Un bărbat în vârstă de 35 de ani este cercetat penal după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a provocat un accident rutier pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploiești.
Seara trecută, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Gh. Gr. Cantacuzino s-a produs un eveniment rutier, cu pagube materiale.
Deplasați la fața locului, din primele verificări a reieșit faptul că, impactul a avut loc între două autoturisme conduse de doi bărbați cu vârstele de 35, respectiv 56 de ani, ambii din municipiul Ploiești, care circulau în același sens, către DN 72.
În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 35 de ani, acesta a indicat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterio fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.