La o simplă căutare pe Google, satul Merdeala din comuna Posești încă se încăpățânează să rămână pe hartă. E o așezare pitorească, unde, însă, timpul a încremenit. Nu vezi țipenie de om pe ulițe sau pe la porți, iar asta pentru că la Merdeala, astăzi, nu mai trăiește decât un singur suflet în acte. Ion Săraru pe numele lui. Are 71 de ani, aici s-a născut și aici vrea să moară. În liniștea asurzitoare și obișnuit cu singurătatea care i-a fost mereu cel mai de încredere tovarăș de drum.
Nu are apă curentă, își gătește la o sobă cu lemne, iar de curent electric, ei bine, nea Ion, cum îi zice lumea, nu a știut niciodată ce înseamnă să aprinzi o lumină în casă, ori să dai drumul la un radio măcar. De cum se întunecă, bărbatul care face cât un sat întreg, se bagă în casă și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru încă o zi dată pe pâmântul unde a văzut lumina zilei și pe care nu a vrut în ruptul capului să îl părăsească. E condamnat la tăcere, însă, e liniștit și împăcat.
Citește și: Meșterul popular Ioan Ilie, din Slănic, sau omul pentru care orice scoarță este bună pentru sculptură, fiindcă este lăsată de la Dumnezeu
Nea Ion își duce traiul de unul singur într-o apăsătoare, surdă și mută singurătate. Fără vecini, rude sau prieteni prin preajmă. Timpul trece greu pentru el, mai ales că nu are cu cine să împartă o vorbă. Nu și-a dorit asta mereu, însă, spune tuturor că lui „așa i-a fost scris, iar acum e prea târziu să mai dea pagina”.
Cât e ziua de lungă, Ion Săraru se ocupă cu creșterea animalelor pe care le are în ogradă. „Un porc, o văcuță, câteva găini. De pe urma lor trăiește”, ne spune primarul de la Posești, Valentin Spătărelu, care are numai cuvinte de laudă la adresa localnicului care face cât un sat întreg. Oameni au fost la Merdelea, nu mulți, dar au fost. Au plecat, însă, într-o altă lume, obosiți, parcă, de o viață petrecută între „așa mi-a fost destinul” și „poate mâine va fi mai bine”. Au luat cu ei și sărăcia și neputința.
„A fost om vrednic nea Ion la viața lui, a lucrat la fostul CAP. A muncit, dar acum, la bătrânețe, a rămas cu animalele. Nu a vrut niciodată să plece din casa în care s-a născut și a trăit peste șapte decenii. I-au murit toți cei pe care i-a avut. Un frate, o cumnată, părinții demult… A rămas doar el. E-un om liniștit, respectuos, care își vede de viață, acolo, izolat în lumea lui”, povestește primarul de la Posești despre vecinul de la Merdeala.
Citește și: Satul prahovean uitat de timp și acoperit de ape. Doar oamenii mai pot azi să povestească despre colțul de rai ce le-a fost furat
Ca să ajungă la „civilizație”, nea Ion trebuie să meargă trei kilometri pe jos, până în comună. Trei dus, trei întors, ca să mai ia o pâine și să schimbe o vorbă. Localnicii nu îl privesc ca pe un „sălbatic”. E de-al lor, e fiu al satului. Primarul din Posești ne mai spune că nu a meritat să facă vreo investiție la Merdeala. „E doar un drum de pământ și atât. Pentru ce, sau mai bine, zis, pentru cine utilități?. Odată cu nea Ion, satul ăsta o să dispară”.
Merdeala de Prahova e o așezare ca oricare alta. Unde timpul se scurge greu, iar liniștea îi e tovarăș unicului locuitor care nu s-a dat dus de aici. Odată cu el, cu nea Ion Săraru, va dispărea și ultima poveste. A satului rupt de lume pe care un om nu a vrut și nu vrea să îl părăsească pentru că, zice el, nicăieri nu e mai bine ca în casa lui.
