Cel mai nou colaborator al Observatorului Prahovean este Luiza Bunbănac, absolventă a Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Înainte de a se dedica Artei, Luiza a lucrat 24 de ani în presa locală din Ploiești.
Reporter: Cine este Luiza Bunbănac?
Luiza Bunbănac: Sunt licențiată în Arte Vizuale, absolventă a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă, București. Am lucrat timp de 24 de ani în presa audiovizuală locală, la postul Radio WYL Fm și postul de televiziune locală Wyl Tv, ce au scris o pagină importantă la istoria jurnalismului local. Am avut șansa și marea plăcere să lucrez cu oameni care astăzi sunt repere în domeniu, ce au experiența școlilor importante de jurnalism, formale sau nonformale, a căror muncă a condus către câștigarea încrederii și credibilității posturilor media pe care le-am condus, în rândul publicului. Și pentru acest lucru le port o prețioasă amintire.
După o carieră în mass media locale din Prahova, ai decis să urmezi cursurile unei facultăți speciale, dar foarte grea. Care a fost motivul?
Dorința de a urma cursurile Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București a crescut organic, ambițios și oarecum în paralel cu activitatea din domeniul în care activam. A fost vorba, la început, de plăcerea pe care mi-au oferit-o vizitele în muzeele din România și din spațiul european, minute bune petrecute în fața operelor de artă pe care le priveam cu ochii neștiutorului însă ai celui fascinat de imaginea din fața mea. Sunt un turist cultural, întotdeauna am fost așa.
Citește și Medicul anestezist Emanuela Zaharia, din Câmpina, a salvat mii de pacienţi. Povestea ”mamei” a zeci de copii abandonați
În Muzeul Orsay din Paris mi-am descoperit a doua mare dragoste artistică, este vorba despre artistul Vincent van Gogh. Prima era deja în sufletul meu și mult mai aproape de mine: pictorul român Nicolae Grigorescu. Ulterior avem să aflu că între cei doi există o mulțime de puncte comune. A urmat apoi o colaborare part-time cu Artmark-(Casa de licitație de artă din București), locul unde am avut acces la informații despre artă, despre piața de artă, colecții, colecționari, venite din partea unor specialiști în domeniu, conducându-mă către perspective noi și diferite, despre modul în care se poate „citi” un tablou/pictură.
Plăcerea de la început s-a transformat ulterior în curiozitate care a deschis drumuri interesante făcându-mă să mă interoghez: de ce picturile arată așa cum arată? Atunci am știut că drumul meu va fi din acel moment în această direcție. Și nu m-am înșelat. Am renunțat la tot și am luat-o de la început cu mult curaj și tenacitate. A fost extrem de dificil, cu sacrificii enorme, trei ani în care am lipsit din viața mea, nu am știut ce se întâmplă în jurul meu. Aș rezuma, dorința de cunoaștere și un soi de curiozitate pentru noi descoperiri ar constitui motivele acestei alegeri.
De ce tocmai istoria artei?
Pentru că a lucra cu trecutul este provocator și fascinant deopotrivă. Provocator pentru că descoperi felul în care o operă de artă a fost realizată, analizând contextul istoric, social, politic, religios, sau modul de raportare la viziunea despre lume dintr-o anumită perioadă. Toate acestea conduc către reliefarea particularităților școlilor, curentelor, tendințelor dintr-o anumită perioadă, identifică filiații și marchează rupturile care au intervenit de-al lungul istoriei artei. Este fascinant pentru ca Istoria Artei astăzi nu este doar un domeniu conservator, elitist. Prin metodele pe care le propune ea a devenit o disciplină deschisă problematicii contemporane. Perspectivele din care poți astăzi să analizezi o opera de artă, sau o imagine, nu sunt specifice istorie artei. Ele sunt legate de o serie de științe precum studiile vizuale, antropologia, sociologia, psihologia, psihanaliza. Cu alte cuvinte este provocator să revizitezi trecutul folosind metodologiile contemporane ale disciplinei. Și asta conduce către surprize foarte frumoase.
Cum a fost experiența de la facultate?
O plasez, cu deplină asumare, ca fiind una dintre marile întâlniri ale vieții, ce a schimbat radical modul în care mă raportez astăzi la mine și la lume, în egală măsură. Și acest lucru se datorează în special profesorilor din facultate care s-au pliat pe domeniile noastre de interes, de studiu, de cercetare. Prin recomandarea lecturilor esențiale pentru zona mea de interes artistic (istoria artei europene și a artei românești a secolului al XIX-lea, mișcarea artistică, colecții și colecționari), am învățat să mă raportez critic la perioada respectivă și să o pot reanaliza din perspective contemporane.
Vizitele de studiu la muzeele din țară și din Europa, la galeriile de artă, sau la Bienala de Artă de la Veneția m-au apropiat de fenomenul curatorial din muzee și galerii, de noi moduri în care poți să aduci în atenția publicului un discurs expozițional. Am înțeles că muzeele nu sunt instituții încremenite în timp, ci că ele sunt dinamice și își actualizează propunerea expozițională în acord cu noile tendințe și exigențe ale secolului XXI. Cel mai mult am învățat să nu vizitez muzee, ci să mă las vizitată de muzee. Este o mare diferență.
Cu ce te ocupi în prezent?
Scriu cronică de artă vizuală în Revista “Atitudini”, în cadrul rubricii dedicate Artei, revistă editată de Casa de Cultură I.L. Caragiale a Municipiului Ploiești. Doresc să mulțumesc conducerii pentru deschiderea pe care am primit-o la propunerea de a analiza fenomenul artistic local, de a aduce în fața publicului artiștii din diverse generații și diversele viziuni și dialoguri creatoare. În egală măsură curatoriez expoziția itinerantă Petri and Freinds, un proiect integrat ce aduce în dialog mai multe tipuri de arte vizuale; desene, sculpturi de mici dimensiuni, printuri și instalații video.
Se fac bani din artă?
Depinde la ce ne raportam Dacă mă uit la ce se întâmplă în România, la rezultatele pe care le afișează casele de licitații unde se vinde atât artă de patrimoniu cât și artă contemporană, cu rată de adjudecare de peste 60%, aș fi tentată să spun că da, se fac bani și există interes pentru a cumpăra artă. Daca mă uit la ceea ce se întâmplă la nivel global, văd că arta contemporană a câștigat un teren extrem de mare și rapid, nejustificat după părerea multor specialiști. Interesul acesta a crescut după 1990 odată cu liberalizarea și globalizarea piețelor, care au scos la iveală o categorie socială ce a văzut arta modernă și contemporană ca o investiție sigură, mai ales după eșecul bursei sau băncilor. Acest fenomen a dus la apariția unor colecționari bogați din zone geografice precum China, India, America de Sud, Emiratele Arabe Unite, care își doreau și o legitimare socială. Și asta a făcut ca prețul unor opere de artă contemporane să fie imens de mare, iar cererea de artă să devină mai mare decât oferta.
Ce mesaj ai pentru tinerii absolvenți de arte?
Le-aș spune să nu renunțe să creeze și să-și exploreze liber potențialitățile artistice, să fie versatili și relaxați. I-aș îndemna să se pregătească mai ales pentru întâlnirea cu piața de artă, un teren dificil de pătruns dar pe care, prin tenacitate și răbdare, îl vor câștiga. Nu știu în ce măsură școala îi pregătește pentru „viața de după”, pentru lista impedimentelor pe care le vor întâmpina după absolvirea școlilor. De aceea este necesar să învețe să răspundă oricăror call-uri de proiecte, să acceseze finanțări, să învețe să se vândă, să fie vizibili. Pentru că dincolo de susținerea școlii sau a unor galerii, tinerii artiști au nevoie de public. O mare dezamăgire a mea este aceea a lipsei din Ploiești a unei platforme locale –galerie, spațiu neconvențional sau artist run-space- în care aceștia să se exprime. Poate administrația locală va gândi proiecte culturale ( pictură, sculptură, street art, performance, instalații media) care vor include promovarea și sprijinul artiștilor tineri prin expoziții în clădiri de patrimoniu sau artă în spațiul public.
