Traficul rutier se desfășoară cu dificultate în această dimineață pe strada Găgeni din Ploiești, în urma unui accident rutier.
Potrivit primelor informații, un pieton a fost lovit pe o trecere de pietoni.
Victima, ar fi o femeie care se angajase în traversarea regulamentară a străzii, moment în care a fost lovită de un autoturism condus tot de o femeie.
Victima a suferit multiple leziuni, însă este conștientă. Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea accidentului.
Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate până la finalizarea cercetării la fața locului.
UPDATE – Poliția Prahova:
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 9 decembrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Găgeni din municipiul Ploiești.
Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din cercetările efectuate au constatat că o femeie de 42 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Găgeni din municipiu, din direcția Centru către Păulești, și ar fi acroșat o femeie de 58 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea sectorului de drum în zona marcajului pietonal.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Atât conducătoarea auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Nu trece săptămâna fără ca cineva să fie lovit pe zebră!
Vrem relantisoare la TOATE trecerile! Să calce șoferii frâna, nu pietonii!
Aplicați, odată, legea aia cu cei 25 de metri! (OUG 195/2002) .
Scoateți mașinile parcate ILEGAL care ne blochează vizibilitatea soferilor!
Trebuie să vezi pietonul, nu să-l descoperi sub roti!
Da, sa punem relantisoare pentru cocalarii si bizonii care nu dau prioritate.
De ce nu mai bine disciplinezi soferii cu legea mai aspra. Ia-le permisul 1 an pentru ca nu dau prioritate la pietoni si vedem apoi cum se comporta
Eventual si doua saptamani la zdup. Dupa ce isi vor recupera permisul vor strange din fund la vederea unei zebre:))