proiectul Ținutul Stejarilor, în poveștile celor care l-au întâlnit „în timpul unei vizite pe teren”. Cine trece pe aici îl descoperă inevitabil, fie prin borcanele de miere, fie prin povestea spusă simplu despre cum „albinele nu greșesc niciodată drumul spre casă”.
Mihai Anghel este un personaj aparte. Are poveste, are muncă în spate, are autenticitate și este încă „neexplorat” mediatic.
O viață învățată printre stupi
Mihai Anghel a început apicultura la 18–19 ani, atras de misterul stupilor și de gesturile apicultorilor bătrâni. Mama lui i-a dăruit primele familii de albine.
„De la ea am luat stupii”, îmi spune, și în fraza aceasta se simte ceva moștenit, nu doar material, ci și afectiv. Primele încercări au fost pline de greșeli, de emoții, de pierderi. Apicultura l-a învățat răbdarea. L-a învățat că lumea vie are propria ei ordine. Că albinele dansează când găsesc nectar, un dans prin care le vestesc surorilor locul exact unde se află bogăția.
„Atâta precizie au, că dacă pui miere într-un loc, vine una, gustă, se întoarce și aduce întreg stupul. N-ai văzut așa ceva…” povestește interlocutorul meu.
Astăzi, Mihai Anghel are 75 de familii de albine. Mai mult nu poate, fiindcă lucrează singur, iar stupina nu este un gest mecanic, ci este o muncă asiduă, de la primele ore ale dimineții, până la apus.
„Când deschizi un stup, intri într-o altă lume. Uiți de griji”, spune el.
Așa am început dialogul cu Mihai Anghel, producătorul de miere din Ținutul Stejarilor.
Cine este Mihai Anghel și cum a început povestea cu albinele?
Sunt un om obișnuit, atras într-o lume extraordinară. Totul a început din curiozitate. Am primit câteva familii de albine și am descoperit un univers fascinant. Dansul albinelor m-a cucerit. Apoi a devenit pasiune, iar pasiunea m-a făcut răbdător. Când vedeam lumea aceea nouă nu-mi închipuiam că poate exista așa ceva. Când vedeam albina cum vine acasă și dansează, explicând celorlalte unde e bogăția de nectar… Acolo m-a prins.
La ce vârstă ați început stupăritul?
Pe la 18–19 ani am intrat pentru prima dată cu adevărat în contact cu albinele. Eram tânăr, curios, și cumva, albinele mi-au intrat în sânge înainte să-mi dau seama. Mama mi-a cumpărat primele familii. De la ea am luat stupii. Ea a pus scânteia, eu am aprins focul.
Cum ați învățat apicultura?
De la stuparii bătrâni. În realitate, cei mai mulți învățau de la stuparii cu experiență, cum am făcut și eu. Erai nevoit să citești mult, să experimentezi, să greșești. Așa am pățit și eu, în prima iarnă mi-au murit două familii (de albine – n.r.). A fost dureros, dar m-am ambiționat. Nu am renunțat. Am înțeles că apicultura nu se învață dintr-o carte, ci din stup. Și din greșeli…
Ce înseamnă pentru dumneavoastră Ținutul Stejarilor?
La început am fost sceptic. Proiectul a fost serios. Când am cunoscut inițiatorii din Ținutul Stejarilor, lucrurile au început să capete sens. Au venit cu seriozitate, cu interes real pentru producătorii locali. După ce am intrat în proiect, am devenit cunoscut cu mierea produsă de mine. Și asta contează, fiindcă oamenii, când știu cine ești, îți apreciază munca. Lumea s-a săturat de falsuri și caută produse naturale.
Câte familii aveți acum?
75. Atât pot duce singur. Am avut și aproape 100, dar volumul era prea mare pentru o singură persoană. Lucrez singur, este pasiunea mea. Așa pot păstra calitatea, atenția și rutina corectă.
Sunteți un apicultor mare, mic, mijlociu? Cum vă vedeți?
Eu mă consider apicultor mijlociu, nici mic, nici mare. Un om care muncește cât poate, dar care vrea să păstreze calitatea înainte de cantitate.
Ce tipuri de miere produceți?
Comercial, cea mai vândută este mierea de salcâm. Dar ca aromă, ca gust, ca impact asupra oamenilor, nimic nu bate mierea polifloră de primăvară. Acea miere albă, cristalizată, în care găsești toate aromele pomilor fructiferi. Este ca și cum ai pune primăvara într-un borcan. Am și miere de tei, extrem de parfumată, miere de floarea-soarelui, miere de rapiță, polifloră de vară. Fiecare are specificul ei.
Odată, la un festival, un domn a gustat de la șapte apicultori inclusiv de la mine. A revenit și mi-a zis: „De la tine iau, mierea ta mă duce înapoi în copilărie.” A trimis-o în Egipt, la copii. Mi-a rămas în minte.
Folosiți metode tradiționale sau moderne? Cum lucrați efectiv?
Lucrez tradițional, dar igienic și modernizat. Folosesc centrifugă de inox, manuală. Toate vasele sunt din inox sau plastic alimentar. Nu pot să lucrez industrial la 75 de familii, nu are sens. E muncă de finețe, de răbdare. Extracția durează o săptămână, în care îmi dedic tot timpul exclusiv stupinei.
Am amintiri frumoase din copilărie cu mierea pusă în ulcică de lemn și lingura de lemn… dar azi nu se mai poate lucra așa. Igiena este esențială.
Ce înseamnă eticheta „Ținutul Stejarilor” pentru consumator?
În primul rând, încredere. Fără compromisuri. Înseamnă că produsul este natural, autentic, cu respect față de clienți. Mai bine nu vindem, decât să punem un fals într-un borcan.
Ce diferență este între mierea dumneavoastră și mierea industrială?
Diferența e ca între laptele de la vaca crescută în gospodărie și laptele industrial. Mierea adevărată este aliment, medicament și desert în același timp. Oamenii cumpără miere pentru copii, pentru bătrâni, pentru bolnavi. Dacă le dai ceva industrial, îi păcălești. Asta nu fac.
Cum poate deosebi un consumator mierea curată de cea falsificată?
Este greu, foarte greu. Mierea industrială este tot mai bine „lucrată”. Un test simplu, mierea naturală, când o pui într-un pahar cu apă, se duce la fund, cea contrafăcută începe să se dizolve imediat.
Dar cel mai sigur este să cunoști apicultorul.
Cum a fost anul 2025 pentru stupina dumneavoastră?
Greu. Primul an în care nu am avut salcâm cum trebuie. Salcâmii n-au făcut flori, sau dacă au făcut, nu au avut nectar. Diferențele mari de temperatură au dat totul peste cap. Salcâmul este „marele cules”. Toată primăvara te pregătești pentru el. Și anul acesta ne-a dezamăgit pe toți apicultorii.
Dar celelalte tipuri de miere? Floarea-soarelui, teiul, rapița?
Teiul a fost bun. Foarte bun. A mers bine. Dar seceta afectează tot, pomii, florile de câmp, insectele. Poate nu se vede imediat, dar se simte în stup. În ultimii ani, de exemplu, au dispărut fluturii. Doar viespile asiatice și bărzăunii par să prospere.
Schimbările climatice afectează apicultura?
Da. Mult mai mult decât își imaginează cineva care nu lucrează cu albinele. Apicultura este, poate, una dintre cele mai vulnerabile activități agricole în fața schimbărilor bruște de temperatură. Albina are un ritm al ei, un calendar interior pe care îl respectă cu o precizie uimitoare. Iar când vremea o ia razna, tot echilibrul stupului se dărâmă.
Ceea ce trăim acum, înghețuri târzii, ploi reci în mijlocul primăverii, călduri sufocante urmate de zile neobișnuit de reci, înseamnă pentru albină confuzie totală. Florile nu mai deschid culesul la timp sau, și mai grav, deschid pentru câteva zile și îl închid imediat. Albina pleacă după nectar, dar nu găsește nimic. Sau găsește prea puțin. Repetat, an de an, asta duce la slăbirea familiilor.
Tot lanțul vieții se schimbă. Albina e doar prima care ne arată asta. Ea este ca o avertizare vie. O alarmă în zbor.
Poate fi considerată mierea medicament?
Mierea este, înainte de orice, rezultatul unei colaborări perfecte între floare și albină. În ea nu găsești doar un îndulcitor natural, ci o lume întreagă, esențe, enzime, minerale, zaharuri naturale, urme de polen, vitamine și, mai ales, ceea ce apicultorii numesc „respirația florilor”.
Mierea conține: zaharuri naturale (fructoză și glucoză în echilibru perfect), enzime pe care albina le adaugă ca să transforme nectarul într-un aliment stabil, vitamine din complexul B, vitamina C, antioxidanți, minerale precum potasiu, calciu, magneziu, fier, acizi organici, care îi conferă gustul fin, polen, care o transformă într-un aliment aproape complet. Este, poate, singurul aliment pe care natura îl produce complet, fără să-i lipsească nimic.
Când este bine să consumăm miere?
Dimineața. Așa cum un gospodar știe că ziua bună se începe cu lumină, tot așa știe și albina, și știe și apicultorul, organismul primește cel mai bine mierea atunci când se trezește. După orele de somn, corpul este „flămând de energie”. Rezervele sunt golite, metabolismul este pregătit să absoarbă repede nutrienții, iar digestia lucrează la capacitate maximă.
De aceea oamenii simpli, cei de la țară, aveau obiceiul să ia dimineața miere pe o linguriță sau întinsă pe pâine. Fără să știe cuvinte ca „metabolism”, „absorbție” sau „indice glicemic”.
Dacă iei miere dimineața, îi dai corpului tot ce are nevoie pentru a porni ziua în echilibru.
De ce nu are mierea termen de valabilitate?
Pentru că mierea este, probabil, singurul aliment din lume care nu se strică niciodată, atât timp cât nu intră în contact cu umezeala. Albina o creează nu doar ca hrană, ci ca provizie pe termen lung pentru întreaga colonie. Albinele sunt, de fapt, niște artizani ai conservării: ele aduc nectarul în stup, îl îmbogățesc cu enzime și apoi îl ventilează ore întregi, până când apa din el scade la aproximativ 17–18%.
Arheologii au descoperit în mormintele faraonilor anfore cu miere veche de peste 3.000 de ani, iar mierea era perfect comestibilă. Nu râncezise, nu fermentase, nu se degradase. Doar cristalizase , un proces natural, reversibil, care nu afectează calitatea.
Cristalizarea este, de altfel, dovada cea mai frumoasă că mierea este reală. Zahărul artificial nu cristalizează natural, mierea da.
Unde vă vedeți peste cinci ani?
La pensie, printre stupi. Acolo mi-e locul.
Unde vă pot găsi cumpăratorii?
Oamenii mă pot găsi cel mai simplu acasă, în sat. Eu nu vând prin intermediari, nu am stand permanent în piețe și nu trimit mierea în lanțuri comerciale. Cred că relația directă dintre apicultor și cumpărător este cea mai corectă și cea mai sigură. Mă găsesc și pe pagina Ținutul Stejarilor, unde mulți au aflat prima dată de mine, m-au contactat, au venit în stupină, au văzut cum lucrez și apoi au devenit clienți permanenți.
Un mesaj pentru cititorii Observatorului Prahovean?
Să caute aurul dulce adevărat. Să sprijine apicultorii. Și să aibă mereu în casă miere naturală.
Când închizi reportofonul după discuția cu Mihai Anghel, îți dai seama că nu ai stat de vorbă doar cu un producător de miere, ci cu un om pentru care albinele sunt o parte din viață, nu doar o meserie. Stupii nu sunt „afaceri” ci responsabilități.
Iar dacă vrei să afli povestea adevărată a lui Mihai Anghel din Ținutul Stejarilor, nu trebuie decât să mergi într-o dimineață la poarta lui și să-l lași să-ți arate stupina. După câteva minute, vei înțelege ce înseamnă cu adevărat, să trăiești după ritmul albinelor.
