O firmă din Prahova este acuzată că a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8,8 milioane de lei, reprezentând TVA, prin activități ilicite desfășurate cu autoturisme second-hand, potrivit unui comunicat emis de ANAF. Inspectorii antifraudă au identificat cazul prin sistemul RO e-Transport.
ANAF a anunțat vineri, 29 mai, că „Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a finalizat un control antifraudăla un contribuabil din județul Prahova care a prejudicat bugetul general al statului cu suma de 8,8 milioane lei reprezentând TVA, prin activități ilicite desfășurate cu autoturisme second-hand”.
„Astfel, acesta a achiziționat intracomunitar 435 autoturisme în valoare de peste 40 milioane lei, pe care le-a comercializat ulterior către persoane fizice și societăți fără respectarea regimului de TVA prevăzut de lege, aplicabil în astfel de tranzacții”, a precizat DGAF.
Potrivit sursei citate, „contribuabilul a acționat în mod deliberat, nelegal și abuziv, pentru a-și crea un avantaj fiscal și comercial, în detrimentul statului, prin aplicarea cu rea-credință a unui regim de TVA contrar prevederilor fiscale corespunzătoare acestor operațiuni impozabile”.
Amendă de peste 1,2 milioane de lei
Inspectorii antifraudă au mai constatat că firma a comercializat 60 de autoturisme ale căror contravalori au fost încasate în numerar, cu încălcarea normelor privind disciplina financiară.
„Totodată, contribuabilul a comercializat un număr de 60 de autoturisme a căror contravaloare a fost încasată în numerar cu încălcarea normelor de disciplină financiară.
Pentru această abatere, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 1.226.863 de lei. Există suspiciunea rezonabilă că administratorul de drept este coordonat de alte persoane care au fost implicate în cazuri instrumentate cu acest tip de fraudă fiscală”, a precizat ANAF.
Având în vedere concluziile controlului, inspectorii antifraudă au anunțat că vor sesiza organele de urmărire penală competente.
