- Publicitate -

„Neasumare crasă”. Nepoata bătrânului plimbat printre spitale reacționează

„Rog conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești să nu mai bage <gunoiul sub preș>”. Este reacția Sofiei Mihalcea, nepoata lui Ion Vlad, bătrânul de 87 de ani, plimbat printre spitale, în urma apariției comunicatului remis de conducerea SJU pe marginea acestui caz. 

- Publicitate -

Vă reamintim, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a reacționat astăzi, 12 noiembrie, în urma scandalului generat de faptul că un bolnav de 87 de ani, Ion Vlad, a fost plimbat între spitale, ba chiar trimis acasă de la SJU, pe motiv că „are o vârstă” și este din alt județ.

Deși Colegiul Medicilor a solicitat rezultatele anchetei disciplinare și administrative, conducerea unității sanitare a transmis că plimbările între spitale au fost, de fapt, „consulturi medicale în interesul pacientului”, motiv pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere.

- Publicitate -

Imediat după ce a aflat poziția unității sanitare, nepoata lui Ion Vlad a avut o reacție virulentă și a transmis faptul că va depune plângere la Colegiul Medicilor și la Ministerul Sănătății.

„Răspunsul celor de la SJU Ploiești arată o lipsă totală de empatie și respect față de pacient și aparținător. E o neasumare crasă a întregului caz, de parcă ar fi vina pacientului că s-a îmbolnăvit.

Mai constat, totodată, o lipsă de conduită și devotament a medicilor care și -au pus parafa pe hârtiile din 29 respectiv 30 octombrie. Din punctul meu de vedere, ca aparținător, e o  formă de malpraxis. Cum să trimiți acasă un pacient, în scaun cu rotile, fără tratament, cu …sfatul de a căuta un psihiatru, respectiv un centru.

- Publicitate -

Citește și: Doamna Albu, cum poate fi condamnat la moarte un dependent de oxigen?

Pe 4 noiembrie, bunicul meu a fost internat cu bronhopneumonie acută și trecut direct pe antibiotic injectabil. Este de 8 zile internat. Se pare că această pneumonie a apărut, miraculos, peste noapte.

Sunt sub efectul nervilor, însă, sunt decisă să fac plângere la Colegiul Medicilor și la Ministerul Sănătății”, a transmis Sofia Mihalcea.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -