Pe vremuri, mașinile, mai exact celebrele Dacii, opreau să alimenteze doar în benzinăriile Peco. Și asta pentru că, e drept, doar acestea existau. Peco este azi povestea unui brand dispărut și transformat acum în „porecla” universală pentru orice stație de alimentare.
Peco înseamnă Produse Etilate cu Cifra Octanică și era prescurtarea utilizată de lanțul de benzinării din România, din anii 54 până imediat după Revoluție. Toate stațiile de alimentare purtau acest nume, folosit și azi, însă, doar din reflex.
Timp de aproape 40 de ani, Peco a fost unicul lanț de benzinării, de altfel singurul producător și distribuitor de uleiuri și lubrifianți pentru autoturisme. De altfel, Peco a reprezentat unul dintre primele branduri de succes ale perioadei comuniste, alături de Farmec, Gerovital sau Carpați.
Doctrina comunistă impunea ca, indiferent de costuri sau rentabilitate, petrolul exploatat să fie autohton
Ceaușescu a avut grijă ca automobilele autohtone să se alimenteze cu produse proprii, naționale, obținute din petrol românesc, niciodată importat. Țara producea atât de mult produs petrolier încât exportam și vecinilor noștri, dar și celor din Africa sau America de Sud.
Peco era compania care se ocupa de producerea, ambalarea și distribuirea produselor petroliere. Marca PECO însemna, în rândul șoferilor și mecanicilor auto, cea mai populară marcă și singura în ceea ce privește cutiile de viteze, de frână sau hidraulice sau uleiurile de motor. Orice purta inscripția Peco.
După anii 80, benzina a fost raționalizată drastic. Cota lunară era de 20 de litri
Tot Peco era și carburantul care se vindea la noi. În fiecare oraș exista cel puțin o astfel de stație de alimentare, iar localități mai mari, printre care și Ploieștiul, aveau mai multe stații. Norocoșii care posedau o Dacie găseau benzină cu plumb sau diesel, dar și o gamă variată de uleiurile auto. Până în anii 80, stațiile erau destul de bine alimentate. După ce fostul dictator comunist a decis să plătească datoria externă a României, benzina a fost raționalizată drastic, fiecare posesor de mașină mică având o cotă lunară de 20 de litri.
În ultimii ani ai comunismului, oamenilor le era greu să respecte această cotă. Cozi uriașe se formau la stațiile Peco, mulți dintre șoferi, după o zi întreagă petrecută la coadă, nereușind să își ia combustibilul la care aveau dreptul.
Nu se știe, până la Revoluția din 1989, câte benzinării aveam în țară, însă, se estimează că în jur de 580 de stații PECO.
Alte opțiuni pentru alimentare sau piese, șoferii români nu aveau
Peco rămâne un brand cu istorie, chiar dacă produsele petroliere nu erau cele mai bune din punct de vedere calitativ.
Spirt sau metanol în rezervor
Cei care au prins acele vremuri își amintesc cum alergau să pună spirt sau metanol în rezervor pentru o ardere mai bună, dată fiind calitatea carburantului destul de slabă. Filtrul era și el schimbat de vreo 4 ori pe an.
Imediat după Revoluție, brandul a dispărut. A rămas doar folosirea acestui cuvânt din reflex
Culorile drapelului prezente la fiecare pompă și intrare în stație s-au evaporat și ele. Privatizarea din energie a dus la uciderea a ceea ce a însemnat PECO. Tot ce a fost comercializat sub acest nume se transformă în produse Petrom și stații Petrom. În 2004, OMV cumpără această companie și reorganizează întreaga producție și distribuția de produse petroliere, dar păstrează două din cele trei culori ale logo-ului original PECO.
Mașini ținute 2,3 luni „pe dreapta” pentru aduna cota cuvenită
În concluzie, orice intrare într-o „stație PECO”, cum mulți o numim și azi, înseamnă o întoarcere în timp. 30 de ani de istorie, în care părinți sau bunici își alimentau celebra și bătrâna Dacie pentru a pleca la drum. Asta după ce șoferii vremii își țineau mașinile chiar și și 2,3 luni pe dreapta, își amintesc aceștia, astfel încât să adune din cotele care li se cuveneau benzina necesară pentru a pleca într-un concediu sau o călătorie mai lungă.
