Așa cum ne-au obișnuit deja, cei de la Bikers for Humanity vin și în acest an să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești. Astfel, sâmbătă, 24 mai 2025, inimoșii bikeri dau își dau întâlnire la Ploiești pentru a face, ca de obicei, fapte bune.
Anul acesta sunt așteptați mai mulți donatori decât în anii trecuți pentru că, de această dată, cei de la Bikers for Humanity vor oferi, în schimbul cardului de bonuri, un abonament la Bikers for Humanity Rock Fest, care va avea loc la Brezoi, în perioada 20-22 iunie 2025.
„Sperăm să se adune mai mulți decât anul trecut. Anul acesta, în schimbul donării cardului obținut în urma donării de sânge, le oferim un abonament la Bikers for Humanity Rock Fest. Eu sper să vină 70-100 (de donatori – n.r.)… Ar fi minunat! Dar să vedem!”, a declarat Cristian Hrubaru, liderul Bikers for Humanity, pentru Observatorul Prahovean.
În ceea ce privește modul în care vor fi gestionați banii de pe cardurile de bonuri, aceștia vor fi folosiți pentru două centre de bătrâni.
„Bonurile pe care le primim de la donatori, împreună cu banii pe care îi vom pune noi suplimentar, ca de obicei, se vor transforma în lucruri utile, tot ce este necesar pentru două azile de bătrâni din județul Buzău”, a mai spus Cristian Hrubaru.

Cine sunt Bikers for Humanity
Bikers For Humanity a început în toamna anului 2015. Organizația Habitat for Humanity a invitat atunci diferite personalități publice pentru a se alătura echipelor sale de voluntari, în proiectul Big Build de la Bacău.
Printre ei se afla și omul de radio și televiziune Cristian Hrubaru, cunoscut și pentru pasiunea sa legată de motociclete, el fiind foarte activ în comunitatea moto din România (prezentator al întrunirilor, întâlnit deseori la evenimentele caritabile inițiate de motocicliștii români).
Ideea de a aduna laolaltă o mână de motocicliști i-a venit în timp ce punea țiglă pe una din casele ridicate la Big Build 2015. A fost suficientă o întrebare pe FB, ca mai apoi să strângă 400 de bikeri voluntari din toate colțurile țării, pentru ceea ce avea să devină prima ediție Bikers For Humanity.
Acesta a fost începutul unei povești frumoase, cu motocicliști, cu oameni minunați ce au o inimă uriașă.
„Mintea noastră are o putere incredibilă și poate face minuni, iar susținută de o inimă darnică universul poate să ia altă formă. Evident, universul celor din jurul nostru care nu au fost suficient de norocoși să aibă ce avem fiecare dintre noi acum și din care putem dărui mai departe”, este scopul organizației.
În 2024 au donat un aparat Centrului de Transfuzie Sanguină Ploiești
Anul trecut, în 2024, odată cu venirea lor la Ploiești, au donat Centrului de Transfuzie Sanguină de aici, un aparat BTS – Blood Tube Stripper automat.
BTS este un aparat care înlocuiește procedeul manual, folosit în prezent, de a împărți sângele de pe tubulatură, rezultat în urma donării, în eșantioane de calitate pentru testarea sângelui în spitale. Acest aparat face practic „striparea” tubulaturii pungii de sânge, asigurând astfel eșantioane corecte, cu anticoagulant, fără cheaguri, pentru a putea fi folosite de spitale la testarea compatibilității sângelui înainte de a fi folosit.
Aparatul era necesar centrului, făcând astfel ca manevrarea sângelui după recoltare să fie mult mai rapidă.
Cei care vin să doneze sunt deja donatori fidelizați
„A devenit deja o tradiție pentru Asociația Bikers for Humanity să doneze anual la Ploiești. Sunt tipul clasic de asociație care are ca scop principal rostogolirea binelui în comunitate. Adică, în fiecare an donează sânge la Ploiești adunând în jurul lor și alte comunități de motocicliști, alte asociații de motocicliști din județele învecinate cu care realizează o acțiune de donare.
Iar bonurile obținute în urma donării de sânge le transformă în alimente, produse de igienă, produse de consum pentru oameni, tineri și bătrâni mai puțin norocoși decât noi, la care a te duce cu un dulce sau cu ceva de folos pentru igiena zilnică este o mare bucurie.
Cristian Hrubaru este inițiatorul acestei acțiuni și, alături de el, sunt mulți motocicliști care sunt din Ploiești, din Câmpina, din Buzău sau Focșani, din Ilfov, din Dâmbovița, și care sunt obișnuiți oricum să doneze. Ei oricum își fac datoria de buni samariteni, donând sânge în județ la ei în mod constant, dar participând și la această frumoasă activitate, de a aduce binele acolo unde este mai multă nevoie.
De acesta, pentru Centrul de Transfuzie este un lucru bun, deoarece realizăm o colectă de sânge de la oameni care au mai donat. Ei știu ce înseamnă donarea și la ei reacțiile adverse sunt puțin probabil să apară. În plus, rezultatele analizelor lor sunt în mod constant în standardele de calitate, aceștia fiind donatori fidelizați.
Nu este doar o acțiune de donare, este un eveniment! Este o sărbătoare a faptului că noi existăm, că suntem sănătoși, și că putem face lucruri minunate pentru comunitatea în care trăim. Le mulțumesc”, a ținut să transmită doamna doctor Georgeta Hanganu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Ploiești.
Mesajul lui Cristian Hrubaru, Bikers for Humanity
„Îi așteptăm pe voluntari să vină la donare, să facem un bine și să avem mulțumirea sufletească de a ne ajuta semenii care au nevoie de sângele nostru!”, a transmis liderul Bikers for Humanity un mesaj către cei care vor să vină sâmbătă, la Ploiești, să doneze sânge.
Reamintim faptul că, an de an, la sfârșitul primăverii de obicei, motocicliștii de la Bikers for Humanity se întâlnesc într-o sâmbătă, la Ploiești, pentru a dona sânge. Cu banii obținuți în urma acestui gest, ajută diferite cauze sociale.
„E deja tradiție! Voluntarii Bikers for Humanity România merg și anul acesta să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, sâmbătă, 24 mai!
Oricine este binevenit să ni se alăture! Te așteptăm să umplem împreună punga de sânge de mai sus. Fii parte din schimbare, salvează vieți!
IMPORTANT!
Hai să facem schimb! Tu ne dai cardul obținut în urma donării de sânge, iar noi îți dăm un abonament pentru toate cele trei zile de BIKERS FOR HUMANITY ROCK FEST 2025 (20-22 iunie, Live Music Summer Camp Brezoi).
Da, ai citit bine! Faci o faptă bună și pleci acasă și cu un abonament la cel mai mare festival umanitar de rock autohton! Acolo vă dăm întâlnire cu Cargo, Holograf, Vama, Vița de Vie, Trooper, Compact, Bosquito, Bucovina, Antract și mulți alții!”, au anunțat reprezentanții Bikers for Humanity pe pagina lor de Facebook.
Așa că, dacă nu ai planuri pentru weekend, hai sâmbătă, 24 mai, să donezi sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, alături de Bikers for Humanity Romania! Donarea se face începând cu ora 08:00.
